Ai ceva de zis?
Intrai prin magazine să cumpăr ceva de Paşte. Un gel de duş şi nişte vinuri seci, că nu vine des zi de sărbătoare să se răsfeţe oltenii în delicatese.
Cum calci în mall-ul meu din Berceni, imediat pe dreapta, e o coşmelie de cinci metri pătraţi, cu sticluţe colorate prin care beculesc toate nălucile, ca de Crăciun. Yves Rocher – da, ăsta e. Aici îmi dete sarcină stăpâna.
Continue reading
Să vorbești despre perfecționare în țara lui ”merge și-așa” e ca o glumă proastă: pe unde te uiți vezi refuzul constant (în orice domeniu și la orice nivel) de a încerca să-ți faci treaba cât mai bine posibil. E ca și cum națiunea asta ar fi setată genetic să se uite la minimul suportabil și să aibă grijă să fie un pic deasupra.
Nu numai că vedem în floare mentalitatea asta în sistemul de stat (de la funcționarul de primărie până la profesor, de la Dorelul de la ACET până la medic) dar și în mediul privat, unde e exact aceeași mentalitate, doar că minimul suportabil e mai ridicat.
Asta înseamnă că două lucruri ne sar foarte repede în ochi:
În categoria a doua se încadrează marea majoritate a românilor. Pentru ei, creșterea în profesie are doar două coordonate – experiența și funcția. Cumva, fundamentul pentru cele două – valoarea profesională a omului, lipsește cu desăvârșire.
Că experiența, adică timpul petrecut într-o meserie, devine indicator de performanță numai dacă este folosită pentru a învăța, evolua, perfecționa meșteșugul și abilitățile cerute, este ceva total necunoscut. Pentru ei, ajunge să stai pe scaun, să faci lucrurile exact cum le făceai în primul an și în vreo zece-cinșpe, doar pentru că a curs timpul, trebuie să ai ceva post de conducere și leafă pe măsură. Continue reading
Japonia medievală: Capitala Kyoto a ars din temelii, totul fumegă mistuit de războiul celor doi împăraţi. Poporul înfometat, muribund se agaţă de fiecare smoc verde, de fiecare ciot.
Se valorifică orice zdreanţă sfâșiată, cizmă tocită, căciulă îngăurită.
Soldaţii întorşi de pe front sunt ucişi de civili, dezbrăcaţi şi aruncaţi în gropi comune. Civilii au nevoie de hainele soldaţilor. Le vând pentru câţiva pumni de mei.
Onibaba este un film despre oameni. O călătorie caustică spre primordial, esenţa speciei. Împins dincolo de limita suportabilității, omul îşi pierde aura care ne diferenţiază de restul animalelor. Acţioneză instinctiv, supravieţuieşte: Mâncare, Somn, Sex – Ultimii piloni ai existenţei umane.
Continue reading
Initial m-am gandit sa scriu cartea (In)decizii doar pentru mine. Pentru ca de multe ori am impresia ca doar scrisul ma ajuta sa ma exprim cu adevarat. Apoi mi-am facut curaj si am dat-o familiei si prietenilor foarte apropiati sa o citeasca. Dupa care mi-am facut curaj sa o public.
Din februarie si pana acum (In)decizii a ajuns in mainile a zeci si chiar sute de cititori. Unii cunoscuti, iar altii necunoscuti mie. In multe seri am mers in Carturesti Carusel ca sa vorbesc direct cu cititorii. Am vrut sa le aflu si eu povestile lor.
In articolul trecut, am inceput aceasta serie de povesti.
Seria de azi continua cu alte 3 povesti.
Continue reading
Mai ţineţi minte “revoluţia” de toamna trecută? Zeci de mii ieşiţi în stradă strigându-şi patima şi dorul:
Jos clasa politică! Toate partidele, aceeaşi mizerie! Vrem o ţară ca-n afară! – Asta s-a strigat. Ştiu bine, pentru că am fost acolo, în Piaţa Universităţii.
A plecat Ponta, a căzut guvernul, a venit Iohannis şi a propus o bizarerie lunecoasă: “Până la miezul nopţii, să vină Strada la mine!” Am discutat absurditatea la timpul ei AICI.
Şi s-a întâlnit feciorelnicul preşedinte cu unii. Nişte unii cvasianonimi, fără nici o legătură cu nimic, scoşi din pălărie într-un avânt dadaist.
Voi, prepuțurile vieţii, sunteţi viitorul politicii româneşti!
No, bine…
Continue reading
Am călătorit de vreo zece ori la cuşetă în ultimii trei ani. Nici măcar o dată, printr-o extravaganță a sorţii, să fi văzut o lenjerie de pat curată. Băi, O DATĂ, atât! Barem una din zece.
Gălbeneli, spârcăieli, salivă întărită, bulion (sper); toată paleta de pete cu efect vomitiv.
Astăzi mă consider norocos. Faţa de pernă are mizeria preferată de mine – talpă de bocanc.
Continue reading
Reţeta asta trebuie să aibă ceva rădăcini antice. Pe vremea când strămoşii dacilor (atlantienii) îşi plăteau războinicii în peşte şi sare.
Nu ştiu cum se găteşte somnul în sare. Dar o să vă arăt cum l-am gătit noi. Şi a ieşit perfect.
Am construit o moviliţă de sare în jurul somnului. Maluri înalte de cărbuni, brichete frumos mirositoare.
“Noi supravieţuim deoarece suntem utili altor state mai dezvoltate. Suntem coordonaţi pas cu pas.
Avem resurse naturale şi umane. Suntem coconul în care materia moartă şi gelatinoasă s-a transformat în hrană pentru organisme străine. Dar noi, românii, nu putem funcţiona ca popor neatârnat, atât timp cât nu avem presă.” – Asta scriam luna trecută AICI
Se pare că mătura de import, ceva inovaţie americo-nemţească, a ajuns şi în mizerabilul colţ al presei.
Să fi venit în sfârşit sfânta zi de duminică? Ziua în care strângem gunoiul muşuroaie, muşuroaie şi întrebăm prin vecini de un făraş zdravăn?
Continue reading
Simţi suflul unei zile botezate în providenţă atunci când te prinde răsăritul pe coama Tihuţei
Nu am avut noroc de cel mai fotogenic cer – Norii spoiau orizontul ca un rimel ieftin şiroind printre brazdele unui gâtlan de babă.
Ne-am trezit în al cincilea ceas al zilei cu avânt războinic şi dulci ramoliţii drese-n frecţii pescăreşti. Ţinta supremă: O torpilă de şalău înzăuat, jumate peşte, jumate dragon, blindat în solzi de titan.
Odată prins, urma să-l culcăm peste jar, nespălat şi necurăţat – aşa, cu armura pe el, doar cu măruntaiele lepădate. Faimosul Şalău în Coajă, una dintre starurile Dracula’s Kitchen II.
Continue reading
După vreo două-trei duble, tocmai când pornisem pe drumul cel bun și lumina, mișcarea și stropii de apă începuseră să arate cum trebuie, Dani devine din ce în ce mai îngrijorat de soarta modelului:
”Vlad, e rece apa, tare rece”
Întreb prințesa dacă mai rezistă și am grijă să n-o țin mai mult de 15 secunde în stropi dar nu trec două minute…
”Vlad, e rece ca gheața”
Dau din cap că înțeleg, odihnesc modelul un pic, dar încă nu am ce-mi trebuie așa că încercăm din nou fotografia perfectă – mai multă mișcare din păr, privire în lungul săbiei, stropi mai bogați, hai că se poate! Continue reading
