Se-ntâmplă să trăiesc visând, alerg pierdut prin gânduri pline. Tot rătăcind, tot tremurând; trăiesc un vis mai vechi ca mine.
M-am trezit, din nou, acoperit de picuri săraţi şi reci. Pe salteaua de sub mine mi-am imortalizat amprenta corpului. Şi respiram adânc, allegro, de parcă în timpul somnului sufletul mi-a plecat haihui şi a intrat într-un cal de curse.
La starea respectivă probabil a contribuit şi un obicei pe care l-am căpătat în urmă cu trei ani. În fiecare vară, atunci când afară sunt 35 de grade şi la mine în apartament aproape 40, răcesc. Cu strănutat vijelios de saltă lustra şi palpită inimile vecinilor. Cu fluide vâscoase ce-mi inundă gâtul, nările şi ochii.
Şi mi-a revenit visul de care speram că am scăpat. Acţiunea nu este impresionantă, şi nici de fiecare dată aceeaşi. Importantă este însă senzaţia pe care mi-o imprimă până în cele mai protejate locaşuri ale minţii. Este gustul amar al timpului trecut, ars şi pulverizat în nefiinţă. Sunt palmele tremurânde care îmi cuprind inima şi mi-o zdruncină, aproape să o rupă din piept.
Continue reading