Schiţă cu dus–întors.
PERSONAJE:
Sinele (Andru-David Simionoiu)
Şinele (Căile Ferate Române)
Trenul IR (InterRegio) – alias: “Der Zug”
Diverşi oameni şi controlori
Lampa Finală
M-am născut în Buzău.
Momentan, locuiesc în Bucureşti.
Săptămâna trecută am fost în Timişoara.
Am făcut acest drum pentru a mă angaja la editura Datagroup, ca lector/corector. “Proofreader”, dacă ne plac termenii sinceri, direcţi. Acum că am terminat Facultatea de Litere, am fost destul de bucuros să mă pot angaja în domeniul literar, fără ca domeniul să stea sub semnul constelaţiei de profesori de liceu sau sub semnul zodiei Profesorului Universitar. O non-preferinţă personală, nu am nimic cu ideea de a fi profesor. Poate am, însă, câte ceva împotriva modului în care se predă arta de a preda, da, sunt cel puţin nemulţumit de acest frate al metacogniţiei, această metapedagogie organizată în module facultative doileice, dacă-mi este permisă invenţia adjectivului. Însă, momentan mă voi bucura doar de simplul fapt că la întrebarea: “Ăăă… Litere, zici? Şi unde predai?”, pot să raspund într-un mod prin care să iau prin surprindere chiar şi lămpile finale ale marilor strategi militari:
Nu predau. Sunt proofreader la Datagroup.
Continue reading

