Vaccinul pentru copilul meu

Nu-s medic, n-am studii de specialitate, așa că ce urmează e un punct de vedere subiectiv, la care nu trebuie să adere nimeni și cu care nu încerc să conving pe cineva de ceva ci doar să îndemn la un pic de toleranță față de opinia celuilalt. Nu de alta dar, ca orice subiect mai gras, împarte discuția în două tabere violente și de multe ori penibile în manifestări.

1. Medicina nu e degeaba. Poate va veni o vreme când vom înțelege destul de bine organismul uman ca să-l putem vindeca fără intervenții și medicamente din exterior, dar nu suntem încă acolo iar dacă vom fi vreodată, se va datora tot cercetării științifice nu unor neica-nimeni cu discursuri aberante.

2. Medicina nu are toate răspunsurile iar asta se vede clar pe rata de vindecare infimă a tratamentelor pe zeci de boli. La fel de adevărat e că organismul se vindecă și singur, dacă e destul de puternic și este ajutat cum trebuie. Poveștile cu cancerul învins de dietă sau de mutatul pe o insulă sunt uneori adevărate, asta nu înseamnă însă nici pe departe că există o rețetă sigură pentru așa ceva.

Noțiunea cheie e chiar asta – câteodată organismul învinge boala. O face cu ajutorul medicației, cu ajutorul dietei, cu ajutorul aerului, cu ajutorul dispoziției mentale. Medicina vorbește în procente, uneori tragice, despre șansele de supraviețuire, șarlatanii și nebunii vând speranțe la kil.

3. Vaccinul este una dintre cele mai puternice arme ale medicinei moderne și utlitatea lui a fost demonstrată clar și fără nici urmă de îndoială prin eradicarea unor epidemii care în trecut lăsau în urmă munți de victime. Să militezi împotriva vaccinului ca procedeu este, tocmai din cauza rezultatelor evidente, o tâmpenie.

4. Odată cu invenția bursei și a acționariatului masiv, capitalismul s-a schimbat radical și a dat naștere unui comportament economic lipsit de scrupule. Companiile farmaceutice sunt un exponent puternic al acestui mediu și ultimele decenii au însemnat un asalt continuu asupra publicului cu orice, de la medicație goală până la boli inventate.

Să crezi că genul ăsta de companie o să ofere publicului absolut toate informațiile despre un produs, informații care ar putea scădea vânzările, dacă poate să nu o facă, e extrem de naiv.

5. Efecte secundare au majoritatea medicamentelor, de aia pe prospect e o listă lungă cu ele. Riscul e considerat acceptabil ori când efectele sunt temporare și ușoare, ori când apar în foarte puține cazuri, ori când alternativa bolii e cumplită.

Da, vaccinul poate avea efecte secundare ce depind, ca la orice medicament de altfel, de organismul pacientului.

6. Cauzele autismului nu sunt cunoscute, medicina nu a ajuns încă acolo. Nu poți să recunoști așa ceva și apoi să elimini total din lista efectelor secundare ale unui anume tip de vaccin, autismul, decât dacă nici un copil vaccinat nu a avut problema asta, ori știm bine că sunt destui.

7. Faptul că sunt procese pe rol sau chiar verdicte care obligă la despăgubiri nu înseamnă automat că vaccinul provoacă autism. Decizia unui judecător nu ține loc de date medicale, nu se referă decât la o vătămare a părții care poate fi pusă în legătură directă cu actul vaccinării(nu cu vaccinul e otravă, nu cu vaccinul cauzează autism, nu cu chestii legate de medicament în general.) 

Cam astea sunt lucrurile obiective pe care le-am luat în considerare când am decis cu ce și cum să-mi vaccinez copilul, plus încă vreo două subiective. Printre cele subiective s-a aflat și vederea unui bebel transformat într-o legumă de vaccinul ROR – nu în presă, nu la tv, ci mult mai direct. Între timp, ani mai târziu, familia respectivă a câștigat un proces masiv.

Nu a fost cu dacă și parcă, vaccinarea respectivă a făcut praf copilul acela în câteva ore. Nu pentru că vaccinul e rău la modul absolut, nu pentru că e o otravă care ar face rău oricui, ci pentru că a fost rău primit de organismul acela, în condițiile acelea. Diferența de risc în cazul vaccin față de boală este undeva de o mie de ori, dar asta nu e o consolate pentru acei părinți.

Mi-am vaccinat fetița cu ce tulpini a trebuit în afară de ROR. Am considerat că o șansă la un milion să pățesc același lucru e prea mare pentru mine și că las lupta cu bolile copilăriei pe mai târziu, când o banală febră (efect des întâlnit al vaccinului) nu poate avea efecte devastatoare.

LE. Trecând peste șocul emoțional al exemplului de care vorbeam, am vaccinat-o pe Ioana mai târziu cu ROR-ul, revenind pe partea rațională a lucrurilor.

Vlad B Popa

Scriitor, producator de documentar si pasionat de fotografie. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen

Facebook  

8 Comments

  1. Eu am mers chiar mai departe cu analiza.

    M-am informat ce boli previne vaccinul ROR, am strans date cate imbolnaviri au existat in ultimii 10 ani si care e gradul de acoperire al vaccinarii copiilor in zona in care traiesc (adica cati copii din 100 s-au vaccinat in zona de vest a Romaniei si cati s-au imbolnavit de exemplu de pojar, rubeola, oreon, rujeola etc…).

    La o rata de vaccinare de peste 90 % si zero imbolnaviri de Oreon, eu am renuntat la vaccinul ROR pentru copiii mei. Bolile cu R sunt nesemnificative si chiar ok sa le faca copiii.
    Prin urmare vaccinul ROR este din punctul meu de vedere complet useless in conditiile date.

    Reply
    • Cealaltă parte subiectivă a fost legată tot de asta la mine – bolile copilăriei nu sunt, pentru un copil alimentat normal și sănătos, de speriat.

      Prezintă mai mult pericol pentru părinți (din punctul ăsta de vedere Oreonul mă cam sperie, că pe-aici au mai fost cazuri)dar un copil trece normal peste ele, de asta nu am considerat că merită riscul când organismul bebelului este atât de fragil și vulnerabil, că orice efect secundar îl poate răni grav.

      Iar când ai exemplul concret în față…

    • Sa fiu sigur ca nimeresc varianta corecta, eu le-am facut pe ambele in copilarie. Si vaccinul si oreionul. Am tras de el cu ganglionii umflati vreo 2 saptamani, dar am inteles ca pana la 90 de ani nu mai am treaba.

  2. Cate as scrie aici, dar nu am sa o fac. Haha.

    Iau doar un vaccin care este pe lista majoritatii doctorilor ca ‘must have’: tbc-ul. Eu am studiat tbc-ul in sine, boala, cum se manifesta si ce ar trebuii sa fie vaccinul, ce sa contina si cum sa actiuoneze.

    La fel am facut pentru toate celelalte boli ‘mari si grave’ pentru care s-au scos pe piata vaccinuri.

    La TBC doar doua aspecte:
    – Doctorul Robert Koch, neamţ, născut în 1843 şi decedat în 1910, a fost acela care a descoperit bacilul tuberculos şi tuberculina in 1882. E1 constatase o reacţie de hipersensibilitate întârziată în timpul infestărilor succesive ale cobailor cu bacili tuberculoşi. Comparabilă cu un mecanism alergic, reacţia la tuberculină permitea o evoluţie favorabilă în cazul unei noi infestări cu bacilul tuberculos (necroză şi cazeificare solidă). Vaccinul lui Calmette şi Guffin este un
    vaccin viu care inoculează o adevărată tuberculoză atenuată pentru a evita o tuberculoză gravă după aceea. Protecţia pe care această vaccinare trebuie să o asigure se bazează pe mecanismul de hipersensibilitate întârziată descris mai sus. Să vedem cum stau lucrurile de fapt. În cursul de imunologie editat de I.G. Cordelier se poate citi:
    „Hipersensibilitatea întârziată nu pare să fie un element de protecţie contra marii majorităţi a bacteriilor. În tuberculoză, unde se stabileşte o stare de hipersensibilitate foarte accentuată, hipersensibilitatea poate să fie favorabilă, dar ea este cel mai adesea defavorabilă. Acţiunea sa favorabilă tine de eventualitatea unei cazeificări solide a ţesuturilor la contactul cu proteine bacilare, producând astfel un mediu suboxigenat putin propice multiplicării bacililor; cel mai adesea, hipersensibilitatea conduce la o cazeificare lichidă care accentuează diseminarea bacilară, facilitând însămânţarea regiunilor sănătoase ale organului atins.”
    In concluzie, si daca vaccinul ar fi foarte ok, el imi face mai mult rau decat bine, fiindca am aflat modul de declansare al bolii
    – daca dupa boala naturala, dupa ce ai avut tbc poti face din nou tbc, cum se poate crede ca dupa un vaccin nu mia ajungi sa faci?
    – suntem cei mai vaccinati din Europa la TBC si primii. Exista corelatii intre acest lucru, dar ar insemna sa va scriu mai mult decat as vrea si decat am spus initial.

    Daca doriti, la fel pot veni cu argumente clare si contra celei mai mari sperietori: poliomelita, care intr-adevar este o boala foarte serioasa.

    Asadar eu nu mi-am vaccinat decat primul copil, partial, si pe urmatorii 3 deloc. Am intarzit cu primul sa iau decizia, admit, doar din cauza FRICII. Sa imi fie rusine.

    Tot timpul trebuie mers mai la sursa, mai la sursa, pana ajungem la izvor.

    Reply
    • In drumul lung spre sursa ne confruntam cu noi intrebari, a caror raspunsuri ne duc la alte izvoare.

      Avem doua posibilitati:
      – mergem pe firul noilor intrebari (ne abatem de la drumul initial) si ajungem sa gasim raspunsuri care nu au nicio legatura cu intrebarea de la care am plecat.

      Sau

      – ne concentram sa raspundem DOAR la intrebarea de la care am plecat, ignorand multitudinile de intrebari (a caror surse ne-ar fi dus la alte izvoare) insistand sa gasim (demonstram) un ADEVAR anume (dorit, convenabil).
      De cele mai multe ori se intampla sa intuim un raspuns, un adevar, dar sa nu ne pricepem sa punem intrebarile potrivite care sa ne duca la raspunsurile/izvoarele “dorite”.
      Asa s-a nascut cercetarea stiintifica, care nu este nimic altceva decat o metoda prin intermediul careia oamenii reusesc sa faca diferenta intre un ADEVAR reproductibil si predictbil (obiectiv) si un ADEVAR nereproductibil si prin urmare nepredictibil (subiectiv) din punct de vedere al sistemului de referinta stiintific.

      Ceea ce dovedeste doar ca Izvorul Adevarului, imaginea noastra asupra lumii, este un produs al mintii noastre.

    • Da Hary,
      Dar ce am scris mai sus arata ca vacicnul TBC nu are nici un beneficiu si este un adevar obiectiv, asa cum il numesti tu.
      Ca face chiar rau poate ca este un adevar subiectiv. Simt asta, o intuiesc, am niste date dar nu am studii pe 20 de ani sa vedem ce si cum.

      Aici este de fapt dilema. Studii, cercetari au bani sa faca in domeniu doar big pharma.

  3. doar fii-miu a beneficiat de vaccinul anti hepatita, cel facut imediat dupa nastere….la fii-mea am renuntat si la ala.
    am zis ca pana nu sunt sanse reale sa ajungem intr-o zona cu grad crescut de risc pentru anumite boli nu o sa le facem vaccinuri.

    Reply
  4. “Cauzele autismului nu sunt cunoscute,” – Nu numai asta, dar vorbim despre “spectrul autist”, adica despre mai multe boli si simptome cu o vaga legatura intre ele si cel mai probabil cu niste cauze numai vag corelate. Pe moment, chiar nu exista vreun indiciu care sa puna vaccinurile in legatura cu autismul. Exista in schimb multe speculatii pe tema (inclusiv ca afectiunile din spectrul asta ar fi fost un mecanism de supravietuire), cat si cateva cercetari genetice care sugereaza alti potentiali responsabili.

    Reply

Leave a Comment.