De multe ori am impresia că legile noastre au fost aduse de o civilizaţie superioară, pasionată de puzzle-uri. Am primit nişte tăblițe de piatră, scrijelite lapidar într-un limbaj codificat. Le-am studiat încruntaţi, ca orice primate ambiţioase, şi, incapabili să desluşim criptarea, le-am găsit rapid altă întrebuinţare – Acum ne pălim reciproc cu ele peste ceafă şi strigăm “Dreptate!”
Nu sunt un cunoscător al legislaţiei, cum bine semnala colegul Vlad. Nici nu mă pot decide care legi ni se potrivesc (dacă o fi vreuna) şi care sunt banale instrumente de spart capul. Dar le văd efectele păgubitoare de fiecare dată când îmi intersectează spectrul de interes. Efectele din sport, de exemplu (fotbal în mod special).
Cu tăbliţele în mână, am săltat oamenii răi din fotbalul românesc. Nu pe toţi, dar câţiva guguştiuci care s-au gudurat prea mult în vârful gardului. Inevitabil, au atras invidia şi ura dobitoacelor care nu pot zbura din ogradă. “Guguştiucii v-au furat grăunţele!” – strigă cineva, prefăcându-se că a desluşit tainele tăbliţelor. “Daaa! Să-i opărim şi să-i jumulim!” – jubilează dobitoacele din ogradă.
Continue reading