Victimele şcolii comuniste

Voi încerca să exprim idei puţine şi simple, pentru că vizaţi nu sunteţi voi, cititorii fideli ai site-ului. Ţinta ideilor sunt victimele din titlu, atât de numerose încât am convingerea că măcar una se va împiedica de acest articol.

Da, şcoala comunistă a nenorocit generaţii, ecoul atrocităţii persistă şi insistă. Nu vom scăpa în timpul vieţii noastre, pentru că s-a creat un mediu al sapienţei falsificate, un sistem al răului: Părinţi pururi speriaţi, neputincioşi în propria ignoranţă, care au educat copii docili, potriviţi supunerii, habotniciei, cerşetoriei. Profesori care au practicat aceeaşi mutilare spirituală, dar la o scară mai largă. Politicieni şi funcţionari publici. Victime, oi, generaţii ratate.

Şi am ajuns în anul de greaţie 2017 să-l aruncăm pe Rimbaud în puţul tabuului. Pentru că s-a iubit cu Paul Verlaine, prin secolul al XIX-lea, special să ne saboteze familia tradiţională şi valorile curat-româneşti (mămăliga şi sexul în vagin).

Era de aşteptat ca unii părinţi să scheaune în crize de homofobie. Repet, victimele sunt numeroase, posibil majoritare. Dar discutăm despre un nivel al îndobitocirii care transcende fobia proletară. Noi, românii, recunoaştem oficial tâmpirea, cretinismul ca forme de orânduire socială.

Conducerea şcolii a luat o decize oficială de sancţionare a profesoarei de limba română. Pentru că a recomandat elevilor un film despre doi poeţi simbolişti francezi. Poeţi, francezi şi homosexuali – aşa combinaţie de anomalii funcţionale este intolerabilă!
(Total Eclipse, film cu Leonardo DiCaprio şi David Thewlis)

De ce am localizat întreaga vină în educaţia comunistă? Înainte de instalarea odiosului regim stalinist, simboliştii francezi au fost pentru români modele, nu urgisiţi. Avântul cultural şi catifeaua interbelică se datorează influenţelor franceze. Macedonski şi Bacovia s-au uitat în urmă la Rimbaud, alegând să fie epigoni, nu homofobi.

De ce am ajuns, un secol mai târziu, să băltim într-o ignoranţă puturoasă? Pentru noi, începutul războiului mondial (al doilea) a fost şi începutul degradării morale. Dezrădăcinarea, decadenţa spirituală provocată de comunişti şi încurajată de ortodoxie, după 1990 (dacă tot au primit o turmă de zombi, de ce să nu profite?)

Într-un final, adevărata problemă nu este sărutul dintre DiCaprio şi Thewlis. Homofobia este doar un pretext, pansamentul care acoperă o rană adâncă şi purulentă: şubrezimea spiritului, permanenta spaimă. Respingerea oricărui element străin, incapacitatea de a înţelege aspecte ce depăşesc nevoile primare.

Suferim de neputinţă, de aici pleiada fricilor, de aici furia. Şcoala comunistă a produs analfabeţi funcţional, fantome pentru care universul informaţional ţine de la domnia lui Ţepeş până la desculţii lui Zaharia Stancu. Ştiu în ce an a murit Mihai Viteazul, câte kilograme avea sabia lui Ştefan şi împânzesc online-ul cu mesaje (agramate, bineînţeles) sub cupola “Pe vremea mea s-a făcut carte!”
Fals! Pe vremea ta, s-au distrus generaţii. Iar tu eşti dovada (aproape) vie.

Amintiţi-vă ecranizarea romanului “Cel mai iubit dintre pământeni”. Comparaţi sărutul dintre DiCaprio şi Thewlis cu scena violului din puşcăria românească. Victor Petrini (Ştefan Iordache) este violat anal de prizonierul Grecul (Mircea Albulescu). Memorabilă secvenţa în care limba lui Mircea Albulescu desmiardă pofticios spinarea lui Ştefan Iordache. Puţin săpun de casă, un scrâșnet, mâinile încordate, tremurânde; să înceapă percuţia!

Câţi profesori de limba română au fost sancţionaţi pentru recomandarea filmului “Cel mai iubit dintre pământeni”?
Nu este vorba despre homofobie, ci despre prostie. Primitivism, ignoranţă, servilismul neaoş, consecinţă a neputinţei. Un popor de victime.

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

7 Comments

  1. Pentru mine, cel mai odios şi de neînțeles este când un ,,normal” spune despre cei LGBT că sunt bolnavi mintal. Vasăzică, dacă nu ți-o bagi unde vrea poporul, eşti dus cu pluta…

    Reply
  2. Simona: De fapt, pana prin anii ’70, orice comportament homosexual era considerat deviație – apare inclusiv intr-o carte de David Levy exprimarea. Problema nu e cu o definiție seacă și până la urmă științifică. Problema apre când oamenii și mai ales omuleții de rând încep să definească ei “normalitatea”, ce e permis și ce nu, ce-i sperie și ce nu… și când politicienii populiști încep să-i asculte. Universul închistat al unui individ care a citit patru cărți și văzut șapte filme (toate cu Amza Pellea) e absolut în regulă pentru respectivul om și cam atât. Nu e vorba numai despre educația comunistă, până la urmă, ci despre “a fi” vs. “a fi om”.

    Altfel, mania asta de a respinge necunoscutul a generat și generează și alte comportamente ilare (încă îmi amintesc discuția cu jocurile video nocive).

    Reply
    • Intrebarea nu e, pana la urma, daca iti place (tie, ca parinte) ce fac aia. E dreptul tau sa nu-ti placa lucruri. Intrebarea este daca esti atat de convins ca lucrurile care nu-ti plac tie nu plac nimanui si ca tu esti ala care ar trebui sa le impuna. Pentru ca daca raspunsul este “da”, atunci poate e momentul sa renunti la RTV, emisiuni de divertisment, manele etc… Nu ca ar fi ceva in neregula cu ele, dar sunt destui oameni care, macar declarativ, nu le agreeaza, nu?

    • Krossfire, sunt de acord.
      Problema este oricum atât de spinoasă, încât trebuie cumpănit teribil înainte de a ,,arunca piatra”, dar, așa cum bine spui, tot cel care are patru cărți, ori nici pe ele, la activ, se răstește și, dacă ar putea, ar extirpa ,,poponarii” și tot ce-l mai deranjează. În fond, suntem cu toții oameni și majoritatea celor care-i înjură pe ,,poponari”, nu au vorbit cu unul dintre ei vreodată, să vadă că nu sunt niște scelerați mânați de Diavol. Se folosește mult cadrajul retoric; scoțându-se în evidență uscăturile. A făcut furori un articol cu un cuplu gay; bărbații au cumpărat un copil și l-au abuzat timp de ani de zile. De ce? Pentru că erau gay au urlat normalii. De parcă nu și-n bătătura noastră sunt criminali, pedofili, violatori etc…
      Omul de rând citește știrea, scuipă în sân și începe să drăcuiască, deși, dacă și-ar deschide ochii ar vedea că și vecinul își violează copilul și-și bate nevasta.

    • Ce ai mai subliniat tu în articol și ar fi meritat reluat este și tema condamnării și atacării. Tot ce nu ne convine trebuie pârât, condamnat public și arătat cu degetul. Deceniile de comunism ne-au învățat că diplomația n-are ce căuta la masa deciziilor, mai ales atunci când avem “certitudini”.

Leave a Comment.