Prostia lui Bayern Munich

barcaÎn primele 77 de minute a fost un spectacol aproape complet; au lipsit doar golurile. În rest, demonstraţii tehnice din partea jucătorilor, lecţii tactice din partea strategilor de pe bancă. Şi încrâncenare pozitivă, adică în limitele sportivităţii. Un meci surprinzător de echilibrat, de fiecare dată când atacul Barcelonei începea să fiarbă, portarul nemţilor azvârlea câteva cuburi de gheaţă în oala clocotită.

Dar ceva s-a întâmplat în ultimul sfert de oră, Bayern a fost fulgerată de trei ori şi a pierdut calificarea. Cum?
Cum este posibil ca o partidă atât de echilibrată să ofere un rezultat final necruţător? Barca a avut mai multe ocazii, dar influenţa în teren a fost just proporţionată. A arătat tot timpul ca un meci de 0-0. Cel mult 1-0 pentru spanioli.

Sunt convins că meciul nu s-a pierdut seara trecută. A fost un lanţ de sincope logice ale bavarezilor, care în cel mai important meci al sezonului şi-a îmbucat ultima verigă.
Continue reading

O regulă simplă pentru scuipătorii de semințe și alți babuini

”Azi de dimineață, într-un parc, niște domni și duamne mâncau de zor semințe și plantau cu spor sute de coji pe asfalt. Că doar a venit primăvara și e vremea semănatului. Pe lângă ei trece un domn cu un lup elvețian (cred) alb și uriaș, care nu se poate abține și le spune să strângă cojile. Ca la un semnal, au început înjurăturile și blestemele pe capul omului până când, domnul îi șoptește ceva lupului. Scurt, câinele adept al ecologismului probabil, s-a pus cu labele din față pe banca pe care stăteau cei trei mâncăi, și le-a arătat dantura printr-un rânjet larg. S-a făcut brusc liniște. În 10 minute era curat în jurul băncii. La plecare, cei 3 pofticioși de bomboane agricole, întorși cu spatele în timp ce se grăbeau s-o taie din parc, îi țipă stăpânului lupului:

– Băăă, cojile sunt biodegrabadile!

Domnul cu lupul alb a zâmbit și le-a răspuns: Continue reading

Botoșănenii sunt nevinovaţi!

botosaniIeri s-a făcut mare bâlci în online despre cardurile de sănătate şi primitivismul botoşănenilor. A fost suficient să apară o voce “Băi, ce proşti sunt ăia din Botoşani, frate! În special ăia mai de la ţară. Şi-au băgat cardurile de sănătate în bancomate! Da, da, e ştire, toată lumea ştie. Le-au băgat la BCR în bancomate.”

În spaţiul public românesc este suficient să apară un zvon, o petardă, care să confirme nişte prejudecăţi. NU îţi trebuie dovezi, nu ai nevoie de confirmarea zvonului din mai multe surse. Dacă ai atins sensibila coardă a prejudecăţilor autohtone, petarda devine bombă. Mai ales în online, “efectul de bulgăre” funcţionează înspăimântător de eficace.

Problema? Orice aberaţie se poate transforma în adevăr, doar prin natura repetiţiei agresive. În cazul “botoşănenilor primitivi” s-a mai manifestat o trăsătură specifică mioriticilor carpatini: Plăcerea morbidă de a ne batjocori singuri. Fiorul pe care-l simţim de fiecare dată când ne beștelim propriul popor.
Continue reading

Instalatorul suprem

Dom’le, știi cum țășnea apa din chiuvetă? Ca gheizerele din Islanda, omule.

Alaltăieri seară am avut plăcuta surpriză să fiu atacat de apă în bucătăria proprie și personală. Ca spartanii a venit pe mine, de m-a udat de sus până jos. Cum deja îmi demonstrasem abilitățile de instalator cu vreo lună în urmă, reparând mașina de spălat (adică desfăcând-o cu chinuri colosale la spate și apoi observând că problema e de fapt o sârmă rămasă în interior – atenție capcană pentru cititorii fazani) bineînțeles că mi-am flexat mușchii și-am zis că rezolv problema.

Buuuuuun. Am investigat atent sursa izvorului și-am văzut că furtunul de apă caldă ce intră în fundul robinetului (limbaj tehnic de instalator) e fisurat. Am închis apa caldă și-am așteptat să-mi vină la nas un furtun de schimb. Și-a venit a doua zi, cu nevasta.

Chei n-am, decât aia pentru butelie și aia pentru casă, bine și aia pentru mașină. Numa că prima e extrem de deșteaptă și are un șurub cu care se strânge și se desface de la mic la mare. Numai instalatorii de mare clasă au așa ceva.

M-am băgat sub chiuvetă, într-un spațiu unde cu greu ar încape un iepure (cred că am ceva gene de șarpe în mine, așa m-am strecurat de miraculos) și-am pus cheia la treabă. Din cauza poziției nu puteam să rotesc șmecheria mai mult de jumătate de milimetru o dată, după care trebuia să scot cheia și să o potrivesc din nou. Și dă-i și dă-i și dă-i. Lac de sudoare, amorțit total, cu genunchii tremurând, am reușit să ies de acolo cu furtunul defect în mâini. Continue reading

Avengers: Age of Ultron

E deja în cinematografele româneşti de o săptămână. L-aţi văzut careva? Din trailer pare mai meticulos lucrat decât precedentul. Simt aşa un fior artistic din replici şi dinamica acţiunii.

Încă nu sunt convins dacă bat drumul de 10 minute până la cinema. Marvel are eroi spectaculoşi, amuzanţi, bine sculptaţi. Mai puţin doi, pe care zici că i-au gândit în bătaie de joc, special să mă irite.
Continue reading

Năucitorul comunism

Nu poți să nu te minunezi de discursul nostalgicilor comuniști din țara asta și de totala lipsă de priză cu realitatea pe care o afișează. Și te miri și te miri și, când crezi că nu mai are ce să te surprindă, te mai miri o dată.

Oameni care continuă să povestească cum a scos comunismul țara asta din epoca de piatră și cum a construit blocuri și străzi deși știu foarte bine că, în același timp, în Europa capitalistă se făceau lucruri net superioare. Nu e nevoie decât să te uiți – când am ieșit din comunism cum arătau șoselele noastre și cum arătau ale lor, cum arătau trenurile noastre și cum arătau ale lor, cum arătau mașinile și autobuzele noastre și cum arătau ale lor (după revoluție s-au importat mijloace de transport în comun de afară, vechi de 10-15 ani și erau net superioare).

Mai mult de atât, nu era lucru mai de preț și mai dorit în vremea comunismului decât ceva de producție străină. Orice. Jucării pentru copil, haine, casetofon, video (chiar mă, video românesc exista?), televizor, nici să nu mai vorbim de o mașină, venite de afară erau nestematele zilelor comuniste. Ei, exact aceeași oameni care au trăit realitatea respectivă și și-ar fi dat salariul pe juma de an pentru trei mărunțișuri produse afară, susțin sus și tare că în comunism România era superioară tehnologic și economic. Continue reading

Nomenclaturiștii de brânză nouă

ecaterina_andronescu_aniPrimarul Iaşului, Gheorghe Spaima Teilor Nichita, nu s-a mai putut abţine să poarte costumul edilului curăţel şi manierat. Avea mâncărimi prea mari şi a trebuit să-şi lepede pielea falsă, expunându-se aşa cum este în realitate:

Un necioplit parvenit, clasicul purtător al genei de iobag frustrat, care toată viaţa visează să ajungă stăpân pe feudă, să-i incendieze casa boierului şi să-i violeze nevasta. La a treizecea generaţie, stră-stră-stră…strănepotul iobagului care s-a jurat pe brazda de sub unghii că “va izbăvi” are ocazia să-şi cinstească predecesorii.

Nu-i dă şansei cu piciorul. Profită de ea în cel mai neaoş mod cu putinţă. Ireproşabil: Ajungi primar, pofteşti la blonda care plimbă cafele prin primărie şi are jumate din anii tăi. O promovezi până în pânzele biroului tău şi îi oferi protecţie plus carieră contra craci şi ţâţe.

Având complexitatea mintală a unui babuin în călduri, te îndrăgosteşti de ştorfetele blondin, îţi părăseşti nevasta şi faci crize de gelozie. După care dai ordin potăilor comunitare cu bască să-i păzească vulva.
Continue reading

Herghelia Lucina

Sâmbătă am tras o fugă până la herghelia de legendă a Lucinei. Eu nu aveam cine știe ce așteptări, am zis doar să văd cum e pe acolo în caz că am nevoie de ceva fotografie pentru DK II, dar soția… pentru ea, Lucina era un ținut vrăjit, cu herghelii vijelioase, armăsari mari cât casa și mânji cu stea în frunte.

Să tot fi trecut vreo 20-25 de ani de când nu mai fusese pe acolo și dezamăgirea a lovit-o din plin. Toată ”infrastructura” rămăsese la fel, doar că era cu un sfert de secol mai mâncată de vreme și mai obosită. Cai mai puțini, numai huțuli și fără exemplare din alte rase ținute pentru participare la expoziție. Nimic organizat pentru turiști deși erau destui, totul era cumva la ghici. Continue reading

Terapia prin nuntă

20150502_192412[1]Cele mai frumoase nunţi, nunţile altora, prilej de răsfăţări icastice. Culori, arome, legănări de vals, mângâieri şi sunet. Vai, da! Sunetul polizorului ce ascute satârul vieţii.

Satârul fermect pe care îl veţi purta deasupra capului până pe ultimul drum. Şi oriunde vă veţi ascunde, se va pogorî nemilos sfârtecându-vă pe din două trupul, sufletul, norocul şi speranţa. Jumate la voi, jumate la doamna cu clanța vorbe de maximă valoare şi înţelepciune.

La nunta de ieri, pe lângă sunetul satârului fermecat, m-am delectat acustic cu trupa 2 ZECE. Tineret talentat la coarde şi sprinten la minte care a demonstrat futilitatea muzicii lăutăreşti “de suflet”. N-am avut muzicuţe “de petrecere”, cea mai proastă melodie din repertoriu a fost ceva semnat Tudor Chirilă.
Continue reading

The messengers

Un fel de combinație între Heros și biblie, The messengers are tot ce îi trebuie de la eroi cu puteri speciale, primite în urma primirii aripilor de înger, până la un drac chipeș care ne aduce apocalipsa pe cap și căruia gașca de îngeri se chinuie să-i încurce planurile. Continue reading