Sunt un practicant ocazional de bowling; adică joc de câţiva ani, la ocazii speciale. High-scorul este de 212, iar media partidei undeva la 140. În concluzie, un mediocru desăvârşit. Nu stăpânesc loviturile cu efect şi alte floricele, drept urmare nu fac paradă de perle şi chifle. Îmi plac loviturile curate, punct ochit, punct lovit.

Asta nu înseamnă că îmi place să joc pe orice pistă ponosită mai ceva ca puntea unei corăbii de piraţi. Cum am găsit, de exemplu, în mall-ul din Timişoara, la preţul de doar 85 de lei ora. Pistă mai proastă ca în Iulius Mall Timi nu am văzut nici la Olanu. Iar noi în Olanu avem pistă din ciment. Şi nu de bowling, ci de popice. Dar în Iulius Timi măcar a costat 85 de lei, puţin după prânz. Barim la capitolul ăsta să fim de lux.

În Bucureşti aveam terenul preferat de joacă sus la Unirii. Piste bune, echilibrate, bile noi, sferice, fără ciobituri, lubrifiate, senzor la baza pistei. Şi 25 de lei ora în orice zi, până în ora 13. Astăzi, când am revenit la joacă, mi-a picat faţa de nervi.
Continue reading