Am citit mai deunăzi o postare în care autoarea scria că atâta vreme cât minciunile nu cauzează suferință sau încalcă legea, i se par amuzante și binevenite. Ceea ce mi-a amintit de ceea ce m-a învăța tatăl meu în copilărie – și anume că există minciuni acceptabile, ba chiar necesare din punct de vedere social, și minunciuni inacceptabile – pentru care omul merită crucificat. Din prima categorie fac parte afirmații de tipul – ”draga mea, ce bine îți stă rochia” sau  ”abia aștept petrecerea de firmă de Crăciun” sau ” Dacă te întreabă cineva ce ai în casă, să spui că nu ai nimic. Așa te păzești de hoți”.  Din cea de-a doua: ”Dar te iubesc!”, ”Nu, nu ți-am luat eu mia de Euro din sertar!”, ”Secretara are 50 de ani și se îmbracă într-un sac de cânepa care nu lasă nimic la vedere.”
Continue reading