Antena3 şi B1 Tv, favorite în finala de curling

curling_fundRomânia are mari şanse să câştige prima medalie de aur din istoria participărilor la Olimpiada de iarnă. Organizatorii probei de curling au trimis green card-uri olimpioţilor de la Antena3 şi B1. Conform comunicatului oficial venit direct de la Soci, cele două echipe au primit invitaţii speciale, fiind considerate zăcăminte neaoşe de talent nativ:

„Am fost impresionaţi de valoarea imensă a celor două echipe care, mai mult ca sigur, vor juca finala. Olimpiada ar fi fost mai săracă fără aceşti monştri sacri ai curlingului.”

Mihai Gâdea, căpitanul echipei Antena3: „Avem mari speranţe pentru medalia de aur. Prezenţa noastră este una salutară, ne-au salutat toţi socii la sosirea în satul olimpic. Ne-am antrenat intens în ultimii ani, am practicat curlingul până am făcut spume la gură. Vom profita de această ocazie şi pentru ajutorarea socilor săraci, oferindu-le educaţie gratuită la Fundaţia Dan Voiculescu. Dacă Dumnezeu nu este băsist, cu siguranţă vom câştiga!”
Continue reading