Uneltele nu fac cât costă ci fac cât produc, de asta mie mi-e mult mai ușor să dau bani pe ceva cu care lucrez decât pe ceva ce mă ajută doar tangențial la muncă sau deloc.
Cu toate astea când vine vorba de scris, ceea ce aș putea face și cu un pix și-o hârtie, nu prea ma împinge sufletul la cheltuială. Laptopul pe care am scris 3 cărți și care mi-a servit drept principală sursă de câștig în ultimul an jumătate e o panaramă low-end de la Lenovo.
Cât mai mic și cât mai ușor, dar nu ultrabook că alea, comode și mai mare dragul să lucrezi pe ele, sunt scumpe rău. Cât mai fără figuri și fără performanțe ca să nu-i scadă bateria repede (cu cât rezistă mai mult fără priză cu atât pot să scriu și eu mai liber). Așa au sunat criteriile de achiziționare.
M-am pricopsit un s205 pentru care era prea mult să ruleze un youtube în 720 că-i murea procesorul, dacă deschideam prea multe ferestre în broser făcea pe rănitul și așa mai departe. Stătea peste 4 ore fără baterie și rula word-ul fără probleme, ideal ce mai.
Și uite așa am dus-o fericiți împreună un pic peste 2 ani. În timpul ăsta, forjat în focurile creației, chinuit de inspirația mea titanică, lenovuțul a început să se încălzească din ce în ce mai tare (ce-i drept nici nu l-am deschis vreodată să-l curăț), a crăpat la toate balamalele, ba chiar a început să joace imaginile pe ecran ca-n matrix, cu joc lateral și pâlpâituri multiple.
– Cum adică? Pe ăsta ții tu cartea și imaginile??? Continue reading