Străzile bucureştiului erau destul de pustii pentru o seară călâie de februarie târziu. Câteva popice de cretă îşi azvârleau fularul peste umăr şi sugeau cu poftă din chiştoace.

Mi-am croit rapid drum printre blocurile mucegăite, până la marginea cartierului. Bulevardele se cufundau aici într-un pustiu albicios de buruieni degerate şi ceaţă.

Înainte să te pierzi în nimicul periferiei, treceai pe lângă doi străjeri: Câinele cafeniu, cu urechi jupuite şi un ochi albăstrit de orbire – veghea cocoţat pe un morman de zăpadă vâscoasă, amestecată cu humă – Şi cârciuma unde trebuia să mă întâlnesc cu prietenul Marcu.

[…] Continue reading