La ce nu-s buni nemții

X-ulescu: Și-a dat duhu’ troaca, nu mai am ce-i face, se strică de patru ori pe săptămână, mă lasă în mijlocul drumului…

Y-ulescu: Și? Îți iei alta?

X-ulescu(cu amar în voce): Îmi iau, că nu pot fără mașină… știi și tu cât sunt de activ.

Y-ulescu: Da, da,toată ziua pe drumuri. Și ce-ți iei?

X-ulescu: Păi, un logan. Are Z-ulescu și nu i-a schimbat decât uleiu prima sută de mii.

Y-ulescu: Logan? Hă, hă, aia-i mașină? Ia-ți, băi, ceva adevărat nemțesc, alea-s mașini nu cutiile noastre.

X-ulescu: N-am bani eu de nemțească… crezi că nu Continue reading

Unii mai egali

ghita“Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele” – probabil cea mai cunoscută frază lăsată de George Orwell în Ferma animalelor.

De ce o apreciem cu toţii şi o cărăm cu stăruinţă peste prundurile vremii? Nu pentru extravaganţa stilistică, nici pentru capacitatea cuvintelor de a ne gâdila organul languros. Adevărata valoare vine din concordanță, din loialitatea mesajului: este ca o mănuşă care se potriveşte pe orice mână.
Indiferent că vorbim despre porci comunişti, rechini capitalişti sau despre Ghiţă-n vrej.
Întotdeauna, indiferent de sisteme politice şi legi, unii vor fi mai egali. Iar majoritatea, cei mai puţin egali, va încovoia ireverențios buzele, apoi va închide ochii.

Da, este vorba despre el însuşi. Cel mai devreme pomenit: vedeta Ghiţă-n vrej. Ce boabă fermecată de fasole o fi sădit Giţă al nostru, că s-a înălţat ditai buruiana şi nimeni nu-i în stare să-i zărească vârful.

Pentru a ne apropia olecuţă de adevăr şi pentru a sufoca din faşă puii de cârcoteală – “Pfff, s-a trezit şi ăsta acum să facă pe deşteptul!” – amintesc ce scriam la începutul lui august 2016, AICI
Continue reading

Salvați găinarii!

Zilele trecute, printr-o pădure de pe icișa, unu a fost prins c-o căruță de lemne. Fura și el săracu’ să aibă de pus în sobă, bietul de el.

Bineînțeles că reacția unanimă a patriotului și milostivului român a fost: lua-v-ar dracu de nenorociți, vă legați de un om pentru două cioate și nu-i vedeți pe ăștia care fură păduri întregi!

Frații mei daci, iată câteva vorbe care să vă trezească:

  1. De când e lumea și pământul, justiția și poliția s-a mișcat mai cu spor la baza piramidei. Păi unde să fie mai ușor de înfrânt adversarul, în divizia D sau în Champions League?

Ăsta e un lucru valabil global – oriunde vă uitați infractorii cu putere financiară mare, ajunși în vârful piramidei, vor fi mai greu atinși de pedepse. Explicația e evidentă și stă în spatele politic, echipa de apărare și specialiștii pe care și-i poate permite și care îndoaie legile până la limită.

Problema României nu este că se pedepsesc prea mulți găinari ci tocmai exact opusul. Prea mulți sunt lăsați în pace, de dragul unei șpăgi minore sau din mila asta de doi lei. Continue reading

Nu există reclamă mincinoasă

reclameAsta scrie pe pachetul meu de cotlet haiducesc de la Matache Măcelarul:

“Cotlet haiducesc – mezeluri meşteşugite”
“Din arcuş vă fericesc, cotlet haiducesc servesc!”
Reţete vechi de măcelărie, făcute cu dibăcie

Reţete vechi da? De măcelăriiie. Şi pe urmă întorc pachetul să aflu taina mirodeniei strămoşeşti, magia damfului ancestral:

Sirop de glucoză, trifosfaţi, agent gelatinizant (caragenan), ascorbat de sodiu, acetat de sodiu, nitrit de sodiu.
Reţete vechi de măcelărie, făcute cu dibăcie. Cu mult caragenan, ca în cămara străbunicii.

Nu vreau să împung lancea intransigenţei în costiţa lui Moş Matache. Familie veche de măcelari, specializaţi în cărnuri, muzică şi toate cele. Nu poate fi vorba despre un produs anume când toată lumea aplică aceeaşi strategie.
Continue reading

2016 an RĂU – 2017 an BUN

1

Mă mâhneşte profund vorba care iese din gura tuturor, mai nou, cum că 2016 “a fost un an RĂU”. 2016 nu a fost “rău” sau “bun”; 2016 a fost 2016, aşa cum 2017 pare a fi, la o primă vedere, 2017.

Nici nu mai vorbesc despre faptul în sine că o entitate temporală abstractă, delimitată cu chiu, cu vai, de minţi şi interese umane, nu are cum să fie “bună” sau “rea” (spre exemplu, în Antichitate, precum şi în Evul Mediu, reperul Anului Nou pentru multe civilizaţii era primăvara, şi nu iarna, ceea ce pare a fi un fapt logic-psiho-logic prin sine). Nu voi aduce în discuţie nici dihotomia etern neclară dintre “bine” şi “rău” şi nici nu voi numi psihicul uman un loc “gri”, în care binele şi răul coexistă înspre a crea forme complexe de observaţie şi cunoaştere, sperând că acestea sunt de la sine înţelese.

Mă voi rezuma la afirmaţia inițială: 2016 a fost un an ca oricare altul, un an în care oameni s-au născut, oameni au murit, accidental sau nu, oameni au creat cultură, oameni au uitat cultură, accidental sau nu, trupe militare s-au mutat de colo-colo (asta nu e niciodată accidental), s-au schimbat nişte preşedinţi, s-au schimbat nişte guverne, au avut loc atentate teroriste nefericite, iar toate astea au format, în mod cert, o imagine bine șlefuită a unei Apocalipse iminente.
Continue reading

Şapte samurai şi femeia demon

seven-samuraiSeven Samurai (1954) şi Onibaba (1964), două filme japoneze lansate în S.U.A.
Deşi genul artistic şi subiectul central diferă complet, cele două producţii mi se par înfrăţite, extrase şi dezvoltate din aceeaşi esenţă. Ambele sunt fresce, călătorii în sălbăticia Japoniei medievale.

Dacă pentru Onibaba avem o încadrare temporală expresă, uşor deductibilă din naraţiune –
Capitala Kyoto a ars din temelii, totul fumegă mistuit de războiul celor doi împăraţi. Poporul înfometat, muribund se agaţă de fiecare smoc verde, de fiecare ciot. Se valorifică orice zdreanţă sfâșiată, cizmă tocită, căciulă îngăurită. (povesteam aici) – în cazul celor şapte samurai putem doar bănui perioada. Apăruseră armele de foc, dar totuşi erau nişte rarităţi. Adică după 1543, anul când portughezii le-au arătat că sabia, oricât de ascuţită, nu este chiar vârful tehnicii militare.

De ce abordez subiectul celor două filme? M-a impresionat cadrul general comun, imaginea ţăranului japonez în epoca medievală. Parcă smuls dintr-o altă specie, nu aceeaşi cu a ţăranului român.
Continue reading

La vânătoare de frumos

E liniște de poți să auzi o ciocănitoare de peste două văi. N-o auzim că nici peste două văi n-a ieșit la ciocănit, știind probabil că-s pregătit c-un teleobiectiv de două kile juma; o să iasă când pe aparat o să am lentilă pentru peisaj, așa face întotdeauna…

Frigul se pregătește de gerul Bobotezei, zăpada are puf de cristal pe ea și scârțâie sub bocanci de zici c-a pus-o acolo Creangă, drumul e pustiu și alb, soarele mai repede câte o geană peste brazi, destul cât să Continue reading