Imediat după eliminarea Simonei de la US Open, suflarea sportivă românească a revenit la tradiţionalul fotbal. Nu că am fi ignorat fotbalul până atunci, dar exista măcar şi un alt areal de interes pe care făceau tumbe jurna…comentatorii de sport.
În mod surprinzător, turma de mioare păstorite de ciobănaşii gazetari devenise interesată de tenis. Se făceau zilnic calcule şi analize, se anticipa pe ce loc WTA va fi Simona peste o zi, peste o oră; se încingeau chefuri prin redacţii dacă altă sportivă din top 3 se accidenta grav pentru câteva luni. Suporterii Simonei erau atât de afundaţi în simpatii şi naţionalisme, încât primeau cu apaluze şi chiuituri vestea că Na Li şi-a distrus genunchiul.
Continue reading
