Anul cocoşului de foc

cocosBine ai venit, 2017, anul cocoşului de foc!

“Sub semnul ambitiei si determinarii, cocosii de foc au un imens potential pentru succes in aproape orice cariera si-ar alege (…)
Sunt directi, talentati, capabili si ganditori profunzi, dar adesea vor fi descrisi ca excentrici cu gusturi fine. La exterior par carismatici si stralucesc in lumina reflectoarelor, insa la interior se lupta uneori cu insecuritati create chiar de propriul lor caracter dur.”

Aşa îi laudă chinezii pe cocoşii de foc. Ultimul an al privilegiatei zodii de foc a fost 1945. (sursa)

Ce ţi-e şi cu peripețiile cosmice şi bogata faună care populează astrologia chinezească. Felul budist de a ofta resemnat “Asta-i soarta!”
Mare noroc pe cocoşii de foc, tigrii neînfricaţi, dragonii înţelepţi.
Nu la fel de bine să te naşti în anul boului încălţat. Sau al şobolanului ud. Ferească Buddha să nimereşti sub semnul oii împiedicate şi să joci fotbal la Steaua. Ori să te alerge Laura cu brăţările pentru că ai avut ghinionul porcului nesătul.
Continue reading

Demistificări erotice (I)

orgasmErotism din partea unui absolvent de Calculatoare, promoţia ’81:

“O stradã a bordelurilor în Istanbul e o stradã în pantã în stânga şi în dreapta, sãli sau camere – dupã punga proprietarului – cu trei pereţi.
Bãrbaţii stau adunaţi ciotcã şi se holbeazã râzând timid la dioramele vivante dinãuntru. Sunt bogat reprezentate toate varietãţile de femelã homo erectus: albe, galbene, şocolatii, roşcate, cilindrice, bitronconice, ovalare, sferice.”

Un bordel turcesc, felurimea speciei, sexul ciocolatiu şi femeia bitronconică. Vi s-a făcut poftă? Dacă nu, sigur v-a inhibat pietatea, s-au atrofiat senzorii şi au dispărut slăbiciunile lumeşti. Meritaţi sanctificare! Altfel, simpli muritori păcătoşi, nu puteaţi rezista supradozei de concupiscență.

Repetăm: “toate varietãţile de femelã homo erectus: albe, galbene, şocolatii, roşcate, cilindrice, bitronconice, ovalare, sferice.”
Ptiu, să nu te deochi! Cu aşa texte nu mai avem nevoie de internet porn.
Continue reading

Nictalop – partea a II-a

airtraf

…Te speli pe faţă şi duci și din gunoi,

apocalipsa unor biete bacterii care au greşit

doar când ne-au impus să ne cunoaştem cu adevărat pe noi.

Noi, drept răspuns, ne-am şters de noroi, ne-am tuns,

am exfoliat toate reîncarnările şi ne-am pierdut în cel mai virtual mediu,

cel pentru care Moartea e început şi nu remediu

şi pentru care Viaţa e sfârşit şi nu imperiu.

Când ne-am cunoscut iniţial iniţialele,

eram două Zeitgeist-Poltergeist

căutând să intrăm în acelaşi trup,

acum aştept să te speli pe picioare ca să te sărut,

din ce în ce mai mut,

te aştept să îţi dai jos machiajul,

din ce in ce mai surd,

ca să pot să scuip o măsea de minte

către zâna care erai cândva, înainte să te schimbi în cuvinte,

pierdută pe retina unor ochi care au refuzat să mai interpreteze dincolo de tine,

dar Dionis mă bate uşor pe cap şi-mi spune
Continue reading

Nictalop – partea I

NICTALÓP, -Ă adj., s.m. și f. (Om, animal) care vede mai bine noaptea decât ziua.

[< fr. nyctalope, cf. gr. nyktalops < nyx – noapte, ops – vedere]

1

Nictalop ascuns prin desişurile tăioase ale unui

suflet smuls din cuţitele albuminoase ale unui zeu cărunt

picurând din coapse câte-un timp nebun cu limbile scoase

la tot ce-i în jur;

 

Viaţa cu perucă de materie neagră tunsă scurt de moarte cu coase,

sărutând cu fosfor luciferic glanda pineală învelită-n oase,

ca un porţelan fragil sau farfurie cu dezastre,

plutind cosmic către un zeu care a dat comanda acum un Univers

ca noi să suferim de blestemul unui imposibil inexistent de existent,

imposibil de înţeles în Secolul Vitezei şi al muzicii dance,

căutând prezentul pentru a înţelege trecutul în viitor

şi întrebându-ne a ce miroase atunci când pământul se surpă în gol

şi potopul poartă înspre mări de petrol cadavre umflate, vâscoase,

înecând prin patru călăreţi miliarde de oase, matematica

iubirii sângerând pe tăişul aceleiaşi coase născute

din tablete de legi pe care se aruncă zaruri și coaste,
Continue reading

Raţă cu miere: aforisme

Viaţa mea s-a schimbat radicat în urmă cu o lună. Nu am mai fost acelaşi, lumea din juru-mi s-a schimonosit în forme himerice, geometrii imposibile, chipuri voalate – tendențioase, mincinoase! Nu putea fi adevărat, deşi semnalele mă pătrundeau curat, neviciate.

Ochii, ochii păreau acelaşi canal de absorbție funcţional, loial. Au devenit instrumentele unei cogniţii inacceptabile pentru vechiul Eu. De parcă aş fi privit cum se despică văzduhul şi năvălesc spre mine hoardele arhanghelilor încornorați. Ochii – instrumente obsolete, depăşite de grozăvia faptică, lichefiate de presiunea inumană, până îţi simţi retina curgând pe obraz.

Luna trecută m-am reinventat. Peste strada mea, la un minut distanţă, divinitatea mi-a ridicat un Lidl.
Raţă proaspătă la doar 12,99 lei kilogramul?! Dumnezeule!
img_20161109_055843
Continue reading

Introspecţiile unui cocoş (fragment)

cocos

– Brrrr! Dă-le roată, dă-le roată, băăă! Brrr!
– Au înnebunit, băga-le-aş… Ptiu, drace, nu mai pot. Brrrr!
– Bă, roată, bă! Dă-le roată, zăpăcitule! Bâr! Bâr, n-auzi?!

Îmi săreau căcărezele din călcâie, iar balele s-au alungit peste umeri ca două hăţuri de plasmă translucidă. Nu ştiam dacă între degete s-au strivit fragii ori m-au sfârtecat mărăcinii de glădiţă. Ustură. Pantalonii nu mai au genunchiul stâng; se coace o crustă din sânge, argilă şi iarbă crudă. În loc de palme am doi papanaşi cu urzici, din alea vii şi arţăgoase. Între coapse am trosnit un arac de salcâm verde – încercam să dau jos berbecul din cireş. Ustură.

Când începe soarele să-şi cufunde barba în topitura orizontului, stejarii se pun pe cântat, se ridică aburi de mămăligă şi pătrunjel presărat peste cocoşul fiert. S-au plictisit oile de câtă roată le-am dat, behăie a împlinire şi au luat drumul ţarcului, cu berbecul cireşar în frunte. Ustură şi simt jegul făcându-şi culcuş sub piele. M-aş arunca în gârlă, cu tot cu haine, dacă n-ar fi adâncă de două degete şi acoperită cu o spumă prăzulie de râie.
Continue reading

Drumul spre Deltă

delta“(…)

O lună mai târziu, am reluat filmările pentru Dracula’s Kitchen. Despicam valurile într-un coteţ de tablă, energizat cu motorină, înjurături şi pumni în cârmă. Plutea, ignorând fizica bunului simţ, ba mai mult, răzbea încăpăţânat prin curentul Dunării.

Are patru decenii de la ultima vopsea, pute a ulei ars, iar rugina l-a mutilat în hidosul bălţii. Îl doare-n pupă. Pufăie nervos fumuri întunecate, transpiră picuri de pucioasă, îşi zdruncină şoldurile în grinduri şi plauri.

Vlad şi-a înşurubat tunul de wild-life şi vânează himere deconspirate în legendele ghizilor. Aparatul foto turuie rafale de mitralieră spre puiul de acvilă plecat la cules de şobolani. „National Geographic scoatem aici, coane!”

La buza unui liman acoperit de stuf, o babă-şi spală zdrenţele printre nuferi. Aruncă doi paşi în larg, apoi trage îndărăt chiloţii lăbărţaţi în potrivnicia valurilor. Îi ridcă, umflaţi cu apă ca o pungă de plastic, le analizează sclipirile în soarele văratic, îşi clatină capul şi mormăie dezamăgită. S-au golit prea rapid prin puzderia de găurele. Ciuruiţi de timp şi vânturi, şi-au pierdut eleganţa, curbele luxurioase s-au pleoştit, seamănă mai degrabă cu un petic de năvod. Aruncă doi paşi în larg, apoi trage: şi-a scos năvodul la vânătoare de fâţe.
Continue reading

Înapoi în Bucureşti II

dani-oaie“Câteva ore şi beri mai târziu, mă hlizeam cu prietenul Marcu la o masă de plastic, ascunsă sub ceţuri înecăcioase de mici carbonizaţi. Soarele mi-a stors scalpul şi mi-a vlăguit scaunul lăbărţat sub a pa… ori a cincea halbă. Îmi place să fac echilibristică, ameţit pe muchia pieţei imunde.

Doi fraţi măslinii, cu pantaloni sfârtecaţi şi bust dezvelit, se înjură de mamă. Ăla mai mare, la vreo zece ani, urlă cu degetele încleştate pe coaste; îi poţi număra fiecare oscior, ca la o carcasă de câine putrezit. Din coastele afumate i-a crescut o burtoacă balonată, cu pielea întinsă, gata să pârâie. Urlă la mă-sa, a renunţat la intermediari şi o înjură direct.

Asta îl ignoră şi urlă la rându-i spre oamenii care ies de la metrou: „Banane aveeem! Cinci lei mănunchiul, banane aveeem! Şosete aveeem!” Are burta la fel de expandată, acoperită parţial de un maiou cu brizbrizuri aurii şi cruste de jeg. Lasă bananele să tihnească pe un tomberon, îşi scuipă în palme, frământă, masează în jurul buricului ţuguiat. Se pregăteşte să-l toarne pe-al treilea.
Continue reading