USL nu a păcălit niciodată 7 milioane de români

De fapt USL-ul nu a păcălit niciodată pe nimeni, cei care au crezut în el au fost chiar mai puțini decât votanții celor două partide din uniune, câtorva liberali convinși venindu-le extrem de greu să acorde încredere unei alianțe cu stânga…

De asta mă amuză idioțenia titlurilor și articolelor despre cum ruperea alianței a dărâmat speranțele a 7 milioane de români, 7 milioane de păcăliți, de creduli dărâmați și așa mai departe. Nici vorbă de așa ceva, acei peste 7 milioane au votat contra unui președinte care a reușit să ajungă cel mai urât om din politica românească activă (pe Iliescu nu-l mai punem la socoteală, e ieșit din prima linie a jocului) și voturile lor nu au nicio legătură cu urcarea USL pe postul de salvator al țării.

Dacă prin absurd am ignora totuși realitatea și am presupune ca voturile au fost pro USL nu contra Băsescu, după o guvernare care a arătat

–  o lipsă de viziune economică totală, o incompetență absolută pe linie a miniștrilor puși

– o mizerie publică a infractorilor ajunși să conducă o țară

– o lipsă de respect inimaginabilă față de legislație pe care au schimbat-o ca să-și protejeze haita de hoți

– o direcție clară de mărire a taxelor ca singurul mod de a scoate bani din piatră seacă pentru un viitor efort electoral

cam câți suporteri au mai rămas? Cel mult același segment pe care s-a bazat întotdeauna stânga românească, segmentul de asistați care nu produc nimic și nu-s afectați de măsurile fiscale și cel atât de limitat financiar încât e de vânzare pe un kil de ulei.

Pentru ceilalți PSD-ul, principalul actor în USL, a demonstrat, mai clar ca niciodată că nu este și nu va fi o alternativa viabilă pentru absolut nimic, nici măcar pentru dracu gol.

Vlad B Popa

Scriitor, producator de documentar si pasionat de fotografie. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen

Facebook  

7 Comments

  1. sunt crunt dezamagita nu de ruperea USL ci de infiintarea USD…. sunt crunt dezamagita nu de plecarea PNL de la guvernare ci de infiintarea PRL (partidul reformator liberal) …sunt dezamagita de spiritul de turma al tampitilor care nu au curaj sa spuna pe bune ce gandesc despre Crin , Ponta , sau alte specimene de genul de frica excluderilor din partide sau de frica pierderii functiilor.
    mi-e sila de toti de absolut toti si declar solemn ca anul asta trag chuilul de la vot ca sa nu am de ce sa ma plang in viitor.

    Reply
  2. cred ca am ajuns la stadiul in care chiar nu mai conteaza cine conduce tara(asa zis) daca se mai poate numi asa un grup de batrani care asteapta ori pensia ori ceva bani de la cei care slugaresc prin strainatate.

    Reply
  3. Danut ai foarte mare dreptate !!! CINE? Dar daca stau sa ma gandesc noi suntem cei care am putea sa le dam libertatea de care au nevoie parintii,fratii,copiii celor care au murit in 1989, dar nu avem avem acel curaj care lau avut acei oameni in acel an!. PACAT!!!!

    Reply

Leave a Comment.