Pe malul Bistriței Aurii, sub umbră de copac și-n susur de râu de munte, mă pregăteam să coc câțiva șalăi aduși tocmai de la Dunăre (dau rețeta la final de articol, aveți puțintică răbdare), când începe să-mi sară inima din piept pe ritm de bas turbat.

Găsisem greu locul, că toată valea era plină de turiști trași pe dreapta, să se bucure de-o gură de aer și de-un fir de iarbă, să pună de-un picnic, să-și lase gunoiul, tradiționale din astea. Știind că-n vreo 10 km nu am altul, am oftat și m-am apucat de aranjat pietrele pentru vatra focului.

Brad și mesteacăn pe pat de cărbune, flacără sprintenă și șalăul, ținut în sare o zi și-o noapte pus la uscat, pe bolovanii din jur – gata pregătirea. Acum aveam de stat până se potolea flacăra și se făcea patul de jar.

BUM_BUM_BUM, fără să exagerez îmi vibra pieptul ca-n club, dacă aș fi stat fix în fața boxei. Mă uit printre copaci și văd un suv argintiu, acolo o fi sursa iadului… măi și ce muzică, un hârâit cretin și-un bas de butoi spart, fără absolut nicio variație.
Continue reading