La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, România a fost aruncată în trocul negocierii, alături de alte state estice. Comunismul nu a fost al nostru; s-a hotărât la Yalta, în februarie ’45, să primim împrumut o nouă formă de guvernământ. Am primit.

Mulți dintre românii anului 1945 nu aveau habar ce li se întâmplă, de-abi învățaseră alfabetul în perioada interbelică. Tot mulți au fost cei care au înțeles, dar au primit. Naivitate, ura față de burghezie, propaganda, ispita unor privilegii și frica – motive suficiente ca majoritatea populației să se arunce pe burtă, cu capul între brațe, și să strige “Am înțeles, să trăiți!”

Au fost și câțiva, diafana minoritate, mai greu de convins. Sau imposibil, cazul lui Corneliu Coposu.
Fiind liderul unui partid dizolvat imediat după instaurarea comunistă și unul dintre supraviețuitorii regimului, Coposu a devenit imaginea eroului anti-comunist, a rezistenței. Un nume pentru intelectualul torturat în lagăr, în ocnă, la Canal. Continue reading