Încep să am tot mai des senzaţia că mă înghite noul val, generaţia tânără. Sunt diferenţe enorme de comportament şi mentalitate între 21 şi 28 de ani (da, nețărmurita paletă de culori a douăzecilor). Nici nu vreau să mă gândesc cu ce spaimă privesc spre noi bătrânii, ăia trecuţi de 30.
Mă recunosc depăşit de galopul avangardist al tineretului, sunt o discketă îndesată cu forţa în CD-ROM.
Cel mai la îndemână exemplu – Cum se agăţau femeile pe vremea mea?
Nu, nu le scoteam la horă. Dar mergeam “în oraş”, într-un loc unde aveau băuturi şi (opţional) mâncare; un loc iluminat şi liniştit. Iluminat, din motive logice de verificare a mărfii înainte de achiziţie închiriere. Şi liniştit ca să… Cum se numea chestia aia? A, să te poţi auzi unul pe celălalt, om cu femeie. Conversaţie, mă, ăsta era termenul!
Dar conversaţie din aia de rânduială strămoşească. În viu grai. Fără asl-plm-stf-IheartU
Continue reading