Amintirile lui Dovlecel Gicuțu, bucătar din Muereasca

Băi, fraţilor, se întâmpla într-o zi mocirloasă de noiembrie. Eram la mine-n crâşmă, scoteam vinul din damigene, să fac loc la ţuica de zarzăne. Şi văd că intră un zăpăcit, dracu ştie de pe gârlă adunat, se pune la masă. Cu părul speriat în toate părţiel, nebărbierit de măcar trei zile. Îi jucau ochii-n cap ca girofarele; zic “Dovlecele, ai grijă, bă băiatule, că ăsta plecat cu sorcova.” După deşte şi palme părea orăşean, nemuncit toată viaţa.

Soarbe rapid vreo 3 litre de zarzăne, îşi năzare girofarele pe mine şi zice
– Ceva femei aveţi pe-aici?
– Uliuuu, doamne, iartă-mă! Noi nu ne ţinem de-astea, bre. Ia, dacă venişi cu gând de curvăsăraie la noi, cată-ţi mata drum prin altă parte.

L-am minţit pe faţă, vă daţi seama. Noi avem fetele noastre, da’ sunt pentru ai noştri, de la Vâlcea. Nu le dăm aşa la orice zăpăcit.
Mă rog. Se ridică ăsta ciufulitu, orăşeanu, şi pleacă legănat pe uliţă-n vale. Atunci am văzut că avea un mers ciudat. Şi nu de la litrele de zarzănă. Nu. Îşi târa mai greu piciorul drept. Ca şi cum ar fi avut o greutate mare pe pulpă. Se opreşte, scutură de două ori din cur şi pleacă mai departe. Da’ acuma îşi târa stângul, nu dreptul. Om ciudat, v-am zis.
Continue reading