Ai ceva de zis?
Pe plaja din Olanu s-a ridicat un bot maro;
În beciuri varsă dracii cristelnițe pe coarne;
Miroase botul fripte, măceluri pe platou.
Și ies curați cornuții, cu rugăciuni în palme.
În codrii din Olanu dansează miei în frac.
Să-mi iei pulsul pe buze când voi pluti pe scânduri,
Atârnă câte-un miel de fiece copac.
Din lamă i-am iubit, din suflet facem vânturi.
Continue reading
Sau care-o fi netrebuincioasa traducere ín română a vacii de muls HBO.
Serialul a fost deja exhaustiv discutat de toată televiziunea, presa, blogosfera, stratosfera, andromedosfera cunoscute de om și toți zeii (cei vechi și cei noi). Orice discuție despre scenariu, găuri într-însul, tendința “zero narațiune, infinit vizual” a HBO, comercializarea și hipsterizarea găurii din sfincter – toate mă lasă Jon Snow.
O singură bagatelă am de comentat și o voi face pe limba creatorilor. La două adici, GoT se adresează celor care dibuiesc limba lui R.R. Martin măcar la nivelul la care eu o pot scrie.
Without further introductions:
Continue reading
S-a terminat Bookfestul timișorean. În ultima zi, am fost invitat la (spun unii) cea mai îmbietoare lansare găzduită în ediția 2019. Nu știu pe ce scară și din ce motive am putea compara lansările de carte; vă pot mărturisi doar reușita celei de mai jos.
“Regele pribeag și bătrânele umbre” plus “Cântecul Zăpezilor” într-un mitic tandem plăsmuit de elevii Colegiului Național Pedagogic Carmen Sylva.
***
Familia Wagner locuia în sat de la începuturi. Casa, jumate piatră, jumate lemn, se deosebea de restul nu doar prin dimensiune ci prin culoare, miros, sunet. Avea un suflet viu și rece; nu mirosea a coteț părăsit ca toate curțile găinățate și cocioabele deșelate de-a lungul drumului central. Și-a păstrat vocea peste timp; auzeai bolovanii temeliei împingându-se, iar apăsarea lor îți strângea tâmplele ca într-o menghină.
Împrejurimile Casei Wagner erau verzi, proaspete – o vegetație luxuriantă și cărnoasă, adăpată din alt elixir, nu din boalca satului. Gazonul pistruiat de păpădie creștea în tufe cu frunza grea, lăptoasă și continua într-un zăvoi de ulm, câțiva kilometri, paralel cu Oltul.
Continue reading
A început Bookfest 2019, iar fruntașii țării sunt primii prezenți, de joi până duminică (04-07 aprilie), în cea de-a opta ediție a Bookfestului timișorean.
Așadar, ne veți găsi îmbujoraţi de haiala tuşului proaspăt la Centrul de Afaceri Timișoara. Intrarea este liberă; doar pentru libertatea poporului au ieșit pe șaișpe decembrie o mie nouă sut…
Invitați uniți în simțiri și afinați cultural, ca în fiecare an. Numa’ șualacrem, cum măiestru ar puncta un cofetar oltean pribegit prin Timișoara. Singura absență întristătoare: Am întors programul evenimentului pe toate părțile, dar n-am reușit să-l găsesc pe cel mai liric bucătar al țării, Maestrul Dinescu, cel care anul trecut a înfipt sărmăluța otomano-românească în inima Leipziger Buchmesse. Și acum mai plâng nemții după afumătura și iahniile noastre – a rămas messe săracă.
Continue reading
Mare meci televizat de Pro Tv săptămâna trecută între un medic vrednic și o diletantă delirantă. Nu sunt de acord cu entuziasmul taberei anti-Steer, rezultatul văzut de mine este pe dos: Olivia a câștigat. Ce a câștigat? Noi năluciri toxice, muniție de război împotriva normalității. Olivia nu poate fi de acord cu victoria medicului Craiu, pe măsură ce îi încolțesc în bălegarul minții fantasme tot mai felurite.
Cât despre tabăra pro-Steer: Ce relevanță credeți că are pentru dânșii/dânsele argumentul unui medic? “28 de micrograme de aluminiu în laptele matern, 4 micrograme în vaccinuri” – este la fel de relevant ca un haiku în limba klingoniană pentru cetățeni care nu fac diferența între gram, miligram, microgram.
Continue reading
Există o doamnă în PLUS (partidul lui Cioloș), devenită erou negativ peste câteva nopți și câteva declarații încolțite din halucinații. Am cunoscut săptămânile trecute principiul bunului comun aplicat nu doar proprietății ci și persoanelor – oamenii ar trebui să trăiască în grupuri, nu în familii, susține eroina negativă Oana Bogdan. Și ce atâtea automatizări în agricultură? Ginta anului 10 mii î.H. culegea mandarinul și mulgea capra, bun comun, în comuniune cu planeta și Universul.
Oana Bogdan, ieri, într-o discuție despre încălzirea globală:
“Să nu uitați de flatulențe, vă rog! Ministrul britanic al Schimbării Climatice, Lady Verma, a avertizat populația să mănânce mai puțină fasole pentru a reduce flatulențele, deoarece metanul emanat prin flatulație este un factor cauzator al încălzirii globale.”
Și acum, originalul: Lady Varma Continue reading
Neluș îl trage pe Marcu de braț până în dreptul curții cu gardul surpat.
– Păcat!
– Eh, facem altul.
– Lasă gardul. Păcat de maică-mea. S-a necăjit cu zilele din cauza miliției. Le zic așa dintr-un adevăr, nu din ură. Tot milițieni au rămas…
Goliciunea curții avea un miros de râncezire diluată în uitare; asemeni unui cufăr deschis după zeci de ani. Pe Marcu îl furnica repulsia la fel ca în prima zi, când l-a cunoscut pe bunicul Miranei în barul cu igrasie. Neluș are ochii umezi, pofticioși. Îl strânge de braț și arată spre pustiul curții ca spre o comoară îngropată:
– Uite, ce de loc avem! Ia uite! Aici putem să ridicăm imediat încă o cameră. Două-trei zile. Peretele casei acum îl pun la loc, în seara asta.
– Aham. Avem și curent, da? Continue reading
Putem spune despre Green Book că este un film bun la fel cum putem spune despre o tocăniță că este bună. Nu înseamnă că tocănița a fost preparată de vreun artist culinar sau că ingredientele au fost niște minuni greu de găsit. Dar ne-a plăcut. Banalii cartofi, o prăjeală de ceapă, câteva rădăcinoase, un cârnat afumat și niște pătrunjel: Bună tocăniță! Caldă și gustoasă, îți lasă o senzație de împlinire, cât să-ți mângâi burta câteva secunde.
Nick Vallelonga este unul dintre scenariști și fiul personajului Tony Vallelonga (Tony Lip) – amănunt important pentru veridicitatea “poveștii reale” pe care este “bazat” filmul: Relația dintre descurcărețul italian Tony Lip și pianistul negru Dr. Donald Shirley în strânsorile rasiste ale anilor ’60.
Continue reading
La fabrica de mezeluri se ardeau resturile, iar o miasmă dulce şerpuia printre blocurile cartierului. Cerul a rămas aprins şi după asfinţit, deşi Bucureştiul nu are stele. Doar luna întreagă şi fierbinte, înconjurată de o negură mişcătoare în care se oglindesc străzile.
Spre miezul nopţii, negura s-a dezintegrat în stropi uriaşi şi s-a prăvălit peste blocurile încinse. Sfârâie arşiţa adunată în beton şi bitum; întregul oraş este o piatră de cuptor, stropită. Ploaia se sparge în ecouri lungi, tentaculare. Minţile ce nu-şi găsesc odihnă le împletesc în cântece de veghe, chinuitoare: simfonia insomniacilor.
Plouă cu lună plină. Anton îşi contorsionează corpul pe salteaua umedă. A închis toate ferestrele şi le-a căptuşit cu pături groase, să ţină departe luna, străzile şi muzica. Spre dimineaţă, a ieşit în holul blocului trecându-şi alert mâinile prin păr. Aduna pumni de sudoare, apoi îi scutura în aburii învârtoşaţi.
Continue reading