Pentru mine este sărbătoare la fiecare meci jucat de Steaua în cupele europene. Mă răsfăţ câteva minute într-o agenţie de pariuri sportive, apoi caut prima cârciumă cu bere şi televizor. Dar nu despre calicia mea vreau să povestesc.
Aşa arată cârciumioara în care am sărbătorit lupta de la Ankara:

La finalul luptei, terenul încă nu se prefăcuse în mlaştină, iar paşa lor avea toţi dinţii. Eh, poate data viitoare.
În acelaşi salon cu mine, înfulecau pe nerăsuflate mesenii pozaţi, plus încă două mese care n-au mai încăput în cadru. Ştiţi câţi chelneri aveau în grijă tot ospăţul?
Unul singur.
Alerga săracul peste scaune şi mese ca la 100 metri garduri, încărcat cu platouri şi pahare, din vârful degetelor până sub bărbie.
Continue reading