La mulţi ani, Mihai!

mihai-eminescu-foto-mari-poze-mihai-eminescu-portret-si-cu-casa-lui-imagini-cu-mihai-eminescu-2În data de 15 ianuarie 1850 s-a născut Mihai Eminovici. Dacă trăia mai sănătos (fără alcool, femei şi mercur), astăzi ar fi împlinit venerabila vârstă de 164 de ani. La mulţi ani, Mihai!

La vârsta de 16 ani, Mihai publică prima sa poezie în revista Familia. Directorul revistei, scriitorul Iosif Vulcan, schimbă însă numele autorului din Eminovici în Eminescu. Restul e istorie.

Şi pentru că nu îmi place să urez „La multi ani!” cu mâna goală, am făcut cadou următorul fragment din „Epigonul” (de subsemnatul):
Continue reading

1984 – George Orwell – recenzie carte

Cartea asta e pe toate listele și-n toate topurile posibile. Cărți care îți schimbă viața, cele mai bune cărți, cele mai bune cărți sf, cele mai influente cărți și așa mai departe.

Pentru mine prezența lui 1984 în topurile astea este legată exclusiv de substratul politico-filozofic al cărții, mai precis de fascinația lumii față de totalitarism. Cartea nu are nimic extraordinar pentru cineva care a putut vedea comunismul pe viu, e o radiografie excelentă a unui regim totalitar dus la extrem, cu o construcție extrem de solidă logic al fiecărui aspect social – de la masa de manevră la membrii simpli ai partidului unic la cercul intim al guvernării la metodele de programare a indivizilor la mecanismele de menținere a stării de subjugare și până la teama viscerală care însoțește orice gând împotriva sistemului.

Puținele personaje ale cărții sunt definite tot din unghiul relației cu regimul iar cel principal nu are, intenționat, nimic special ci este reprezentativ pentru orice individ supus presiunii colosale pe care orice furnică din interiorul mecanismului totalitar o simte când nu crede în sistem. Continue reading

Radu Paraschivescu la Booktopia

ParaschivAbsolut conjunctural am ajuns pe lista invitaţilor la petrecerea Booktopia. Nu ştiţi ce e Booktopia? Nici o problemă. Nici eu. Dar am auzit că în deschiderea evenimentului/petrecerii va ţine un discurs Radu Paraschivescu. Pentru mine a fost suficient, mi-am tras bocancii de cursă lungă, jerseul din melană, căciula cu ciucuri smart-casual şi-am plecat în misiune.
Continue reading

Cartea e brăţară de lemn

_MG_9535x900În inteligenţa nemărginită ce mă caracterizează, v-am prezentat o superbă poză cu “Povestiri de la Olanu”, cartea scrisă de mine şi publicată de Editura Datagroup. Dar nu v-am dat detalii în legătură cu achiziţionarea dânsei.

Mesaj primit astăzi pe facebook de la A.C.

“salut, sunt un cititor la arhi si zoso, ti-am observat comment-urile interesante, am inceput sa citesc reactii.ro, si am vazut ca ai scos si o carte. Ma intereseaza la ce pret este si cum o pot procura. Mersi!”

Cartea se poate comanda aici: http://www.clinicadebere.ro/shop/33-povestiri-de-la-olanu.html

Probabil va apărea şi în câteva băcănii din Bucureşti şi Timişoara, librării… Hary ştie detaliile astea. Tot de la el auzisem şi ceva de e-book mai demult. Hary, de unde îşi cumpără lumea cărţi? Livrăm şi în Spania? Vrea Sgt. Pepper şi nu poate 🙂

Outliers – the story of success / Malcolm Gladwell

Nu e vorba de literatură aici așa că n-are rost să ne aplecăm asupra stilului în care a fost scrisă sau a valorii beletristice. Cartea rămâne o lectură plăcută datorită construcției logice clare și a studiilor de caz foarte interesante și convingătoare în susținerea ideii autorului.

Outliers este despre oamenii excepționali ai vremurilor noastre, cei care au reușit în viață la un nivel mult deasupra celorlalți și arată extrem de clar că ce opinia generală consideră personalități geniale (indiferent că e vorba de geniu în sport, muzică, afaceri sau IT) sunt de fapt și rodul unor factori externi. Continue reading

La masă cu Dani Corban

Dimineaţă cenuşie de noiembrie. Săpun de casă, dizolvat în fiertura rece din cer. Îşi picură leşia în stropi îngălaţi, în zoaie gri; ca sucurile stoarse dintr-un şobolan.

S-a dizolvat săpunul de casă, a curs peste toţi. Ne-a uns limba, nările şi celulele în cenuşiul de leşie. Acum s-au desprins din el jumările de porc topit pe plită, de şobolan lacom, de balauri ce şi-au înnodat cozile peste soare. Plouă cu jumări reci, cenuşii, putrezite, îmbibate în leşie. Ne cad în gură, în ochi şi în suflet. E noiembrie, e dimineaţă, e mic dejun cu şobolani dizolvaţi.

Dar sunt fericit! Pentru că privesc ceva frumos. Poza de mai jos:

_MG_9535x900

 

Enders Game

Am fost astazi la cinema.

Ca si fan Orson Scott Card si implicit al povestilor cu Ender, am fost profund impresionat de film. Mie mi-a adus plus valoare, Asa Butterfield in rolul lui Ender m-a convins din toate punctele de vedere. Am regasit atmosfera cartii in film, animatiile au fost fantastice, au innobilat povestea. Am savurat fiecare secunda. Incepand cu mijlocul filmului, am inceput sa ma uit la ceas, de teama sa nu se termine prea repede. Vroiam mai multe scene in scoala de lupta, evolutia lui Ender imi parea prea rapida, as fi vrut sa am momentele acelea de pe vremea cand am citit cartea (in 1989, aveam 20 ani) in care puteam sa fac o pauza si sa ma gandesc la personaj, la poveste, ba chiar sa ma transpun totalmente in ea.

Enders Game m-a facut sa fiu si mai nerabdator in asteptarea urmatorului roman de referinta SF, cel putin pentru mine: Cameleonul, de Vlad B Popa.

Va spun cu mana pe inima, la toti iubitorii genului SF, in special iubitorilor lui Orson Scott Card si Enders Game, puneti mana pe Cameleonul lui Vlad, care va aparea inca in aceasta luna, la editura datagroup, NU O SA REGRETATI….

 

Deathbook – un nou concept de publicatie

Ar fi multe de zis si de scris despre acest nou concept initiat de editura Rowohlt.

Pentru inceput, doar atat vreau sa spun: Deathbook. Publicatia este un thriller interactiv, scris de autorul Andreas Winkelmann,  prezentat in format epub, conectat la internet, telefon si retele sociale. Cititorul este in mijlocul actiunii si are posibilitatea de a decide cat de mult suspans doreste sa experimenteze.

Daca te inregistrezi cu nume, telefon, etc.. in reteaua Deathbook, poti sa ai surpriza, de a fi sunat de Killer in miezul noptii.

Uite trailerul serialului aici:
http://www.deathbook-der-thriller.de/index.html

Revin cu informatii, dupa ce ma intorc de la sport..:-))