Suntem tâmpiți. Am câștigat o bătălie, dar ne retragem…

Suntem tâmpiți? Pe bune, chiar suntem tâmpiți?

Un lider de partid declară deschis, public, pentru toată lumea, că nu-și pot face treaba dacă nu fură. Serios, la asta s-a ajuns – avem o clasă politică care nu concepe să lucreze fără să fure și o spune în gura mare.

De câteva luni, la unison, încearcă/reușește să schimbe legi și să găsească portițe de scăpare pentru furtul enorm și corupția teribilă din care fac parte. De ce timp de 25 de ani nu au avut nevoie să schimbe vreo lege?

Pentru că, pentru prima dată într-un sfert de veac, justiția începe să funcționeze nu ca instrument politic ci ca putere separată în stat. Și asta chiar cu judecători pătați. Iar aparența exagerată a efervescenței DNA-ului este dată de scara uriașă a furtului național și de realitatea că, acum, e care pe care. Continue reading

Geniu neinteles…

Bookfest, 1 iunie, in drum spre casa.

Avionul spre Timisoara are 20 de minute intarziere. La poarta de imbarcare s-a format o coada destul de lunga. Eu sunt al treilea in rand, in spatele meu cativa zeci de pasageri.

Vine o doamna ceva mai in varsta decat mine si se pune fix in dreptul meu. Ma uit la ea dintr-o parte, nu zic nimic. Lasa, sigur o sa-si dea seama ca ‎mai sunt oameni in spatele meu, imi spun in gand. Nu isi da seama. Eu incerc sa ignor situatia penibila, preferand sa nu ma bag in seama. Pana la urma nu e problema mea. Mai stii, poate-i spune altcineva din spatele meu ceva de dulce. Dar nimeni nu zice nimic. Continue reading

Bookfest, prima zi

La aceasta editie de Bookfest am decis sa dam cu cartile in populatie, oferind iubitorilor de carte reduceri intre 40 si 80%.

Am inchiriat un stand aerisit, foarte bine plasat (langa tara invitata Israel) si cu o expunere mare (12 m lungime). Sansele de a nu ne intoarce cu foarte multe carti din cele 1.500 pe care le-am dus la Bucuresti ar trebui sa fie destul de mari. Cel putin asa am sperat eu, pana sa traiesc urmatoarea intamplare. Continue reading

Și-a flexat mușchii BOR-ul

Din când în când, de preferință înaintea unei perioade fertile pentru orice fel de negociere (adică atunci când omul are nevoie ca de apă de ce ai tu să-i oferi), BOR-ul își flexează bicepsul să-nțeleagă clasa politică cine poate muta poporul.

Nu cred că e cineva care să aibă vreun dubiu față de supremația organizatorică a bisericii – cea mai vastă, ordonată și ascultătoare rețea, cei mai bine înfipți agenți, plus o forță financiară de invidiat, dar: Continue reading

Noaptea muzeelor și ipocrizia cultului nocturn

De fiecare dată când văd postări entuziaste din mijlocul gloatei ce ia cu asalt muzeele în noaptea muzeelor mă bușește râsul, pentru că toate-s într-un registru atât de ipocrit că n-are cum să nu fie ridicol.

”Vizităm muzee, sprijinim cultura, suntem interesați de artă, istorie, suntem ‘telectuali rasați”

Nu, mă, nu sunteți, vă duceți cu gloata exact ca-n bar, ca să aveți cu ce vă crește brandu pe FB, pentru că altfel v-ați gândi un pic la asta:

  • dacă eu mă duc la muzeu doar când e gratis, cum să meargă muzeul ăla?
  • de ce naiba să mă îngrămădesc cu alți zece pe metru pătrat pentru o chestie care e acolo tot timpul?
  • de ce, apără și păzește, să stau treaz o noapte și să alerg dintr-o parte în alta, fără să văd nimic de îngrămădeală și grabă, când pot să dau trei lei și să mă uit când, cum și la ce vreau eu în orice altă zi?

Al naibii interes cultural cum vi se trezește în suflețele numa și numa când e gratis și când e mișcare de turmă.

Da, m-a tras curentul

De vreo trei ani așa a început un asalt teribil asupra expresiei ”m-a tras curentul” de parcă nimicirea ei ar fi o probă pentru tânărul intelectual urban, fără de care nu poate bea în barul din centru (da, știu și la noi a fost articol).

Recent, am citit prin nu știu ce ziar al nșpelea text cu titlu bombastic despre cum așa ceva nu există (din păcate nu mai țin minte sursa, dar era ceva ziar național nu pagină de efemeride).

Pe mine niciodată nu m-a deranjant expresia ba chiar o consider corectă. Mai mult, în articolul de care pomenesc – deși construit să arate ce trompet e românul care folosește expresia – mi s-a confirmat poziția.

Medicul căruia i s-a cerut părerea a spus că pacienții folosesc expresia pentru a descrie cauzalitatea unei game diverse de simptome. Aici stă cheia întregii probleme de importanță mondială. Continue reading

Revolta fumăcioșilor

Mai e puțin și se termină revolta fumăcioșilor că na, după vreo lună de baruri/restaurante curate care n-o să dea faliment, n-o să mai aibă ce chițcăi, iar când bugetul nu va suferi o cădere catastrofală (din varii motive – că fumătorii nu se vor lăsa de fumat, ca banii de pe țigări nu se pun la saltea ci intră tot în circuitul economic impozitat, că și dacă s-ar lăsa toată lumea de fumat ar merita pierderea) nici atât.

Iar peste un an, cu mici excepții, toată lumea va vedea legea asta așa cum e – un pas înainte pentru viața de oraș, pentru educația în societate și subțierea obrazului. Singurii care nu vor aprecia practic schimbarea vor fi cei care fumează în casă, oriunde, fără să simtă nevoia să deschidă geamul – numai ei nu se vor bucura de diferența de miros și prospețime, dar ăștia sunt mai puțin decât credeți. Restul vor vedea că să ajungi acasă fără să-ți miroasă hainele a furnal merită micul sacrificiu de a fuma afară.  Continue reading

Inimă de pirat

Piratez de când verbul ăsta vorbea doar despre Barbă Neagră. Piratez de pe vremea când nu găseai o licență în tot orașul și nu exista Google-ul darămite magazine online. Piratez de pe vremea când copy-paste însemna să legi două casetofoane rusești și să stai o oră ca să copii caseta cu cele două jocuri de câțiva kilo.

Nu vin pe-un cal alb să explic cum că ăsta-i lucrul diavolului – dacă nu făceam asta n-aș fi avut cum să învăț să folosesc un singur software ca lumea până-n 25 de ani, pur și simplu nu erau bani de licențe iar tehnologia era mult mai scumpă atunci.

Este însă o diferență de mentalitate între mine și valul ăsta mai tânăr de pirați, care vine cu argumente de-un absurd penibil pentru dreptul de a pirata. Eu știam de la început că acolo e munca cuiva și chiar dacă nu-mi făceam probleme despre ce pierdere financiară le provoc eu fabricanților, pentru mine erau clare două lucruri:

  • că fac un lucru incorect, orice argumente ridicole ai aduce, să folosești munca cuiva fără permisiune și fără să o cumperi nu e corect.
  • că am acces la lucrul ăla tocmai pentru că sunt alții care plătesc, dacă toată lumea ar fi făcut ce fac eu, lucrul ăla nu ar fi existat.

Cum se traduce diferența asta de mentalitate între doi pirați? Continue reading

Două păreri opuse dar corecte și o gafă prezidențială

Poziția președintelui a stârnit (scoatem din ecuație publicul antenelor, anti-băsiștii, fan clubul voiculescu) două reacții majore și diametral opuse în rândul publicului neafiliat politic sau mediatic:

  • simpla intervenție a președintelui într-o procedură ANAF este o palmă dată atât celor executați fără scandal cât și ordinii de drept în general.
  • faptul că președintele a avut o poziție de mediere nu de linșaj (deși oportunitatea era excelentă) față de cel mai scârbos adversar al său e lăudabil și demonstrează, ca la carte, cum ar trebui să arate un președinte apolitic (da, Băsescu a șters din mentalitatea colectivă faptul că președintele trebuie să renunțe la orice tabără politică după numirea în funcție) și obiectiv.

Și sunt amândouă corecte, chiar dacă se bat cap în cap, pentru că se mișcă în planuri diferite. Continue reading

Ori e subvenție ori e ajutor social

Se schimbă drastic modul de acordare a subvențiilor pentru creșterea vitelor iar peste Bucovina s-a lăsat doliu. Și-n dreapta și-n stânga, oameni se plâng că nu o să întrunească criteriile și o să trebuiască să renunțe la văcuțe.

Realitatea la rece e clară – la noi mediul rural nu face performanță, nu o duce bine cu agricultura și subvențiile nu-s primite ca să facă produsul competitiv ci de multe ori sunt chiar obiectul muncii, principala sursă de bani.

Dacă mâine se introduc criterii de performanță reale și pentru terenul arabil, trei sferturi din proprietari își scot pământul la vânzare. Practic de ani de zile, statul sponsorizează mediul rural să stagneze – nu-i nevoie nici să se apuce de treabă serios, nici să se gândească la strategii, nici nimic. Dacă pică ceva în plus din muncă bine, dacă nu, cu subvențiile nu ieșim în pierdere.  Continue reading