#Metoo, tichia noastră de mărgăritar


Ca orice zăbăuc dus cu pluta pe râul decrepitudinii, am aflat de-abi astăzi de cel mai tulburător subiect al apelor pe care plutesc. Se numește #metoo (haștag mi tu), adică “și eu”, în traducere neaoșă. A pornit din SUA, ca orice subiect tulburător; mai exact din crestele intangibile ale imperiului hollywoodian.
Anumite actrițe l-au acuzat de hărțuire pe un anume magnat al cinematografiei. La ani buni după săvârșirea pretinselor hărțuiri.

Cârcotașul din mine s-ar gândi că, după ce te vezi cu toți sacii în căruță, îți vine să povestești de ce roșii sunt genunchii și nu cârca. Dar nu despre neajutoratele actrițe multi-multi-milionare este vorba. #Metoo a devenit un loc al plângerii pentru toate muritoarele, iar zilele trecute a ajuns în România.
Continue reading

Mâna lungă a fărădelegii

Se alege exemplu Comuna Corbi din Judeţul Argeş, localitate cu 3784 de cetăţeni (conform recensământului din 2011).
I-am ales pe conaţionalii din Corbi datorită transparenţei şi sistemului “high-tech” de relaționare publică. Nu ponegresc, nu arunc pietre, doar constat.

“Intrucat din postarile anterioare am dedus ca se solicita a se publica salariile angajatilor Primariei Corbi…” (ne anunţă Pagina de Facebook a primăriei).

Repet, Comuna Corbi nu este exemplul negativ. Din ce am înţeles, primarul plătit cu aproape 6 mii de lei (salariul plus premiul de hărnicie) chiar este om de ispravă, proaspăt independent după fuga din PNL. Măcar pentru faptul că a tulit-o dintr-un cuib de hoţi şi tot merită aprecieri.
Indignarea mea vine din cauza unui tipar naţional – localitate cu 3784 de cetăţeni, condusă de 38 (treizeci şi opt!) de minţi luminate.
Continue reading

Când ești prea prost ca să votezi?

Ești prea prost ca să ai drept de vot dacă:

  1. Crezi că statul stă pe un sac cu bani ce se umple miraculos din cer, an de an.

Nu, bugetul nu apare de la sine, prin ploaie divină, ci din taxele plătite de mediul privat. Da, de mediul privat, că ULUITOR/NEMAIPOMENIT producția și serviciile de stat, distruse și căpușate un sfert de secol, nu bagă la buget ci iau.

 

2. Crezi că un bugetar contribuie la buget ca un angajat la privat.

Păi nu plătim aceleași impozite? Gogule, dacă tu bagi mâna în sac, iei zece roșii și dai patru înapoi se cheamă că-i același lucru cu ăla care aduce de-acasă patru roșii și le vâră-n sac? Nu, se cheamă că tu iei șase roșii și el pune patru.

Bugetarul nu aduce valoare statului în bani ci în muncă, asta e treaba lui. Dacă în momentul ăsta, cei din privat pleacă, nu mai există buget. Da,da, nema salarii la bugetari, de asta un stat cu mai mulți bugetari decât contribuitori la buget n-o s-o ducă niciodată bine.

 

3. Crezi că dacă nu mergi în vacanțe, nu conduci mașina decât o dată pe an, ai reducere la tren și faci economie la curent, nu te afectează nici lipsa infrastructurii moderne, nici scumpirile la pompă.

Îți dau o veste proastă: marfa, indiferent de care e, că-i tigaie antiaderentă la reducere sau ulei barbă hipster premium antipăduchi, prinde în preț timpul pierdut pe șosele/șine, motorină, curent și orice altceva îi face viața grea producătorului sau vânzătorului.

Dacă nu trăiești în pădure, cu zmeură și urechi de bursuc, că n-avem autostrăzi și trenuri moderne îți ia și din buzunarul tău.

 

4. Nu știi la ce-i bună separația puterilor în stat și-n general habar n-ai ce au de făcut ăia pe care-i alegi.

Păi? Dacă la tine-n gospodărie se sparge țeava de la budă și tu chemi electricianul, crezi că Continue reading

Hru, hruuu!

Dicotiledonate: violacee. Vulvo-vaginită, electrovalvă, electrofil, erectofacial, LOL! Lălăiala loialului Lulu. Entropie estetică.
Hru, hruuu! Sinergism. Ba nu. Hru, hruuu! Şi atât.

În timp ce-l invocam pe loialul Lulu şi admiram în oglindă sprinteneala limbii, mă strigă grăsanul din pervaz: Hru, hruuu! Nu mai are firimituri. “Zbâr, grăsane, că am treburi! Creez. Zvârl afară tot ce am în minte (nu multe) şi îmi las goliciunea cotropită de toţi triftongii, omofonii şi grifonii dornici. Goliciunea violată de violacee. Dicotiledonate: ciclicitate.

Ăsta, hru, hruuu! şi dus fu.
S-a ridicat din două bătăi peste acoperişul blocului şi s-a lăsat agăţat în vânt, spre Delta Văcăreşti. Mi-o pot doar imagina, torsionându-mi limba în oglindă. El o vede. Încă două bătăi şi o stăpâneşte sub guşa grasă.
Continue reading

Comemorarea Holocaustului – Mesajul Ambasadei SUA

9 octombrie 2017, Ziua Naţională de Comemorare a Holocaustului.
Găsiţi AICI  mesajul integral transmis de Hans Klemm, ambasadorul SUA în România.

Câteva fragmente definitorii pentru agenda şi impedimentele Statelor Unite în România:

“Şi totuşi astăzi, cei care se opun liberalismului şi îmbrăţişează naţionalismul economic caută din nou să îi atace şi să îi demonizeze pe evreii din Europa şi pe cei din afara ei (…) Dar fac acest lucru şi indirect, prin atacarea companiilor multinaţionale şi prin aluzii la pretinse şi presupus infame legături evreieşti ale unor întreprinderi legitime cu scopul de a crea animozitate şi de a prezenta concluzii funeste.”
Continue reading

Kazuo Ishiguro – născut din cenușă

9 august, 1945, ora 11:02 a.m.
Fat Man explodează deasupra orașului Nagasaki, la aproximativ 600 de metri deasupra solului. Tactica detonării în aer, deasupra țintei, este folosită pentru a provoca pagube mai mari, pe suprafețe extinse. În cazul exploziilor la impact, o mare parte din energie este absorbită de pământ. Atunci când vrei să pulverizezi absolut tot (militari, civili, bătrâni, copii, metal, sticlă, piatră), folosești o bombă cu declanșator barometric.
În mai puțin de o secundă, totul a fost cenușă.

8 noiembrie, 1954
În Nagasaki se naște Kazuo Ishiguro, cel mai proaspăt câștigător al Premiului Nobel pentru literatură.
Continue reading

Tărâmul libertăţii, casa curajoşilor

Despre asta este imnul SUA: libertate şi curaj. Aşa au fost fondate SUA: Curajul de a cuceri teritoriile altora şi libertatea de a folosi orice mijloace. Aceleaşi criterii de propăşire au transformat fostele colonii în cea mai puternică formaţiune statală. Curajul de a lua tot ce îţi place, libertatea de a topi 300 de mii de civili, fără vreo consecinţă. Libertatea de a transforma genocidul în strategie militară, invazia în eliberare, crima în emancipare.

Trebuie să înţelegem acest concept al existențialismului devorator. Libertatea fiecărui cetăţean de a-şi descoperi sensul vieţii, muşcând pofticios din placenta-balast. Trebuie să existe un echilibru la masa celor veşnic flămânzi – aşa a fost redactată Constituţia Statelor Unite. Iar Al Doilea Amendament garantează dreptul cetăţenesc de a deţine arme de foc:
“A well regulated Militia, being necessary to the security of a free state, the right of the people to keep and bear Arms, shall not be infringed.”

Doar trecând printr-un lung şir de evenimente definitorii naţiei, putem accepta posibilitatea ca orice civil să deţină LEGAL 40 de arme (automate şi semi-automate).
Continue reading

Mirosul drăcesc al vieţii

(fragment)

Observaţie 1

Domnul Nicovală, cu nas rotunjit şi burtă mare, în care probabil ține toate femeile pe care le-a avut şi le mai mângâie căpșorul vopsit uneori, se proptește în fața mea. Suntem în scara blocului. Miroase a clor împuțit. Unde mergi domnișoară, mă întreabă el. Am 21 de ani. Nu răspund. Nu cedează. Ești foarte frumoasă, continuă buhăit și-mi dă la o parte șuvița lăsată pe ochiul stâng. Ceva îl săgetează în obraz. Era ura mea. Ai iubit, mai întreabă el. Îl privesc tăcută. Zâmbesc. Mă uit la sacul de gunoi din mâna imensă, puțin păroasă, cu unghii netăiate.

Ce dracu vrei, mă gândesc și observ că ușa de la lift pare să obosească. Domnul Nicovală crede că sunt singură. Își suge burta, își umflă nările, mă privește atent. Am o scamă pe papuci. Trebuia să învăț câțiva termeni. Din aceia de glosar. Mi-e indiferent. Măcar dacă ar repara cineva țeava de la baie. Oare Nicovală nu are nevoie la toaletă? Să mă lase-n pace. Mă dor coatele de la cât le-am frecat unul de altul de-a lungul băncii.  Ziua a început rotund. Chiar dacă mă durea stomacul. La 21 de ani nu îți dorești prea multe, iar grijile sunt legate de cele mai tembele temeiuri. Bere, țigări, aer, liniște. Libertate. Libertatea ca un pumnal. Libertatea ca un demon. Ca un punct. Ca un, o, niște… zgomot. Tramvaiul se oprește în dreptul sălii din care răbufnește operă. Oare Nicovală a fost vreodată la Operă? Pesemne stomacul lui este învățat numai cu cârnați. Strașnic animal.

Continue reading

Când statul îşi apără cetăţenii

Ea este Belle Gibson, o blogăriţă de succes:

Un fel de Olivia Steer, dar mai tânără, mai arătoasă şi mai inteligentă.
În anul 2009, Belle Gibson a minţit că s-a vindecat de cancer cu ajutorul tratamentelor naturiste. Închipuiri ca Ayurveda, pulbere magică, rădăcini fermecate şi alte furaje pentru minţile şubrede. Cum procentul de proşti este constant în orice zonă a planetei, s-au găsit suficienţi australieni care să achieseze.

Belle a observat diferenţa de IQ care separă păcălitorii de păcăliţi şi a convertit-o în sute de mii de dolari australieni. A scos o carte despre miracolul usturoiului frecat pe noadă (best seller, evident), a vândut aplicaţii de mobil care îţi explică unde şi cum trebuie îndesat pătrunjelul.
Iar acum a fost condamnată şi amendată cu 410.000 de dolari australieni. (Sursa)

Încurajator, nu? Doar că amenda nu a fost pentru cancerul inventat, nici pentru Ayurveda. Continue reading

Unde au greşit evreii

1864 este anul Reformei agrare: În timpul domniei lui Cuza, guvernul condus de Mihail Kogălniceanu eliberează țăranii clăcași de sub jugul boierimii şi îi împropietăreşte cu pământ. Se rup legăturile feudale, românii primesc responsabilitatea propriei vieţi. Rezultatul?
La începutul sec. XX, ţăranul român îşi muncea propriul ogor, dar presta şi la “privat”. Existau contracte între săracii muncitori şi bogaţii arendaşi. La fel ca astăzi, dar pe câmp, nu în birouri.

Greu de imaginat astăzi, ţăranul moldovean al începutului sec. XX se zvârcolea sub călcâiul traiului nedrept. Agonia indigenței şi iubirea vinului îi polarizau viaţa. Într-o epocă a industrializării, societatea agrară românească era la coada Europei, puternic ancorată în mâlul Evului Mediu; fără medici, profesori, şcoli… Ştiu, greu de crezut.
Conform statisticilor vremii, în anul 1900, procentul analfabeţilor era de 50% la nivel global şi de 80% în România.
Continue reading