O altă zi a României, o altă zi de efervescență patriotică cu parade, discursuri, piepturi umflate de mândrie naționalistă. Nu se vede din modul în care-mi analizez țara, ba dimpotrivă de fiecare dată când o fac se trezește vreun patriot de carton să mă tragă de urechi că nu-mi respect patria mumă, dar și eu sunt atins de nițică dragoste pentru pământul în care îmi e îngropat neamul.
De asta scrisul meu de azi nu se va îndrepta spre unde e România sau unde aș vrea să fie, ci spre noi, spre mine, românul care a rămas aici și care că-i place sau nu, că știe sau nu, este de fapt România.
Ce-ar fi ca românul ăsta să-și ia țara înapoi nu așteptând totul de la mai marii țării ci făcând el primul pas. Și nu cine știe ce salt uriaș ci pași mici, simpli de tot: Continue reading