Data trecută când am fost în Bucovina, am abuzat puţin de bucătăria zonei. E şi foarte greu să eviţi mirajul artei culinare.
Mititei şi cefe de porc din care sfârâie seul la poalele muntelui, sărmăluţe cu toate umpluturile, învelite în ce vrei tu, asezonate cu smântână cremoasă de ţară. Smântâna aia care îţi lunecă pe gât, oricât de sătul ai fi. Şi atunci când o înghiţi simţi aroma câmpului, a cetinii de brad şi a fânului proaspăt cosit. Simţi că înghiţi o vacă.
Îţi clăteşti simţurile cu o carafă de vin roşu, pentru că urmează tochiturile, platourile bucovinene cu brânză, mămăliguţă, cârnaţi de casă, ficăţei de pasăre şi slăninuţă; atât de fragedă încât de topeşte în gură. Şi mai vrei încă o porţie, încă o slană, încă o carafă, încă un platou cu sarmale, o ciorbă de porc şi una de văcuţă, şi parcă ar mai merge un cotlet sau măcat o ceafă.. Până simţi că pielea de pe burtă se tot întinde şi începe să plesnească.
Dar nu-i motiv de panică. Te culci 3-4 ore şi faci loc pentru următoarea masă. Aerul tare de munte ajută la digestie. Mai ales după vreo trei săptămâni de stat aici, deja te simţi muntean. Stomacul tău nu mai are limite. Auuuugh! Aduceţi porcii, vacile şi oile la mine!
Continue reading