Tată de 3 ani

Ieri, Ioana a împlinit 3 ani. De asta nu am înțeles ce e cu fâsul de pe social media cu ziua lu’ unu Hagi, când toată lumea ar fi trebuit să știe că e ziua gâzei lui tata.

Ce-am învățat eu în ăștia 3 ani de perfecțiune paternă:

1. Că sunt un rezervor nesfârșit de răbdare. Ei, nu chiar nesfărșit dar mult mai mare decât cei care mă cunosc, inclusiv eu, ar fi așteptat de la mine.

Știu că boțul ăsta de om se modelează acum exact după ce vede la părinți, iar părinții trebuie să-i ofere un model cât mai bun. Nu există prea obosit, prea ocupat, prea nervos, prea nu știu cum, când gândacul lui tata are nevoie de mine.

Antrenamentul de pescar, singurul spațiu unde eram răbdător, s-a transformat acum în ceva zilnic și încă lucrez la asta.

2. Că mi-e dor din ăla ridicol. Când auzeam un bărbat în toată firea, fâțâindu-se muierește că nu și-a văzut copilul de ieri și vai vai ce tragedie și că nu mai poate sta o zi cu noi, băieții, îmi ziceam – uite înc-un papă lapte care abia vede soarele de sub papuc, i-a zis nevastă-sa aport și acu’ caută scuze.

Probabil dorul ăsta o să mi se domolească peste câțiva ani, când și Continue reading