Viaţa la 100 de ani

neagu djuvaraNeagu Djuvara a împlinit 100 de ani săptămâna trecută, pe 18 august. Ultimul interviu este de anul trecut, l-au reuşit cei de la B1 Tv. Îmi amintesc reticenţa lui Neagu Djuvara, spre finalul dialogului – părea deznădăjduit şi dornic să scape mai repede. A lăsat de înţeles că este ultima interacţiune cu presa, iar restul zilelor rămase vor fi dedicate exclusiv cărţilor. Da, se grăbea să încheie interviul, pentru că fiecare secundă avea valoare inestimabilă şi prea multe cărţi îl aşteptau, încă nescrise.

Cum o fi viaţa la 100 de ani? Acum, când n-am bifat nici măcar prima treime a drumului, mi-o imaginez ca pe un tunel cu pereţi convergenți. Pe măsură ce înaintăm, devine tot mai îngust, spaţiul şi timpul se comprimă. O secundă la vârsta de 100 de ani mi se pare mult mai condensată decât secunda la început şi mijloc de drum. Îi preţuieşti mai mult consistenţa, o drămuieşti şi o împarţi în subdiviziuni, pe care le umpli cu toată energia, ştiind că ar putea fi ultima. Ultima ta secundă.

M-au impresionat luciditatea şi coerenţa intervievatului. Am mai întâlnit aşa ceva poate doar în discursurile lui Mircea Ionescu-Quintus (face şi el suta pe 18 martie).
Djuvara s-a născut în timpul Primului Război, a participat la al doilea ca diplomat, după ce a fost licenţiat în litere şi istorie la Sorbona. A ajuns doctor în drept tot la Paris, în 1940.

Douăzeci şi trei de ani a stat în Africa, iar în România s-a întors după căderea comunismului. De menţionat că Neagu Djuvara şi-a petrecut jumătate din cei 100 de ani în afara ţării, evitând în totalitate perioada comunistă.
Poate şi ăsta e un motiv al longevităţii.

Atunci când a revenit în ţară, l-a izbit cel mai puternic transformarea ţăranului român – gârbovit, îmbrăcat în zdrenţe şi cu fizionomia mutilată de alcool.

“Avea o anumită noblețe! Era îmbrăcat în alb toată săptămâna, iar duminica era cu o haină cu broderii. În timpul săptămânii se mai murdărea, da’ aveai impresia unei frumuseți artistice și a unei purități. Mă întorc, după 45 de ani, și-l găsesc pe țăranu’ român îmbrăcat à la Mao Zedong… Cu blue-jeans.”

Interviul realizat de B1 Tv anul trecut a fost vast, găsiţi aici mai multe pasaje.
Spectaculoase mi s-au părut descrierea ţăranului român, musulmano-fobia şi bagatelizarea unui alt doctor în drept, Victor Viorel Ponta.

Vă imaginaţi nivelul de penibilitate, ridicolul absolut care te defineşte, grotescul fiinţei tale, capabil să atragă atenţia unui bătrân de 100 de ani. Un bătrân care a văzut tot.

Reporter: Alegerea lui Iohannis cum vi s-a părut?

Neagu Djuvara: Am fost bucuros, pentru că pe Ponta îl uram sau poate e prea mult spus. Dar nu-mi plăcea nici figura lui. Cum să te reprezinte el în Europa? Are o figură de tătar scopit! Băsescu e foarte român. O fi avut puțin sânge tătăresc, dar mie mi-e foarte simpatic. Oricum, alegerea lui Iohannis a fost un accident politic fericit. Cu toate că președintele n-are putere așa mare… Să dea Dumnezeu ca forța lui simbolică să se materializeze în forță politică. Dar dacă rămâne așa mut, cum e el, politica lui va rămâne mută. Iar Ponta va conduce în continuare și va fi nenorocire… Alegeți-l pe bătrânul Neagu Djuvara președinte și va institui un regim prezidențial, pentru ca România să aibă un președinte cu mai multă putere.

Reporter: Așadar, ar fi mai bună o republică prezidențială decât una constituțională?

Neagu Djuvara: Exact.

Reporter: De ce?

Neagu Djuvara: Pentru că dă putere unei personalități. Dar trebuie să ai noroc pe cine nimerești, că, dacă nimerești pe unul ca Ceaușescu, e vai și amar. Dar, totuși, dacă ai noroc… Uitațivă la SUA, la Franța! Ei sunt bine și au regim prezidențial.

M-am bucurat când am auzit respunsurile secularului. Trecem peste faptul că Franţa nu este regim prezidenţial; sunt republică semiprezidențială, la fel ca noi. Trecem şi peste savuroasa descriere a lui VV Ponta. M-am regăsit în fragmentul ăsta:

“alegerea lui Iohannis a fost un accident politic fericit. Cu toate că președintele n-are putere așa mare… Să dea Dumnezeu ca forța lui simbolică să se materializeze în forță politică. Dar dacă rămâne așa mut, cum e el, politica lui va rămâne mută. Iar Ponta va conduce în continuare și va fi nenorocire”

Da, sunt întru-totul de acord. Alegerea lui Iohannis a fost un accident (provocat) fericit. Doar că nu a reuşit să ne schimbe prea mult, iar toamna asta avem şanse mari să ne “însănătoşim”. Să revenim la starea dinaintea accidentului.

100 de ani… Doar pentru citit şi scris. Şi tot nu i-au ajuns.

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

3 Comments

  1. Citeste ‘Amintiri din pribegie’ daca nu ai reusit pina acum. E fascinanta viata omului asta! Nu mai zic de pasajul cu revederea mamei dupa 30 de ani care – de piatra sa fii si n-are cum sa nu te clatine vizibil.

    Reply
  2. Eu mereu admir bătrânii lucizi la minte, care nu judecă cu ură. După 60 de sunt şanse mari să o iei razna,să deviezi, să aberezi,nu e cazul lui Djuva
    Ra.

    Reply

Leave a Comment.