Sâmbătă am tras o fugă până la herghelia de legendă a Lucinei. Eu nu aveam cine știe ce așteptări, am zis doar să văd cum e pe acolo în caz că am nevoie de ceva fotografie pentru DK II, dar soția… pentru ea, Lucina era un ținut vrăjit, cu herghelii vijelioase, armăsari mari cât casa și mânji cu stea în frunte.

Să tot fi trecut vreo 20-25 de ani de când nu mai fusese pe acolo și dezamăgirea a lovit-o din plin. Toată ”infrastructura” rămăsese la fel, doar că era cu un sfert de secol mai mâncată de vreme și mai obosită. Cai mai puțini, numai huțuli și fără exemplare din alte rase ținute pentru participare la expoziție. Nimic organizat pentru turiști deși erau destui, totul era cumva la ghici. Continue reading