L.E. Câştigătorul este anunţat AICI.
Posturile românești de televiziune au ajuns tomberoane vizuale în care defilează toate formele de mizerie, prostie și mârlănie umană, pentru că asta face rating. Eu unul știu și că nu am cerut așa ceva (veșnica scuză a producătorilor care ar face numai emisiuni de mare prestigiu dacă noi nu le-am cere obligatoriu can-can) și că motivul jegului ca model de audiență nu este refuzul publicului de a se uita la altceva ci faptul că metoda este ieftină și nici nu cere specialiști, creativi sau orice alt gen de profesionist media.
De luptat cu fermentarea asta urât mirositoare nu prea ai cum, cel mult duci frumos televizorul la reciclat și-ți selectezi online conținutul la care te uiți, dar parcă în afară de asta ai vrea să știe și maimuțele de pe sticlă că sunt departe de ce ar trebui să fie.
De asta Reacții.ro inaugurează premiul anual ”Fasolea de aur” care îi va reveni, după un vot popular de trei zile, celui mai mizerabil personaj din televiziunea românească. Premiul constă într-o diplomă de onoare și un kilogram de fasole maro și va fi trimis recomandat câștigătorului, împreună cu instrucțiunile de folosire a fasolei.
Iată candidații în ordine aleatorie:
Radu Banciu – o creatură cu totul și cu totul deosebită care a împins limitele jegului și prostiei umane peste granițele știute de om. Singurul umanoid de pe planetă care nu poate să lege o propoziție fără să jignească pe cineva sau fără să scoată o enormitate atât de absurdă pe gură încât te miri cum de așa un creier e capabil să folosească alfabetul. Cireașa de pe tortul de cacao e că vorbește rârâit și nazal ca un intelectual francofon cu pretenții. Cine ar putea să îi ia fasolea acestui suprem concurent?
Mircea Badea – pornit la drum ca un băiat spălat, frumușel. cu principii, cu minte, cu dicție și cu umor, s-a transformat rapid într-un isteric spumos, manevrat politic și degrabă aruncător la gunoi a oricărei logici sau principiu când vine vorba de executat rolul trasat de mâna care-l hrănește. Poate cel mai dezamăgitor personaj din media autohtonă, măcar de-ar fi fost urangutan din prima… așa ca Banciu.
Mihai Gâdea – cică analist politic, cred că scurmător de profesie i-aș spune. În ce? În orice trebuie. N-are nici un farmec și pentru mine e mult în urma celor doi, pur și simplu n-are clasa ălora.
Capatos și Măruță – ăștia-s în aceeași categorie, amândoi zâmbesc superior și nonșalant spre hoardele de gunoaie pe care tot ei le aduc în studiu și pe care ”încearcă” să le controleze când vezi-doamne o iau pe arătură. Pe nișa ipocriziei ieftine, cei doi intră cu talent în cursă, parcă totuși Capatos are un ușor avantaj el fiind singurul ce reușește constant să coboare mult sub zero media IQ-ului din platoul emisiunii cu invitații și invitatele sale.
Simona Gherghe – singura grațioasă prezență feminină din plutonul fruntaș, aleargă spre linia de finiș cu nemaipomenita realizare de a conduce prim planuri cu ceara din urechi și mizeria de sub unghii, în cadrul unui talk show monden, ca apoi să se plângă de cruzimea celor care nu o aprobă.
Ăștia mi se par candidații cu șansă. Dacă sunteți de altă părere, soluția e simplă – lăsați un comentariu cu numele candidatului dumneavoastră și dacă se fac zece comentarii cu noua propunere, intră și el în sondaj.
Ne rezumăm la oameni de televiziune, da? Fasolea de aur e numai și numai pentru ei.
Ps. click pe numele individului ”preferat” si apoi pe butonul Votează.
Hahaha :))) E dificila asta. Pot sa votez cu mai multe maini?
Bine, as mai adauga la lista. Un Robert colonel Turcescu, o Andreea carnat Pora (vezi petitia celor 2 de pe revista22 – o rusine) O Sorina Matei… avem de unde alege.
Dani Corban,realizez ca esti un om ponderat si cauti explicatii.Daca nu urmaresti discursul lui Banciu, cu atentie, renunta!Banciu a spus de curand ca si Basescu ar putea urma la rand in puscarie.
Nu conteaza ce studii are Banciu(ceva de limba franceza pe la Cluj)dar nu asta conteaza!Ai vazut pe vreunul din lista aia cu dobitoci sa vorbeasca de Cioran si multi altii ca el in fiecare seara?Ai urmarit ceva mai pertinent si mai adevarat despre cloaca politica de hoti analfabeti ce domina lumea politica?Poate ca stilul nu place, dar cu si despre dobitoci cum vrei sa vorbesti?Ai urmarit vreun realizator sa vorbeasca fluent in limba romana continuu,liber fara sa se cacaie la fiecare propozitie,chiar si dupa prompter?Nu cred!Hai sa mai urmarim si sa mai vorbim!Si daca nu stii Banciu este cel mai modest din lista aia ,ca om,restul… nu mai comentam!
Andreea Pora – da, ar merge. Turcescu n-are totusi fata de fruntas in cursa asta :)))) iar pe Sorina a trebuit s-o caut pe Google – stiu…pe ce lume traiesc???
Badea era ok acum cativa ani, dar acum mi se pare penibil. Non stop il ataca pe Basescu, chiar si cand au cazut aia cu avionul tot Basescu era de vina. Ok, am inteles ideea de acum 3-4 ani, nu e cazul sa repeti in fiecare emisiune, la care nu cred ca se mai uita decat 2-3 babute suparate… Mai variaza si tu ca esti deja f. plictisitor. In fine, si Banciu e un nf, cu impresii care denota o mare frustrare. Gadea e un pupincurist care si-ar vinde si mama pentru rating, e atat de fals incat nu stiu cine il crede. Capatos pare un om ok, doar banii il fac sa tina mizeria aia de emisiune, Maruta si Gherghe sunt pe formatul emisiunii, nu cred ca sunt atat de antipatici. Deci, “favoritul” meu este pururea constipatul Badea, urmat la o distanta f mica de Banciu si Gadea.
Uite, nene, obiectivitate.
Se vede clar ca esti total stain de situatie:). Daca tie nu iti place o emisiune unde se spune totul pe fata asa cum merita multi, inseamna ca esti un copil batran parasit de viitorul pe care nici nu il ai, sau il ai( 22ore pe zi in fata calculatorului.) Si poate Domnul Badea ca nu ai tras de fiare cu el:).
Tocmai că e o emisiune unde nu se mai spune de multă vreme totul ci numai o mică parte și aia tot timpul văzută dintr-un singur unghi, acela ce convine intereselor unei singure părți (Badea) sau se spun toate idioteniile posibile, fara pic de logica sau cunostinte in domeniu (Banciu).
Daca Banciu repeta cu fiecare ocazie ca in emisiunea lui ” se spune totul pe fata”, nu inseamna ca e adevarat. Nu ti se pare putin ciudat ca niciodata nu a zis ceva rau de Basescu? Sau de Udrea? Sau de orice protejat al celor doi? Macar putin ciudat?
Banciu mai si trolleaza, mi se pare un pic peste restul, dar nu la distanta. Si parca l-am mai vazut spunand de rau de Basescu sau Udrea, desi mult mai rar. Mai daunatori cred ca sunt Maruta/Capatos/Gherghe.
Și eu îl bănui pe Banciu de teatru, mi se pare imposibil să fie atât de prost/simplist/nesimțit de la mama natură – dacă nu te poți impune prin valoare e și rolul de idiot suprem o opțiune…
Badea era ok acum cativa ani, dar acum mi se pare penibil. Non stop il ataca pe Basescu, chiar si cand au cazut aia cu avionul tot Basescu era de vina. Ok, am inteles ideea de acum 3-4 ani, nu e cazul sa repeti in fiecare emisiune, la care nu cred ca se mai uita decat 2-3 babute suparate… Mai variaza si tu ca esti deja f. plictisitor. In fine, si Banciu e un nf, cu impresii care denota o mare frustrare. Gadea e un pupincurist care si-ar vinde si mama pentru rating, e atat de fals incat nu stiu cine il crede. Capatos pare un om ok, doar banii il fac sa tina mizeria aia de emisiune, Maruta si Gherghe sunt pe formatul emisiunii, nu cred ca sunt atat de antipatici. Deci, “favoritul” meu este pururea constipatul Badea, urmat la o distanta f mica de Banciu si Gadea.
Toti nu se pot vota? 🙂
:)))) numai cel mai cel :))))
Daca inca_cacatul se mai considera mizerabil, atunci detasat ar trebui sa castige Gadea. Se plac reciproc.
ce sa zic,dupa ce-a luptat eroic cu serpoloiu din buda divei,s-a gasit d-nu gaita sa faca topul mizerabililor din presa romaneasca.si,culmea,il baga si pe banciu in latrina antenista.banciu e ca cetepeuu,poti sa fii sau sa nu fi de acord cu el,dar nu-i poti contesta verticalitatea si onestitatea.auzi la el,sa-l bage pe banciu alaturi de gadea…
Banciu are tabara lui de protejati de care nu se atinge. Sau se atinge cu manusi, prin ironii evidente. Atat de evidente incat sa isi dea seama si protejatii ca nu i-a pomenit cu rautate. Daca Banciu il ataca pe Basescu, isi face bagajele.. Cu toata audienta lui fabuloasa care oricum e o treime din audienta A3 la ora respectiva.
Banciu si Badea actioneaza in acelasi stil, dar cu mijloace diferite. Au tabara personala sfanta (si despre sfinti numai de bine) si tabara adversa pe care o porcaie cu fiecare ocazie (la comanda sau nu, justificat sau nu). Ii poti privi ca pe Yin si Yang. Impreuna se completeaza. Daca ar face emisiune impreuna, intr-adevar ar reusi sa acopere in proportie de 100% populatia tarii cu laturi. Fara menajamente 🙂
si care sa fie tristul si care fericitul?
apropo de in si iang,formatia savoy,aia cu bentite, corespunde inului si iangului.
Ufff,grea alegere 🙂
alegei pe toti . Asta am facut eu .
Cap de Pjooorrrrc, se știe :))) Da, poate trollează, dar tot îmi este cel mai antipatic din listă, iar Badea îi suflă vertiginos în ceafă. Cum ați mai spus și voi mai sus, de câțiva ani a devenit un penibil și un frustrat. Păcat de el, chiar îl urmăream cu plăcere înainte.
Sgt.Pepper,in primul rand daca vrei sa-ti faci cunoscute parerile,prezinta-te cu numele real.In al doilea rand sa stii ca numai idiotii nu au frustrari,pentru ca ei nu-si propun si nici nu sunt in stare de nimic.Bine ca nu esti frustrat!Vorba cuiva de aici,mai trebuie sa treaca cateva generatii ca cei ca tine sa inteleaga discursul lui”cap de porc”cum ii zici tu,desi personal ma-ndoiesc ca asta se va intampla.In rest numai de bine!
Și ce, dacă nu mă prezint cu ¨numele real¨ nu am dreptul la o opinie, sau ce? Băh da´ mă lași dreacu :)). Prietene, mie-mi e de ajuns că administratorii acestui blog (Hary & Co)îmi cunosc numele real, nu trebuie acum să mă legitimez oricărui terchea-berchea ofensat de ¨tânăra-și-neexperimentata¨ mea opinie.
Și ce, ce-ai mai zis? Numai idioții nu au frustrări? Muahahhahahhahaha :)))))) Nu știam că trăiesc într-o lume în care frustrații sunt considerați o normalitate :)))) Bine că te-ai găsit tu, un frustrat (off, oare ce ai pe suflețel? 🙁 ), ca să mă luminezi. Trebuie să găsesc și eu ceva care să-mi stimuleze vreo frustrare. Hmm, ia să vedem, ia să vedem… Ahh, da! Băi da´ ce frustrare m-a năpădit acuma-șa în pantaloni că nu fac sex în fiecare seară cu actrițele porno ale Americii! Băh, dar bine că nu mai sunt idiot, nu? Băi, și ce frustrare mare și tare am în pantaloni, zău așa!
În rest, vezi că își începe cap de pjooooorc recitalul, deschide larg gurița. Să bagi popcornul mă, perverule ;).
Sgt.Pepper iti multumesc ca ai refulat aidoma unui handicapat incult.Daca te cunoaste administratorul siteului e ca si cum te cunosc curvele de pe centura, nu crezi?Eu ti-am urat numai de bine dar esti retardat si nu mai dialoghez cu tine!Pacat ca administratorul nu te-a sanctionat!Am o vorba :merita sa pierzi un ban dar sa stii cu cine ai de-a face!Nu trebuie sa te identifici acum,nu intereseaza pe nimeni de tine,stai linistit!
Deci, după cum se vede, singurul care a folosit jigniri acide în dialogul nostru ai fost tu, domnule sau doamnă Cristea. Și scuză-mi prostia care-mi șade-n cutia craniană, dar tocmai ai comparat administratorii blogului cu niște domnișoare de moravuri ușoare de pe centură, sau mi s-a părut mie? Off, țâ țâ șâ… 🙁
Și cu privire la ultima frază, poți să-l fuți pe un om în gură o jumătate de oră, dar la final dacă-i urezi numai bine se iartă totul, sau ce? :)))
Hai sictir, nu te mai obosi să-mi răspunzi.
Dan Diaconescu? DAN DIACONESCU??? Ma mir cum nu a sarit nimanui in ochi pana acum :)) Pentru promovarea inculturii si a prostiei in cel mai cras mod, nu trebuie sa ma gandesc de doua ori ca sa-l votez castigatorul topului.
Fenomenal, cum naiba nu l-am nominalizat chiar pe ăsta? Mare scăpare, cred că e din cauză că nu prea l-am mai văzut în ultima vreme… mai e pe sticlă?
Sincer, n-am idee, dar mi-ar placea sa-l promovez aici :))
Vadim Tudor ar trebui sa fie in fruntea tuturor 🙂 bafta!!
chiar acu ma uit la banciu.doamne,cat e de destept,educat,erudit.un baiat adevarat.un egzemplu de urmat pt tanara generatie.nevasta-mea zice ca e chiar siexi.mananca alene o banana un pic cam prea verde.ii soarbe cuvintele de pe buze.
care dintre mizerabilii lu d-nu gaita vb in emisiunea lui despre cioran?
e ciudat sa vorbesti despre cultura cu atatea greseli in comentariu.
sant un neghiob cu pretenti intelectuale.
ce cad astia in plasa la omu’ gri :))))
e bun topul, dar nu e bine ca trebuie ales doar unul,toti is in aceeasi oala si toti merita sa li se inchida emisiunile de 2 lei.
ce vezi la tv??
toate panaramele in curu gol,cand e bianca cu victor,cand e alex velea cu antonia,cand e blonda aia de pe latrina1 chivu, numai porcarii.
Si cand ii aud ca asta vor oamenii imi vine sa sparg televizorul!
Vrei emisiuni curate??
DISCOVERY CHANNEL,atat.macar mai inveti ceva.
Sau History Channel.
Scriu cateva randuri strict acelui cap luminat caruia i-a trecut prin mintiuca sa faca acest clasament.Ce aveti ba,cu oamenii? Deranjeaza cumva ca uneori mai si spun adevarul si prezinta situatia reala in care se scalda acest popor? Ce vina are Banciu baaaa???? Ca va spune in fiecare emisiune ca sunteti niste betivi,niste iresponsabili,niste lenesi si neajutorati?Ca spala pe jos cu toate futaturile alea de-si baga silicon in cur si tate si tin primele pagini in ziare si televiziuni in timp ce fetele cu adevarat destepte si frumoase isi petrec tineretea in biblioteca? Dati-le cate un like acestor oameni ca-l merita.Sunt printre putinii care va mai trag de urechi si va propun sa va treziti drogatilor.Uite de aia mamele si fiicele voastre – editat de admin din cauza de dobitocism terminal -,desteptilor,va pricepeti la pus etichete.Va asigur de toata mila mea !
Mircea Badea e cel mai adevarat om de televiziune 🙂 Nu vorbiti prostii , imbecili fara minte!
tare de tot 🙂
fost-ai lele….cand ai fost, acu’ e vai steaua lui.
toti sunt o mizerie in frunte cu badea si terminand cu ghe(o)rghe
de cacat este Mircea Badea si Gadea restu sunt ok mai trebuie adugat gunoiu ala de ciutacu si cu inpertinentul ala de Dan Negru niste mizerii de la antena 1 care nu face decat sa copie orice emisiune de la pro tv
Trebuia trecut si Turcescu dupa iesirea aia mizerabil-mirlaneasca despre zeita de la Montreal.
pai l=am trecut la cererea cititorilor, este in sondaj.
Nu sunteti voi in masura sa va legati de Banciu !!Trebuie sa mai treaca o generatie ca sa ajungeti la valoarea lui !!
Gogule, la mine să treacă și cinșpe generații nu o să ajung la valoarea omului. Recunosc.
E idolul suprem al sfertodoctilor, stim.
valoarea mea …valoarea mea,… decat valoarea astuia mai bine lipsa .
Badea…Mircea Badea, a devenit cea mai josnica fiinta! Am zis fiinta? Eu il consider un obiect sau ceva la genul neutru! De departe se afla inaintea tuturora! Chiar daca nu aparea acest sondaj, el ar fi fost castigatorul! El castiga orice concurs, chiar daca nu este inscris.Acest exemplar se crede cel mai inteligent om din Calea Lactee si candideaza la postul de invatatul Universului.Acest exemplar este chiar un tonomat! Nu sunt fan Basescu, insa acesta din urma, a inceput sa imi fie mai simpatic de cand Badea&CO il balacaresc 24/24h, 7/7zile.Badea este celebrul “doctor” care diagnostica pe toti cu limbrici:”Pacient: Dom’ Doctor mi-am rupt mana!Badea: Ai limbrici!Pacient: Dar dom’ Doctor, nu ma mananca in dos!Badea: Spune-mi cum ti-ai rupt mana?Pacient: M-am suit intrun mar sa mananc mere…Badea: Si?Pacient: Pai, am alunecat pe o creanga si am cazut…Badea: Ti-am spus eu!!! Te-a mancat in dos, sa te sui in mar, ASA CA AI LIMBRICI!!!”Asa si cu Basescu! Tot ce se intampla rau in tara asta, Basescu e de vina!MA REPET, NU SUNT FAN BASESCU!Dar asta ne crede pe toti prosti si crede ca ne dreseaza, ca pe cainele lui Pavlov! Si a reusit la majoritatea cazurilor. Mizeaza pe faptul ca este sustinut bine de FELIX de la TURNATORIE. Dar ascultati-ma: DACA CUMVA FELIX AJUNGE LA PUSCARIE, Badea va ajunge un caz social si va fi in stare sa cerseasca cu ajutorul ONG-urilor cei 2% din impozitul animalelor pe care le-a dresat in acesti ani! Si Credeti-ma ar putea sa traiasca in lux, la cate animale a dresat!ASA SA-I AJUTE DUMNEZEU!
Andreea Pora merita sa intre in topul asta. Si Dana Grecu ar merge.
dacă îi puneam pe toți cred că făceam zece pagini, ramânem totuși la oameni de televiziune cu ceva greutate/audiență că până la urmă ei reprezintă starea mediei de azi.
Pacat ca nu am 7 calculatoare la indemana :))))
radu – editat pentru limbaj prea dur – mi-e rusine ca l-am urmarit pe vremea cand comenta turul frantei la eurosport … părea un om sănătos la cap, până a început să fie pupincuristul chiorului şi trompeta nr.1 de b1tv
Perfecta dreptate ,jegu asta de Badea era “altceva” usor s-a transformat in desteptu natiunii ,nu ar fi problema asta ca nu e fraier dar cum poti sa fii att de jeg ordinar sa sustii o cauza a unor straini care vor sa ne ia aurul.Amintiti-va mementele acelea cand antena nu a transmis mitingul acela din bucuresti si el mare cocos a sarit la gatul protestantilor .Antena s-a scos daca pot sa spun asa ,baietii destepti isi dau seama si nu o sa uite dc nu au transmis ei mitingul acela ,au facut o mutare cat decat inteligenta ,au schimbat safu ,l-au pus pe Radu Tudor sa “scape turma” iar Mircica s-a vazut ramas ca un prost si de atunci imaginea lui este 0 absolut ,cel ptin din puctul meu de vedere.Durerea mare nu ar fi asta,e alta,aceea ca daca nu se intampla episodul acela am fi crezut si ne-am fi uitat la un papagal care nu e bun decat sa isi arate muschii si sa lege niste cuvinte ,in rest 0.Asa ca Banciu e mic copil pe langa prefacutu asta in care a crezut multa lume !!!
Comentatori si critici de rahat unii ,,,
Badea conduce detasat!
Domnule Gaita Traian nu stiu cine sunteti si ce urmariti dar daca puneti sub semnul egalitatii pe Radu Banciu cu sleahta de semianalfabeti pe care vreti sa-i clasificati,nu cred ca sunteti mai departe de ei.E clar ca nu intelegeti discursul lui Banciu,pentru ca nu aveti gradul de cultura minim prevazut de lege si nici nu intelegeti sensul vreunei limbi straine,dar asta nu va clasifica intr-un om inteligent ci unul de nivel strict Facebook.E clar ca Radu Banciu este atipic si nu place majoritatii,dar asta nu ne obliga pe cei care gandim mai mult decat media sa-i avem drept etalon pe prosti,pe hoti ,pe cocalari si pe analfabetii din ziua de azi.Nu va place, nu va uitati,asa fac eu cu ceilalti din lista dvs.,dar nu faceti aprecieri cand nici dvs.nu va detasati de marea majoritate.Ar fi bine ca dvs. si cei asemenea dvs. sa stiti macar cate a uitat Banciu la viata lui.
Saracu Gaiță, fanii lui Badea spun ca Badea e inteligent si Baciu e nesimtit/retard, fanii lui Baciu spun ca Baciu e un monstru sacru al culturii și Badea e analfabet și toții îi vor capul lui Gaiță.
Însă nici măcar unu dintre ăștia nu stă să se gândească că dacă ambele tabere vin cu același limbaj și aceleași mătănii patetice spre idolii lor de pe sticlă, asta nu face decât să arate cât de slab educat și ușor de câștigat este publicul românesc.
Pentru un om cu adevărat inteligent și cult, așa cum fanilor ăștia agresivi le place să creadă despre ei (deși majoritatea abia pot să scrie două cuvinte fără să pocească limba română și să lege două idei fără să violeze orice logică elementară), Baciu și Badea sunt exemple clare ale mizeriei generale în care s-au afundat media și societatea românească.
“nu stiu cine sunteti si ce urmariti”- Cu asta te-ai facut de ras. Nu poti spune despre un om pe care nu il cunosti ca nu are cultura sau ca are inteligenta la nivel facebook :).Sapa putin prin internet poate iti dai seama ca domnul Gaita FACE cultura.
Zici ca nu te uiti la Banciu dar il ridici in slavi…aham
Alexandru C. dincolo de faptul ca ramai in anonimat,te intreb: ai un nume atat de urat pe care hartia nu-l poate suporta sau nu poate fi reprodus? Cumva stii sa citesti sau iti citeste unul cu 2 clase si tu blufezi?Eu am spus ca-l urmaresc pe Banciu si nu pe ceilalti din lista,iar faptul ca nu-l cunosc pe Gaita(frumos nume)nu-i nici o pierdere crede-ma pentru mine,faptul ca s-a apucat sa bage in aceiasi oala oameni cu scoala,cultura si educatie,cu cretini semianalfabeti,il declasifica(nivelul Facebook e prea sus pentru el in acest caz).
Cristea: Da, my bad, am citit pe diagonala si in graba…”asa faci cu ceilalti” 😉 Nu cred ca e important PRENUMELE meu
Camil, ce “scoala” are Radu Banciu? Intreb din sincera curiozitate. Nu am gasit in alte surse informatii despre studiile d-lui Banciu.
Iar din prestatia tv a d-lui Banciu nu pot sa imi fac o idee despre studiile dansului. Pare ca a inceput 10 facultati si le-a abandonat pe toate in primul an.
Abordeaza absolut orice subiect (geografie, istorie, politica, sport, arta, gastronomie, limbi straine, media, mai nou si aeronautica). Si, fara exceptie, bate campii cu gratie de fiecare data cand incerc sa il urmaresc mai mult de 15 minute. Nu s-a intamplat pana acum sa ma uit mai mult de un sfert de ora la “Lumea lui Banciu”, si sa nu aud o tampenie capabila sa bage neuronii unui mort in fibrilatie.
Majoritatea il asculta pe principiul “Habar nu am ce zice, dar cat de frumos vorbeste!” Problema principala nu ar fi ca bate campii si isi bate joc de orice domeniu de specialitate. Pana la urma te poti gandi ca s-a adaptat stilului pamflet.
Cel mai deranjant e faptul ca se autoproclama salvatorul stindardului jurnalismului. El, Banciu, independentul, echidistantul, ala care “le zice pe bune”. Cand, de fapt, nu i-a atacat macar O DATA pe cei din grupul Basescu. Atunci cand toata presa vuia pe teme deranjante pentru Basescu, Banciu prezenta tate si craci din reviste si o data la cateva minute lua la rand capitalele Africii si citea meniul in franceza. “Nu e o emisiune de rahat in care aratam tate, este o emisiune elitista, ia uite ce de capitale stiu!”
foarte bine le-ai spus-so d-le camil,fff bine,s-au trezit 3 indivizi ghidati din umbra de-un mogul cu origini discutabile,in niciun caz autentic-romanesti,sa puna sub semnul intrebarii adevaratele valori ale neamului,pe banciu de pilda,in emisiunea caruia,seara-de-seara,se aduce vorbire ba de-un poet,ba de-un filosof etc.alaltaieri vorbea despre cioran,aseara despre cant, frederic nike si despre cata vointa avea chopinhour.si tu,blogher diletant,sa-l pui alaturi de badea si gadea.
Oricare din acestia sunt niste scursuri umane,mie nu-mi vine sa cred ca acesti semi analfabeti au fani!Dar ce ma mira,asta e tara in care Bianca Dragusanu si Daniela Crudu sunt vedete.
P.S.Sa ii compari pe cei doi, Banciu si Badea,e ca si cum ai compara dracul cu tasu’.Trebuie sa recunosc insa ca Badea este la un alt nivel:pupincurismul si pretentia de adevar absolut pe care cu ostentatie le arata il detaseaza de orice fiinta,oricat de josnica,din aceasta tara.Badea e un campion!Sa mi se stearga comentariul de mai jos va rog.:D
nici unul din voi nu ajungeti la nasul lui Badea,Gadea…au curajul sa spuna totul pe fata si fara probleme….iar tu asta cu articolul?esti un nimic si un invidios….cand pisica nu ajunge la carnat,ii pute..asa si tu…nu uita…Antena in ciuda rahaturilor care se scriu despre(ptr ca este invidie)au cel mai bun rating….oops!asta nu zice nimic nu?sau suntem noi astia care suntem impotriva regimului basescu….idioti..cum se face ca suntem mai multi ca voi…pupincuristi basisti frontal!
NU stiu cum sa face de sunteti asa multi, dar si mai surprinzator este cum repetati ca papagalii ce zic Badea si Gadea la tv cu o seara inainte.
Auzi la tine: “cum se face ca suntem mai multi ca voi” :))))
Tu esti serios, sau vrei doar sa distrezi cititorii site-ului?
Chiar ai impresia ca pe Badea, Gadea si altii ii intereseaza cat negru sub unghie de tine? Te consideri cumva in aceeasi echipa cu ei?
Chiar te rog, cand vei avea vreodata nevoie, sa te duci la Gadea si sa-i ceri ajutorul. Ca doar sunteti “VOI” aia multi, din tabara antibasista unita.
ordinea naturala a lucrurilor este sa fie mult mai multi proști decât deștepți, mult mai mulți amatori decât profesioniști, mult mai mulți diletanți decât specialiști – așa că argumentul suntem mulți e de fapt contra-argument, dar ca sa înțelegi asta trebuie să fii de cealaltă parte a ecuației.
Articolul nu are nici o legătură cu băsismul iar folossirea tâmpeniei astea ca motivație pentru toate este iar un semn de limitare majoră.
dupa multe ă-uri și ș-uri boldate – initial am crezut ca ii un cod ascuns in text! … nominalizarea mea: emisiunile moderate de concurenti sunt ori cu profil pamfletar (traducere:baie in lături) ori cancan (traducere: povestiri din jungla). singurul care nu poate fi incadrat in totalitate dupa tipul emisunii este domnul Turcescu – el fiind si singurul concurent real la aceasta sectiune
sa stii ca e un punct de vedere interesant si consistent logic – scoaterea din cursa a moderatorilor de pamflet si can-can pentru că, nu-i aşa, formatul emisiunii le cere prestaţiile respective.
Problema este însă ca atât Banciu cât şi Badea nu au un discurs de pamflet, îşi etichetează emisiunile aşa pentru a avea mai multă libertate în faţa CNA-ului şi mai multă protecţie în faţa unor eventuale procese – dar amandoi îşi expun punctele de vedere ca nişte adevăruri şi judecăţi realiste despre respectivele subiecte.
Gen beau dintr-o sticlă de santal, dar înăuntru e vodkă şi spun la toată lumea că e vodkă doar la poliţist că e santal de portocale roşii.
Corect ar fi fost să te pui şi tu pe listă…. 🙂
nu-s om de televiziune.
Mai, Vlad B Popa, sunt convins ca tu ai luat trofeul la acest concurs, nu?
Acum, ca ai publicat 2 carti, ai scris mare, dar cate ai vandut? Si din cate nu s-u facut cornete? Diferenta dintre tine si cei nominalizati si votati de nu stiu cine, ca la mine nu a ajuns vestea ca trebuie sa votez, este ca sunt foarte bine platiti, unul pentru ce face, altul pentru ca are postul de unde, ceea ce nu poti spune despre tine.
Si ar mai fi una. Ei apar pe ecran, buni sau rai, dar cu curaj, nu stau ascuni ca un soarece ce molfaie cartile din biblioteca facand critici, pe care nu le citeste nimeni.
Sigur nu are legatura cu basismul, doar cu prostia.
Multe succesuri…pe limba ta.
Si ar mai fi cateva diferente, poate cea mai importanta ar fi ca eu nu-s comandat de nimeni si nu mi-am incalcat principiile pentru bani (simplu fapt ca am renuntat la o cariera foarte calda care ar fi venit in contradictie cu modul meu de a intelege o conduita demna sta marturie lucrului asta).
N-am vandut multe, trebuie sa recunosc, dar cine le-a citit a zis numai de bine. E un inceput pentru un autor nou.
Iesitul la tv este o slujba ca oricare alta, ar trebui sa ne simtit inferiori ca nu toti suntem gazde de show? Ar trebui sa ma simt ca naiba ca nu-s in troaca mediei tv de azi? Tu asa te simti?
Cred ca ai putea sa fii gazda de show. Mireasa sau nora sau cum se mai numeste. Acolo unde fiecare arunca cu noroi in toti ceilalti. Cam ca tine asa.
Ce te recomanda sa fii in masura sa evaluezi tu ce fac cei in discutie?
Vocea si talentul? sau lipsa de ocupatie? Sau strugurii sunt acri?
Meseria ta cum se numeste? Apare in nomenclator? O sa primesti o pensie? Cine te evalueaza? Cu cate voturi? Cine te cunoaste?
Ti se pare un principiu bun sa critici pe altii fara a fi specialist? Asta e demnitatea ta? Si stai linistit, daca ai impresia ca nu esti comandat de nimeni, sigur se va gasi cineva sa o faca pana la urma. Iar aia cu “am renuntat” nu face 2 bani. Prea mult timp liber…
S-A INVENTAT TELECOMANDA.
Nu mai vicia spatiul virtual. Fa ceva util.
Meseria mea cum se numeste? Really? Cred ca daca alegi dintre meseria mea si cea de prezentator, cea din urma este mult mai noua.
E drept ca pensie nu o sa primesc, cel putin de la stat. Nici Mircea nu o sa primeasca pentru ca nu o sa fie bani de asta – cu alte cuvinte nu m-as baza pe pensie in locul tau, pune ceva deoparte de pe acum.
Eu am postat un sondaj cinci mii se ceva de oameni au raspuns. Tu? Tu ai venit, anonim, viteaz al netului si arunci cu laturi si cu intrebari tampe – eu zic ca tu esti mai potrivit de gazda la emisiuni de profil.
In ce ramura ar trebui sa fiu specialist ca sa cred ca anumiti oameni de televiziune au un discurs care nu le face cinste ca jurnalisti? Jurnalism sau televiziune, am sau am avut tangenta cu ambele, deci daca e sa comparam, probabil parerea mea e mai in tema ca a ta.
Am renuntat inseamna demisionat si asta face toti bani. Cand esti deja acolo si demisionezi e o alegere cand renunti inainte de a fi acolo nu are merit.
E spatiul lui bunica-tu?
Altceva?
arata doar faptul ca Romanii sunt limitati mintal (extrem de multi) 🙂 si urasc tot ce este bun sau mai inteligent. Ramasitele comunismului. Romania = Rusia = Mexic = Cuba = Argentina, leiti si la traditii si la buzunar, gusturi sau alegerile proaste la general. de acord totusi cu maruta, capatos, etc… Acum – conteaza si pe ce target de populatie a fost facut sondaj-ul.
nici un target, s-a votat liber din toate categoriile sociale. Ma indoiesc de corectitudinea concluziei tale mai ales ca sondajul nu era despre inteligenta ci despre comportament etic.
ce face banul din OM…toti sunt baieti destepti dar si-au vandut sufletul necuratului.
merita citit
Da! CAm putini pe lista asta. Ati cam uitat o persoana care fura cu nerusinare din bugetul tarii asteia, ca o plateste BAsescu cu 20000 euro ca sa-i jigneasca adversarii, ceea ce n-ar fi o problema. Ei se bat se scuipa si apoi isi dau mana si ne fura. Problema este ca are treaba cu intelectualii, ii denigreaza la comanda basista si e mizerabila ca mai mai baga si fake-uri peste tot. Ati ghicit, nu, e Andreea ESca de la PRo-TV.