Ponta din gafă în gafă în fotoliul de preşedinte

Aproape că nu trece săptămână în care Victor Ponta să nu facă paradă de stângăcii în faţa electoratului. Nu s-a răcit bine MTO-ul şi premierul deja a simţit nevoia unui nou salt prin gropi. Şi săltăreţul Ponta a atacat exact acolo unde se simte iniţiat şi puternic: Un nou plagiat.

222 (foto Mediafax)

În raportul despre starea economiei, prezentat ieri, a fost folosit graficul celor de la Ziarul Financiar.
Dacă tot s-au chinuit alţii să-l deseneze, de ce să nu-l folosim la comun? Doar fraţi suntem cu toţii. În plus, arată interesant graficul ăsta, dă senzaţia că ştim ceva, ceva. Nu am picat din pom în scaunele guvernului.

Data viitoare când o mai luaţi pe harvardista fâstâcită pe la dezbateri, nu ar strica vreo 2-3 din ăştia de la ZF să vorbească în locul dânsei. Poate nu sunt nici ei guru economiei, dar au şanse mai mari să nu-i facă Băsescu preş. Apropo, doamna ministru de finanţe a terminat facultatea la Colegiul Wellesley, nu pe unde visaţi voi. Lăsaţi-o mai moale pe asta cu absolventa de Harvard!
Continue reading