În urmă cu vreo 20 de ani, românii au făcut cunoştinţă cu noul ocrotitor al Muntelui Athos. “Barabas liber, Becali pe cruce!” Îl ştiţi. Ne-a fost prezentat tuturor ca noul patron al echipei Steaua Bucureşti. Şi aşa a rămas timp de 20 de ani! S-au schimbat jucători, s-au pensionat antrenori, s-au câştigat trofee, s-au rulat zeci, sute de milioane de euro. Toate bune şi frumoase; toată lumea a dansat în hora transhumanţei. De la miniştri şi generali, până la preşedintele României.
Băi, uite că după 20 de ani, se trezi țanțoșă Armata Română că Steaua nu e de fapt a lui Becali. Nu, nici gând. S-au rulat sute de jucători şi sute de milioane? Aşa, şi? Ne-a luat mai mult să cântărim şi am hotărât că Becali ne-a furat echipa. Nu îi aparţin stema, palmaresul, culorile, nimic. Iar actuala Steaua Bucureşti (transformată în FCSB) poa’ să se ducă dracului în divizia onoare. Să o retrogradeze liga pentru că Becali e naşpa!
Mai mult, Armata Română s-a lăudat în dimineaţa zilei de 1 septembrie 2015 că şi-a format propria echipă (adevărata Steaua Bucureşti) şi a înscris-o în Divizia a V-a. S-au anunţat şi sponsori. Mare chef şi sărbătoare, interviuri cu generali şi avocaţi, cu foste glorii şi tartori interlopi de galerie. Da, da, da, galeria se întoarce în tribune pentru adevărata Steaua, înfiinţată de Armata Română la 1 septembrie 2015! Asta a fost dimineaţa.
Continue reading
