Jos cu chiaburii!

O cumplită frământare națională fierbe mocnit pe subiectul pensiilor mari (bine, e mai extinsă – salariilor mari, vecinilor cu casă mare, băiatului ăla tânăr cu mașină șmecheră).

Aici intră în joc mentalitatea anti-chiabur, atât de adânc și de eficient săpată de comunism în mentalul pensionarilor de acum. Vedeți voi, în Epoca de Aur nu conta ce făceai și cum făceai în societate, că motive de invidie și ciudă nu prea erau.

Că erai frecător de mentă în cea mai inutilă slujbă din univers sau chirurg pe creier, tot parizer și pâine pe cartelă, tot dacie, tot televizor alb-negru(măcar la vedere, acolo unde conta)… și ce fericire, dom’le! să nu te simți prost că altu e mai important, învață mai bine, muncește mai mult, raiu’, raiu leneșilor, proștilor, ciudoșilor, raiul oamenilor mici.

Bineînțeles că și atunci erau bogați, nomenclaturiști îmbuibați cu lux și averi imense, doar că nu le vedeai expuse pentru toată lumea, plus că făceau parte dintre zei – iar averea zeilor e mult mai ușor de acceptat decât averea omului din societatea imediată.

Optica asta vorbește acum prin otrava vărsată imediat ce pensionarul nostru aude de o pensie de câteva mii de euro. Domnilor, cum e posibil? Eu să iau câteva sute de lei și ăla mii de euro? Huooooooo. Continue reading