Bergler Igor, cel mai supărat scriitor român

Bergler Igor anunță că are 10.000 de precomenzi la o carte pe care încă nu a publicat-o. Fiind prima lui carte și numele lui neînsemnând nimic pentru publicul cititor, succesul acesta nemărginit mi-a ridicat niște semne de întrebare și-o curiozitate legitimă.

După vreo două zile și informația cum că numai 15 exemplare au fost precomandate de la o librărie online aflată în top 3 vânzători de carte de la noi, părea că cifra este o minciună grosolană, care confundă tirajul trimis distribuitorilor cu cărțile comandate de cititori. Așadar se putea ca genialul Bergler Igor să-și fi făcut, dintr-o carte anonimă, știre pentru toată industria românească de carte, mințind.

Lucrul ăsta și calitatea cărții, analizată pe fragmentul gratuit cât și pe întreaga carte, au făcut subiectul unor articole pe reacții.ro, nu, nu scrise de mine, eu doar comentasem.

Ce face Bergler Igor, acest titan literar care va zgudui lumea cu capodopera lui, în fața unor informații atât de dure? Vine și ne demonstrează că greșim și că nu a fost o măgărie campania asta aparent gândită să prostească cititorii (unul dintre cele mai puternice argumente în marketingul unui produs este social proof-ul, adică l-au luat și mulți alții)? Continue reading

Scurtissime

1. Statul își bate joc de ceva frumos, din nou. Uite de asta ajungi să te rogi de stat, nu să te ajute, ci să nu te încurce. Satul Viscri este cea mai frumoasă inițiativă turistică de la noi, iar pista de biciclete care șerpuiește prin pădure și leagă satele zonei este o idee splendidă.

Când am auzit de ea și-apoi mi-au confirmat amicii bicicliști părerea inițială, m-am gândit imediat pe unde ar putea fi făcut așa ceva și în Bucovina. E mai greu, c-aici sunt munți nu dealuri.

Ce și-au zis băieții, hai să scoatem câteva sute de tiruri cu lemne pe drumul cel mai scurt, chiar dacă intrăm cu ele prin sat cu clădiri UNESCO, chiar dacă facem praf pista făcută de voluntari cu bani europeni… na, nu consumăm motorină prea multă, așa că nu ocolim nimic. Continue reading

O lume de lei

Hohoteau copilărește, goi pușcă, uitându-se unul la altul cu fețele caraghios schimonosite de o bucurie uriașă, așteptată decenii de ei și milenii de omenire.

Doi bărbați și o femeie. Corpuri tari, abia ieșite din adolescență, încântător de viguroase și splendid de neted sculptate pe sub piele. Sânii fermi ai fetei tresăltau hipnotizant sub hohotele de râs și sfârcurile tari desenau zig-zaguri prin aer.

– Măi să fie! – exclamă zgomotos bărbatul înalt și blond, uitându-se în jos. N-am mai avut una din asta de vreo cinșpe ani – continuă rânjind cu ochii pe erecția onorabilă ce i se ridicase între picioare.

– Trebuie să recunosc că nici eu! – buși din nou în râs fata.

– Păi?

– De când s-a uitat ultima dată cineva la mine și-am avut efectul ăsta…

– Domnilor, a mea nu merge. Continue reading

O mică românească

Azi e Ziua Educației.

Câte lucruri pot să facă profesorii în școală ca să dea, măcar pentru o zi dacă-n rest e același stil comunist de îndopare forțată, o față caldă educației? Jde mii de chestii altfel.

Săptămâna trecută prin școlile din provincie a venit o înștiințare de sus cum că, dacă se vrea, ziua poate să fie liberă/neplătită. Acum văd că-n București oricum e așa.

Păi nu? La urma urmei ce poate să bucure elevii mai tare și să le arate utilitatea și frumusețea educației decât o zi în care profesorii să le zică – stați mă acăsucă, noi preferăm să nu fim plătiți decât să facem altceva decât rutină.

Cartea ca produs

O să scriu ceva fenomenal, atât de bun încât lumea să stea la coadă și să se calce în picioare ca să pună mâna pe un exemplar. Așa visează scriitorul la început, când se gândește să publice o carte.

Demult lupta unui autor la început se ducea cu editurile. Peste cartea ta se uitau niște oameni extra-citiți și hotărau dacă merită să fie publicată, iar dacă răspunsul era da, știai sigur că ai un public minim.

Când cartea a devenit un produs de consum larg, lucrurile au devenit puțin mai complicate. Cererea și oferta s-au extins, până când oferta a început să depășească cererea și asta a însemnat că lupta autorilor s-a mutat de la convins o editură să-i publice, la convins o editură să-i împingă în față altor autori. Asta până nu demult.

Acum lucrurile s-au schimbat radical. Tehnologia, self-publishingul, social media a schimbat total jocul. Faptul că autorul nu mai trebuie să treacă obligatoriu prin filtrele unei edituri a avut ca rezultat o ofertă de carte mult mai mare decât cererea – de exemplu peste 90% dintre autorii de pe amazon nu vând mai mult de 200 de cărți. Continue reading

România în sferturile Cupei Mondiale de Biliard


 

După o partidă la care fanii și-au ros unghiile, și-au smuls părul din cap și și-au pierdut trei ani din viață, România a învins Indonezia și s-a calificat în sferturile Cupei Mondiale de Biliard.

După primele frame-uri era clar că suntem sub adversari, Babken se dărâmase pur și simplu sub presiunea momentului și nu mai juca nimic (sau, cum atât de jignitor a comentat un amic – coane, ăsta a jucat cum jucam noi la Muscoi) iar inamicii se pomeneau cu masa la dispoziție constant. Continue reading

România învinge China 7-4

În prima rundă a Cupei Mondiale la biliard, România a eliminat China, favorita nr.8 și deținătoare a două titluri mondiale. Pentru publicul englez a fost o surpriză de proporții, pentru noi nu prea. Na, la urma urmei, ai noștri participă prima oară, nu i-a văzut nimeni cum joacă până acum…

De multă vreme avem jucători de biliard extraordinar de buni, care pot să joace de la egal la egal cu orice jucător de top 10 și care au doar un punct slab, venit din starea generală a sportului ăsta la noi – lipsa de fonduri care să-i trimită constant la concursuri internaționale îi face să aibă puține șanse pe scena mondială și la alea pe care le au, să se prezinte mult mai tensionați decât cei care au în fiecare an o grămada de apariții la turnee importante.

Astea fiind spuse, echipa românească este pentru mine combinația ideală – Ladanyi, după părerea mea, jucătorul român cu cel mai tare psihic și cea mai bună atitudine la masa de joc și Babken, posesorul celui mai bun joc la buzunar de la noi, tot după părerea mea. Continue reading

Cum ar arăta refugiatul român?

Nu sunt pentru primitul cu brațele deschise a refugiaților, este evident că pe termen scurt o infuzie de cultură radical diferită nu poate crea decât probleme masive și este la fel de evident că fanaticii lor sunt mult mai răi decât ai noștri (și cine susține altceva, dând exemple care nu au nicio legătură cu religia/cultura, e idiot).

Dar:

Pentru numele lui Dumnezeu ce au de-a face lucrurile de mai sus cu isteria creată de niște secvențe în care refugiații sunt îmbrăcați de firmă sau sunt agresivi cu forțele de ordine?

Ia gândiți-vă o singură secundă la o chestie simplă: acum câteva luni Putin intra peste noi și România devenea teatru de război. Câți dintre noi am fi încercat să ne punem familiile în siguranță, ducându-le în vest? Mulți foarte mulți. Continue reading

Românii și conținutul premium

Au trecut în jur de 8 ani de când mi-am luat vacanță de la scris scenarii, mi-am împachetat sculele, cortul, prietenii și banii pe care-i aveam și-am plecat timp de vreo 7-8 luni prin toată țara, să facem un fel de Top Gear de pescuit.

De câțiva ani tot auzeam cârcotelile pescarilor români că nu au la ce să se uite, că toate emisiunile sunt filmate pe ape private, ticsite de pește, că n-au aventură, realitate, umor, că toate materialele sunt niște publicități plictisitoare. Și așa era, eu făceam parte din public și aveam exact aceeași părere.

Așa că ne-am pornit noi să facem ceva diferit, dacă tot era cererea uriașă și furibundă. A ieșit o minune de 12 episoade, exact opusul emisiunilor care rulau la noi pe televizoare, plină de aventură, umor, auto-ironie, ape sălbatice și pești vai de ei – 22 de specii prinși în nu știu câte stiluri și tehnici diferite de pescuit. Într-unul din episoade, filmat 3 zile pe o cale ferată, la 40 de grade, atacați de șobolani și țânțari, aveam chiar un monolog în semi-delir de la căldură. Continue reading