Doi virgini și-o pătură

Nu dorm toată noaptea. Mă întorc de o mie de ori ba pe dreapta, ba pe stânga, și degeaba încerc să număr oi, că imediat îmi apare în minte un berbec care le prinde înainte să sară gardul și ce le face… zorii mă găsesc cu ochii crăpați și-o privire la fel de leșinată ca a oilor din numărătoarea mea, după ce le executa berbecul nărăvaș.

Auzindu-mă atât de matinal, bunicul crede că merg la pescuit și mă anunță triumfător că mi-a fiert mămăligă de cu seară. Dragul de el, n-are de unde să știe că Sabina m-a făcut să uit complet de undiță. Nu vreau să-i stric bucuria, așa că bag și mămăliga în rucsac, lângă pătură, apă și ciocolată, că săpun nu mi-a trecut prin cap să iau.

Ajung în spatele stadionului cu cel puțin o oră mai devreme, de nici greierii nu s-au trezit încă, să râdă de mine cum merg în cerc de năuc. Greu mai trece timpul când aștepți singur, tu cu melcii din iarba udă. De curiozitate, mă chinui să aud o melcoaică chițcăind că vrea sex, cum am citit eu la National Geographic că fac. Nimic, cred că-s în post.

”Aștepți de mult?”

Sabina sare veselă peste o tufă de scai și mie îmi trece din nou pulsul de milion. E îmbrăcată în rochiță, iar răcoarea dimineții îi face pielea de găină și-i întărește sfârcurile. Mă uit la moțul sânilor ca motanul la lăptic și simt mișcare bruscă de trupe sub fermoarul blugilor. Se lipește de mine și sfârcurile ei înghețate îmi frig pieptul până la inimă. Ne înnodăm într-un sărut infinit, până rămânem fără aer și tremurăm de dorință. Eu sigur tremur de dorință, la ea s-ar putea să fie doar frig, abia acum soarele începe să prindă putere.

”Mergem?”

Cărarea e năpădită de buruieni și abia se vede printre tufe, boscheți și crengile salcâmilor care atârnă până jos. Nimeni nu se bagă acolo fără să pună un pariu, fără să fi Continue reading

La cină – Povestiri de sub papuc

Mă uitasem la Raymond Blanc două zile şi două nopţi non-stop, aveam ochii crăpaţi şi ieşiţi din orbite de la atâta informaţie, dar mă simţeam pregătit. Cu atitudinea asta am ieşit triumfător din casă, când abia se crăpase de ziuă şi am luat-o spre piaţă, în căutare de ingrediente de cea mai bună calitate pentru prima cină pe care o pregăteam vreodată. Romantică, bineînţeles.

Peste două ore m-am întors trăgând doi saci imenşi după mine, plini cu toate buruienile pe care gospodinele mi le băgaseră pe gât, cu vreo doi peştalani mari cât braţul şi mai mulţi mici, c-un picior de viţel şi juma de pulpă de porc, trei găini jumulite şi două tone de legume, plus două sacoşe cu fineţuri. Mi-am zis să am de rezervă în caz că nu nimeresc perfecţiunea din prima.

Când am intrat în bucătărie, mai mult mort decât viu, târâind sacii ăia infernali cu ultimele puteri, mi-am spus că peste câţiva zeci de ani gastronomia mondială se va uita înapoi cu adâncă recunoştinţă spre ziua în care eu am început să gătesc. Continue reading