Ai ceva de zis?
Cărţile copilăriei, refugiul nostru, portalul iluzoriu care ne teleporta de fiecare dată într-o altă lume: străină, hipnotică, eliberatoare.
Nu ştiu ce mai ajunge astăzi în mâinile copiilor, pe lângă Martinică ori poznașul cuplu Bombardel şi Murdărica.
Poate, într-un moment de exalaţiune publicistică (la nişte beri), autorul trilogiei Ronţ ne va oferi câteva picanterii din piaţa de carte destinată copiilor.
Continue reading
Mike Tyson, la pupitrul Parlamentului, lângă drapelul României, jucându-se cu un ciocănel de lemn. Jubilează, se simte puternic, ciocănelul probabil îi aminteşte de instanţa SUA şi de condamnarea pentru viol.
În jurul lui, gărzi de corp, prieteni, fani şi sute de jurnalişti care au năpustit în Casa Poporului. Bineînţeles, în interesul şi de dragul poporului – Acasă, milioane de poporani îşi privesc casa şi oaspetele de onoare.
Cei trecuţi de prima tinereţe îşi amintesc cum au ridicat-o: fiecare a cărat un bec, o placă de marmură, o yală de aur. Melancolici, dar mângâiaţi de brizele mândriei. Rugăciunile lor şoptite pe ascuns în vremurile comuniste au trecut oceanul. În sfârşit, au venit americanii în casa noastră, în casa poporului!
Aşa arată un rezumat romantic al caraghioslâcului grotesc promovat ieri de întreaga suflare media. Depăşind romantismul, ce s-a întâmplat de fapt? De ce ne-a vizitat Mihai Cap de Fier? Omul a fost sincer, nu s-a complicat cu eschive şi dedublări.
Continue reading
Am crescut în zone unde vânătoarea face parte din mersul lucrurilor de când e lumea și Pământul și nu-i treabă rușinoasă, ba e chiar semn de bărbăție. De asta, când mă uit la turbarea cu care este atacată vânătoarea, mi-e limpede că cei care o fac nu înțeleg deloc că senzația de doborâre a prăzii e una dintre cele mai satisfăcătoare experiențe umane.
Luați bucuria victoriei la orice joc, sport, activitate pe care le practicați cu plăcere și înmulțiți-o de o sută de ori – asta este programat să simtă creierul tău, de milenii și milenii de luptă pentru supraviețuire, când îți dobori prada.
Dacă nu ai făcut-o niciodată și nici nu ai trăit într-un mediu în care legătura om-natură-hrană e încă puternică (e paradoxal cum cei mai agresivi păreriști sunt total rupți de natură), nu ai de unde să înțelegi ce putere, adrenalină și senzație îți oferă vânătoarea.
Sunt absolut convins că măcar trei sferturi dintre cei care vorbesc despre vânători ca despre niște ucigași în serie, odată duși cu arma în mână în pădure ar simți exact același lucru ca monștrii ăia.
Eu nu sunt vânător. Pur și simplu pentru mine un cerb, un lup, un cocoș de munte, e prea frumos ca să dau la schimb viața lui pe clipa aia de putere și adrenalină supremă. Asta e însă o alegere făcută știind despre ce e vorba, știind că oamenii ăia nu-s niște sadici dereglați și că felul în care sunt construit ca bărbat mi-ar umple corpul de satisfacție în cazul doborârii unui mistreț de la o sută de metri distanță, în plină goană.
Toată vorbăria asta ca să se înțeleagă unde stau: exact în mijloc – nici vânător, nici plăpândă ființă pură. Ce-i drept, mai simpatici mi-s urlătorii pro-natură decât vânătorii, pentru că dacă e să evoluăm ca specie, aia e direcția corectă – dacă am putea lăsa-o mai moale cu spiritul de dominație/agresiune/teritorialitate lumea ar fi mai bună.
Ei, aș vrea când se porcăiesc astea două tabere să nu mai folosească tâmpenii în loc de argumente, așa că fac o listuță cu cele mai gogonate dintre ele: Continue reading
Mai jos de buza izlazului, pădurile se scufundă în mărăcinii plini de praf. Iepurii sunt gri şi mărunţi, şoarecii rod rădăcini uscate, smulse din crăpătura brazdelor. Începe câmpia. Peste pământul din vale al ţaţei Raida, raţele şi-au făcut culcuş printre snopii de stuf şi noroaie. Trag la apă. Aici Oltul clocoteşte într-o deltă mlăştinoasă. E mlaştina unde Dracu şi-a făcut casă. Şi a înghiţit gâşte, porci, vaci, oameni, lăsând în urmă cruci ruginite, cu poze şterse de soare şi ploi; simple trofee. În depărtarea prăfuită, un martor îngrozit: teiul hâd, borna satului Olanu.
Cea mai mare plăcere a ciobăneştilor germani sunt drumeţiile lungi prin mărăcini şi buruieni macerate în aburelile toamnei.
Continue reading
“Câteva ore şi beri mai târziu, mă hlizeam cu prietenul Marcu la o masă de plastic, ascunsă sub ceţuri înecăcioase de mici carbonizaţi. Soarele mi-a stors scalpul şi mi-a vlăguit scaunul lăbărţat sub a pa… ori a cincea halbă. Îmi place să fac echilibristică, ameţit pe muchia pieţei imunde.
Doi fraţi măslinii, cu pantaloni sfârtecaţi şi bust dezvelit, se înjură de mamă. Ăla mai mare, la vreo zece ani, urlă cu degetele încleştate pe coaste; îi poţi număra fiecare oscior, ca la o carcasă de câine putrezit. Din coastele afumate i-a crescut o burtoacă balonată, cu pielea întinsă, gata să pârâie. Urlă la mă-sa, a renunţat la intermediari şi o înjură direct.
Asta îl ignoră şi urlă la rându-i spre oamenii care ies de la metrou: „Banane aveeem! Cinci lei mănunchiul, banane aveeem! Şosete aveeem!” Are burta la fel de expandată, acoperită parţial de un maiou cu brizbrizuri aurii şi cruste de jeg. Lasă bananele să tihnească pe un tomberon, îşi scuipă în palme, frământă, masează în jurul buricului ţuguiat. Se pregăteşte să-l toarne pe-al treilea.
Continue reading
Dom’le, ce hoți nenorociți, ce nerușinați, ce liotă de haimanele sunt în Parlamentul ăsta! Uite cum fură pe față! Uite cum blochează justiția pe față! Uite cum ne omoară cu zile, criminalii!
E plin facebook-ul de ură, cum nu se poate mai îndreptățită, față de clasa politică actuală. Cu tot efortul postacilor agramați și penibili, valul ăsta este evident.
Când spun că neamul ăsta are nevoie de educație politică cum are nevoie de apă, răspunsul este că gata, s-a trezit boborul românesc și a înțeles că toată clasa politică actuală e un gunoi și trebuie schimbată cât mai repede. Că Cioloș a arătat care e diferența între un politruc ajuns la ciolan și un profesionist pus pe treabă și ne-a luat ochelarii de cal de pe ochi.
Gata, ne-a educat nevoia și nesimțirea ăstora! Să vezi ce pățesc la alegeri!
În timpul ăsta de trezire națională, singura formațiune politică cu șanse de a intra în Parlament care nu a făcut parte din haita necrofagilor parlamentari și nici nu e partid satelit, format din scursori care nu au mai avut loc de frunte în partidele principale, nu are semnături să se treacă pe liste.
Repet. Singurul partid aparent curat (de la aparent curant și până la găunos/plin de penali dovediți e totuși o distanță evidentă) cu șanse de a ajunge să ne reprezinte legislativ, este în situația de a nu fi pe buletinele de vot. Are de strâns 200.000 de semnături, mai are vreo 2 săptămâni și a strâns abia vreo 10%.
Unde-i, mă, poporul revoltat de pe Facebook? Continue reading
De doi ani jumate, cei peste o sută de mii de locuitori ai cartierului Berceni sunt zilnic testaţi psihologic. Puşi în condiţii extreme de disconfort psihic, chinuiţi, subiecţii experimentului încep să crape. Nu degeaba avem ditai spitalul de nebuni în mijlocul cartierului.
Cea mai bună metodă de tortură, supliciul suprem gândit de administratorii experimentului presupune o intersecţie şi fonduri europene. În mai 2014, au început lucrările la pasajul Piaţa Sudului. Cu ocazia asta, s-a blocat complet cel mai important nod rutier al cartierului. Şi se stă, la propriu, o oră în intersecţie. Stai o oră ca să deschizi poarta cartierului. Te uiţi la poartă ca viţelul şi rumegi.
Termenul iniţial pentru tăiatul panglicii a fost finalul lui 2015. S-a amânat pentru jumatea lui 2016, apoi finalul lui 2016. Iar vara trecută, a venit proaspăt-unsa Firea să ne anunţe că mai devreme de 2019 nu se poate. Hai, decembrie 2018, prin eforturi urieşeşti.
Încă doi ani jumate de rumegat în interesecţie. Muuu!
Continue reading
Bucureştiul toarce sub soarele gingaşului mai – degete vaporoase întinse în alifia de liliac îi scarpină burtica, gâtul, astupă crăpăturile crestate de vânt. Esenţe florale încolăcesc ghirlane, întinse din jet stream-uri până sub brazdele grase, răsturnate în bombeul trandafirilor. Ultimul orgasm al primăverii stropeşte ochi, nări, aripi şi viermi, din cer în pământ.
De câteva zile, au apăurt prin parcuri bustierele dezvelite, picioarele lungi, încordate în tocuri cui şi norii de pudră, rămaşi în urma maratonistelor de weekend.
Se apropie sezonul cu mare şi soare, cu abonament la zumba, zi de biceps şi zi de fese, cocktailuri sorbite în piscină, ritualul instinctului pur şi primar – adulmecarea coţăitoarei, călăritul animalic – poleit în preţiozitate, sufocat în mrejele artei de nişte minţi schilodite, scurtcircuitate în curentul evoluţiei. „Ahhh, ohhh, daaa, nuuu, mai vreau, pe noadă! Pe faţă! Pe mâine. Te iubesc!” toate adunate într-un potpuriu burlesc, sublim pentru noi, vulgar pentru restul.
Continue reading
Cu câteva luni în urmă s-a vorbit despre latina în școli și ridicolul discuției e reprezentativ pentru toată strategia din învățământul românesc. La fel au fost discutate și zecile de reforme post-revoluție, fără nici cea mai mică legătură cu practica, de unde și mocirla în care e acum școala publică.
Domnilor, latina face parte din bagajul genetic, cultural al acestui popor, dacă nu învățăm latina ne pierdem identitatea națională, dacă scoatem ora de latină nu ne mai tragem din Traian. Zău, mă?
Ia să vedem care-i randamentul obiectului ăsta, că de-acolo trebuie începută orice discuție care vrea rezultate. Dacă-i dăm la o parte pe elevii care dau olimpiada de latină sau se pregătesc pentru o facultate care cere latină, că ăștia o învață și în afara școlii, în timpul lor liber, câți dintre ceilalți știu când termină liceul o sută de cuvinte, să facă zece fraze corecte și să treacă cinci verbe prin toate timpurile?
Unu dintr-o sută? Poate dacă e să fim optimiști… și să ne-nțelegem, o sută de cuvinte nu înseamnă să știi o limbă, e vocabular de început de grădiniță. Unu la sută cu indulgență…
E ca și cum l-ai chema pe Dorel să-ți pună țevi în casă, cam o sută ar fi pentru apă și căldură și ăsta după o săptămână ți-ar zice – gata, am terminat. Uite, am pus una și aia picură puțin și e strâmbă, marcă banu.
Ceeee?
Da, asta e Continue reading
scris de Claudiu T. Ariesan
Sunt zile din viaţă cînd neprevăzutul pozitiv şi aşteptările ezitante te pot propulsa în sfere nebănuite de entuziasm copilăresc şi mulţumire pentru tot osul pus la treabă sau pentru minimiracolul ce luminează parcă şi anii din urmă şi cei ce vin imediat după. Iluminatul public, tramvaiele electrice sau trase de cai, singurul râu canalizat din ţară, formaţia Phoenix, grupul artistic Sigma sunt premiere istorice la pasiv. Dar… Continue reading