Stuful pocneşte în vânt. Şiroaie grele, pietroase, te lovesc până îţi îndoaie ceafa. Sunt calde, dor, se sparg în creştet şi îţi plantează ecouri între urechi. Cerul s-a spintecat, sângerează, mânjeşte puritatea nopţii. Coloane purpurii au luminat balta, cât să-i vezi siluetele plaurilor şi deschiderea spre o apă mai mare.
– Teribil balamuc sub nori! Mai sus, deasupra lor, trebuie să fie o linişte absolută.
Marţianul părea la fel de impasibil ca mine sub loviturile şi urletele furtunii. Chiar mai dezinvolt acum, ud şi împins de vânt, decât în răsfăţul focului de tabără.
– Da, probabil… Linişte.
– Sunt ghid în Deltă de când mă ştiu. N-am văzut noapte cu aşa cer aprins. Şi nici turist să-i placă ploaia cum îţi place ţie.
Continue reading
