Cine merită ajutor de la stat?

Trăim într-o țară unde aproape toată lumea așteaptă ceva de la stat și când zic ceva nu mă refer la lucrurile normale pe care să le pretinzi de la o guvernare ( justiție, protecție, legislație corectă, servit interesul statului și așa mai departe) ci la cadouri materiale, indiferent sub ce formă vin ele.

Mi-a căzut podul de șubred ce era de ce nu face primarul nimic? Mi-a nins în curte unde-s jandarmii să dea zăpada? Mi-a stricat inundația casa neasigurată obligatoriu de ce nu-mi face statul alta la loc? Continue reading

USL nu a păcălit niciodată 7 milioane de români

De fapt USL-ul nu a păcălit niciodată pe nimeni, cei care au crezut în el au fost chiar mai puțini decât votanții celor două partide din uniune, câtorva liberali convinși venindu-le extrem de greu să acorde încredere unei alianțe cu stânga…

De asta mă amuză idioțenia titlurilor și articolelor despre cum ruperea alianței a dărâmat speranțele a 7 milioane de români, 7 milioane de păcăliți, de creduli dărâmați și așa mai departe. Nici vorbă de așa ceva, acei peste 7 milioane au votat contra unui președinte care a reușit să ajungă cel mai urât om din politica românească activă (pe Iliescu nu-l mai punem la socoteală, e ieșit din prima linie a jocului) și voturile lor nu au nicio legătură cu urcarea USL pe postul de salvator al țării.

Dacă prin absurd am ignora totuși realitatea și am presupune ca voturile au fost pro USL nu contra Băsescu, după o guvernare care a arătat Continue reading

Cancerul imbecililor

În fiecare zi ne lovim de exemple ale absurdului românesc venite de pe toată plaja socială. România, de la vârf la opincă, pare o schiță de umor pentru oricine îi vede câte un episod din afară dar pentru noi, cei din interior, este cel mult umor negru de unde și capacitatea infinită a românului de a face haz de necaz.

De unde vine până la urmă izvorul ăsta nesecat de personaje, întâmplări și scene scoase parcă dintr-o bandă desenată? E clar că nu e nou, proaspăt ieșit din stâncă, altfel Caragiale n-ar mai fi existat așa cum îl știm acum, drept cel care a imortalizat  veșnic actual românismul în toată splendoarea lui.

Să fie corupția și hoția? La urma urmei toți furăm și avem scuza Continue reading

Adică ce, bă? Delfinii nu e și ei oameni?

Nu, nu e dar ei e pe aproape:

”toate speciile de delfin se bucură de protecţie specială pe teritoriul României, iar fiecare individ al acestor specii este considerat persoană non-umană”

Ce este aceasta o persoană non-umană?

”o fiinţă înzestrată cu inteligenţă dezvoltată şi cu capacitatea de a avea relaţii sociale complexe, care nu aparţine speciei umane şi care se bucură de următoarele drepturi, dreptul la viaţă, dreptul la integritate corporală Continue reading

Românii cheltuie pe mâncare, britanicii sunt interesați de cultură

Una dintre concluziile articolului de aici, care analizează două studii paralele despre modul în care se cheltuie banii casei în România și UK.

Mi se pare lipsită de sens linia –

  • Românii cheltuie o grămadă pe mâncare, Britanicii au nevoie de recreere și cultură

și un pic malițioasă, din exprimare ieșind triumfătoare ideea românului veșnic interesat de crăpelniță și fără nicio aplecare culturală. Continue reading

De ce doarme opoziția când țara stă să erupă?

Asaltul incredibil de agresiv și de fățiș asupra unui principiu de bază al statului de drept, separarea puterilor în stat, a adus românii în pragul clocotului. Programarea unei ieșiri atât de clare a sferei politicului de sub controlul justiției și propunerea pentru Curtea Constituțională (garantul suprem al respectării legii fundamentale a statului) chiar a unuia dintre artizanii mizeriei ce neagă puterea instanțelor de judecată asupra hienelor politice au făcut din România un vulcan ce stă să erupă.

Din păcate nu o va face pentru că suntem prea ocupați cu viața de zi cu zi, sunt foarte puțini – pe cât de bine intenționați și de lăudabili ca principii și inițiativă – cei care au puterea să iasă în stradă și să încerce să facă vreo diferență așa. Probabil mulți dintre noi, ceilalți, am îngroșa rândurile lor dacă am ști că se rezolvă ceva în modul ăsta, destul de repede cât să nu ne punem în pericol slujba, securitatea financiară a familiei și așa mai departe. Continue reading

Dacă era mai bine in comunism, de ce vă plângeți, viermilor?

Pentru mine sondajul din noiembrie de la INSCOP Research este pur și simplu stupefiant – 44,6 % dintre cei întrebați consideră că regimul comunism a fost un lucru bun pentru România iar 77,7% că înainte se trăia la fel sau mai bine. 77,7 la sută

Departe de mine să fiu în stare de șoc din cauza procentelor sau a seninătății cu care o mare parte din poporul ăsta declară unul dintre cele mai negre și blestemate sisteme politice ale lumii moderne drept bun.

La urma urmei cum să se gândească nea Dorel, adus de pe brazdă și făcut orășean respectabil de către comuniști sau madame Florica, vânzătoarea la care toți doctorii îi dădeau sărutmâna pentru o pungă de cafea sau Marian, turnătorul din scara blocului, la câți oameni și familii a nenorocit comunismul, la cum a ras de pe fața pământului orice coloană vertebrală avea poporul ăsta înainte și la cum  a exterminat și cea mai mică urmă de elitism real și scară a valorilor aveam ca națiune? Continue reading

Bursa de mită – o necesitate românească

– Nu te mai ține de prostii că strici piața! – îi reproșa dur preotul vechi, șerif peste catedrala orașului, unui alt preot, venit de curând la o bisericuță mai mică din apropiere.

Piața la care se referea suntem noi, noi toți și adevărul e că ne-am obișnuit cu asta și percepem situația ca pe ceva absolut normal. Primul lucru pe care-l întrebăm înainte de a ajunge la vreun spital nou, este cât să-i dăm la doctor… primul lucru care ne interesează când avem vreo autorizație sau ceva de scos de printr-un sistem public este să găsim un cunoscut care să ne spună cum merge treaba… când avem de pus un inel pe deget, de băgat un bebel în apă, nu uităm să ne interesăm la cineva din interior – nu, Doamne-ferește, nu la popă – cât trebuie să le punem în palmă. Continue reading

Doamna educatoare, Gigel m-a pișcat!

Am reușit să ajung la frizerie când eram pe cale să devin atracție turistică – chewbacca montană de Bucovina,.  În timp ce meditam eu cum merg la tuns numai când trebuie să plec undeva și mi-e jenă să apar ca sălbaticul pădurilor – regele babuin, încep știrile pe televizorul micuț suspendat aproape de tavan.

Câteva minute pe ecran se plimbă replici și poziții asupra bugetului României venite de la președinte, premier și câțiva parlamentari. Incredibil cu câtă seninătate putea să pună cuvinte fiecare în gura celuilalt sau să scoată amenințări ridicole – mă uitam gândindu-mă cât de aproape e spectacolul de o scenă de la grădiniță unde puștii au fost prinși cu mâța în sac și dau vina unul pe altul, caraghios de stângace. Continue reading

Steagul Romaniei, doar o cârpă?

Nu vreau să vorbesc despre patriotism sau simțul apartenenței la țara și poporul ăsta (ne sunt de-ajuns testate în fiecare zi ca să mai deschid și eu subiectul) ci numai despre steag, că tot am fost asaltat ieri de steaguri din toate părțile și pe toate canalele.

Fiind copil în comunism nu fac parte din generațiile României de căcat,  adică dintre cei născuți și crescuți în atmosfera, presa și trendul de ”trăim într-o țară bananieră”, așa că mi-a luat foarte mult timp, vreun sfert de veac, să mă obișnuiesc cu ideea de a vorbi despre noi ca despre un neam mizer.

Totuși, chiar când încă pe oriunde mergeam ridicam în slăvi țara de unde vin și poporul din care mă trag, ideea de steag nu-mi zicea mai nimic. Mda, o textilă colorată, ba c-o stemă ba cu alta, de atârnat pe toate gardurile și fluturat pe oriunde de către oricine vrea să arate indubitabil cât e de patriot. Continue reading