scris de Claudiu T. Ariesan
Sunt zile din viaţă cînd neprevăzutul pozitiv şi aşteptările ezitante te pot propulsa în sfere nebănuite de entuziasm copilăresc şi mulţumire pentru tot osul pus la treabă sau pentru minimiracolul ce luminează parcă şi anii din urmă şi cei ce vin imediat după. Iluminatul public, tramvaiele electrice sau trase de cai, singurul râu canalizat din ţară, formaţia Phoenix, grupul artistic Sigma sunt premiere istorice la pasiv. Dar…
Aşa a fost golul bubuit de fundaş al lui Dan Păltinişan care a făcut-o pe Poli Timişoara să elimine pe Celtic Glasgow în faţa a 45.000 de fani într-o zi când nu s-a lucrat în instituţii şi nu s-au făcut ore în oraş, pe stadionul ce îi poartă azi numele, chiar dacă e o jale de construcţie.
Aşa au fost zilele fierbinţi (la propriu şi figurat) de decembrie care le-au permis zecilor de mii de timişoreni să dea cu tifla comunismului ceauşist cu preţul vieţii, care pentru mai toţi conta atunci mai puţin decât libertatea (Vom muri şi vom fi liberi!). Aşa a fost, peste câteva luni, citirea Proclamaţiei anti-neocomuniste de la Timişoara.
Aşa a fost după amiaza de vineri 2016 când Timişoara a suflat pe merit şi pe baza unui dosar minunat de candidatură titlul de capitală Europeană a Culturii 2021 oraşelor care “pe surse” şi “pe servicii” şi cu cinci minute înainte erau date câştigătoare. Banatul a redevenit “fruncea”, paradoxal, prin modestie: muncă acerbă, cea mai mică delegaţie şi echipă de redactare. Iar proverbiala “ocoşie” – adică trufie a locului parcă s-a mutat pe faţa lui Boc ce jubila sigur de sine şi ocupase cu stafful lui toate rândurile din faţă, secondaţi de băimăreni şi bucureşteni, încât timişenii abia se vedeau prin fundul sălii. Primarul Robu nici nu a mai pregătit un discurs de winner, fiindcă o jurnalistă cu brand îl asigurase la telefon că altcineva a câştigat, ştie ea sigur, doreşte doar o confirmare din partea lui! Bucuria a fost enormă, când juriul european ne-a rostit numele, dar iute temperată de sentimentul că lucrurile scrise şi promise acolo în documente chiar trebuie realizate. Aşa că: the winner takes it all, e drept, însă nu doar laurii, adică preia şi răspunderile cuvântului dat în faţa unor europeni ce au recunoscut în noi partenerii de muncă fiabili pe care au insistat (practic au impus) să îi coordoneze cei de la Siemens, Continental etc.
O şansă pentru o întreagă generaţie ce nu a fost simplu nominalizată ca Sibiul în 2007, ci chiar a trudit enorm şi va trebui să gândească tot mai european pentru dreptul de a performa şi mai mult, încercând să scoată la lumină ceea ce încă numim “spiritul Timişoarei”. De-ar deveni un brand al întregii ţări, dincolo de invidii personale şi resentimente zonale, stau şi mă întreb!
Orașul a fost punctul cel mai dinamic al regiunii, oferindu-le locuitorilor săi oportunitatea de a progresa precum și aceleași șanse și libertăți celor din jur. Mai mult, diaspora Timișoarei s-a răspândit pe continent, creând un context favorabil prin care membrii săi au putut interacționa cu alți europeni, deoarece s-au confruntat cu aceleași provocări culturale dintr-o perspectivă diferită.
De-a lungul istoriei sale, Timișoara a fost orașul a cărui evoluție a fost marcată de o serie de sclipiri devenind totodată premiere ce au declanșat schimbări pe tot cuprinsul continentului. A fost primul oraș iluminat stradal din Monarhia Austro-Ungară și, mai târziu, primul oraș din Europa continentală iluminat electric. La Timișoara s-a editat cel dintâi ziar de pe teritoriul actualei Românii și cel dintâi ziar în limba germană din Europa Centrală, de Est și de Sud-Est.
În acest oraș a luat ființă prima bibliotecă publică având un serviciu de împrumut, primul serviciu telegrafic și telefonic de pe teritoriul României de azi; a avut loc prima proiecție cinematografică și s-a construit prima piscină publică și primul stadion din România. Este singurul oraș european cu trei teatre de stat în trei limbi. În 1989, scânteia Revoluției a aprins întreaga țară și răsturnat regimul comunist din Romania.”
extras din dosarul de candidatura, mai multe aici
