”Ieri am fost la piață, i-am zis eu vreo două…”
”…”
”Păi, ce credea el? Auzi, să-mi arate mie roșii galbene, c-oi fi de ieri de azi!”
”Așa?”
”Da, măi, dar l-am pus la punct. Roșiile trebuie să fie roșii, c-așa e de când lumea… pffff, dacă vedea bunicul roșii galbene…”
Eu n-am zis nimic, am continuat să mă țin de volan și doar mi-am trimis ochii peste cap, imaginându-mi-o pe mama școlind piețarul despre blasfemia comisă cu roșiile alea galbene pe tarabă.
Le Maître, care stătea cumințel în aceeași mașină, a scăpat un mormăit de îndoială și imediat i s-au cerut explicații. Și s-a lansat, spre amuzamentul meu, într-o istorie lingvistico-grădinărească a roșiei, amintind de italianul pomodoro – măr de aur – care nu poate să vină decât de la niște roșii galbene și terminând en fanfare cu informația unui soi galben și dolofan, cultivat de când hăul la noi, în mai josul țării. Continue reading