Nu mai sunt un cititor tipic de multă vreme, nici nu știu când am început să las o carte deoparte după primele zece pagini dacă nu-mi place stilul în care este scrisă, indiferent de ce ar fi avut extraordinar sau nu de spus autorul.

Când pun mâna pe o carte de beletristică mă aștept să citesc literatură nu teze de idei, este răspunsul meu invariabil la mustrările amicilor care-mi atrag atenția că am renunțat la o carte care ori avea un fir epic colosal ori conținea niște concepte de te dădeau pe spate.

Acum, de când sunt scriitor cu acte în regulă (Povestiri de sub papuc, Cameleon – Baza), e oarecum de înțeles să strâmb din nas uitându-mă cum e scrisă o carte (na, dacă nu te înfoi un pic în pene pe nișa ta parcă Continue reading