Atunci când chintesenţa pulsaţiilor lirice s-a lovit de culmi exhaustive, iar privighetoarea slovelor a amuţit, când îngerii sihaştri pupau frunţi de nălucă, apăru Tucă. Marius Tucă. Şi îşi lansă prima carte de poezie: „Am să te iubesc până la sfârşitul lumii”.
Jurnalistul Tucă l-a prezentat pe poetul Tucă: „Cauţi prin tine şi dacă găseşti suficiente emoţii care să se transforme în poezie şi apoi într-o carte este ok, nu este nimic programat”. Clar. Atunci când simţi urletul de geniu bolborocindu-ţi printre măruntaie, trebuie să-l scuipi afară. Şi continuă la fel de modest: “Eu sunt poezie şi mă transform în carte. Tot de poezie.” Dacă nici Tucă nu e poezie, atunci cine? Sunt răutăcios şi habar nu am despre ce vorbesc, stiu. Hai să vă prezint totuşi un foarte scurt fragment din opera tucăiană.
Continue reading