Ne trebuia pentru mărețul nostru proiect gastronomic o poza c-un păstrăv și cum eu sunt, acolo unde se poate, pentru chestiile originale și pe bune (ceea ce Dani a văzut și când a fost vorba de lacrima de mesteacăn și când am încercat să prind păstrăv în apă înghețată și când ne-am dus la raci de două ori fără succes) am hotărât că vreau un pistruiat indigen nu de la piață.

Pus aparatul pe gât, borseta cu năluci la șold, lanseta în mână și-am purces pe un pârâu dumnezeiesc de frumos pentru orice pescar de clasă. L-am luat și pe Dani că tocmai l-am făcut pescar legitimat și de câteva săptămâni se tot lăuda ca e neîntrecut în arta asta. Acuma mie mi se pare raiul pe pământ să reușești să prinzi pe un curs de apă atât de dificil, unde trebuie să-ți folosești toată tehnica din dotare și pe care simți că l-ai biruit într-o luptă titanică nu purtată din scaun la umbreluță. Continue reading