Robocock

robocockAm privit invidios poza respectivă, pentru câteva minute. Invidios pe omul matur care îşi respectă visul copilului ce a fost odată. Câţi dintre voi aţi visat să călăriţi un cocoş gigantic mecanizat? Aţi adormit nopţi la rând, cuibăriţi în puful oferit de familia iubitoare, sperând. Cu inima ţopăind sălbatic în piept, aşteptând acea zi. Ziua izbăvitoare când, în sfârşit, vă veţi metamorfoza în Oameni Mari.

Dar Omul Mare în care aţi visat în fiecare noapte că veţi renaşte v-a dezamăgit. A uitat toate promisiunile făcute atunci când mintea voastră încă mai funcţiona pe elixire pure. Le-a înlocuit cu obiective mărunte şi mârşave inserate între sinapse de un virus odios. Virusul maturizării! Distrugătorul de vise şi de vieţi care v-a smuls de pe cocoşul mecanizat şi v-a aruncat într-un birou umbros.
Continue reading