Un weekend în familie

Primul weekend al anului petrecut acasă fără să mă ating de orice ar fi semănat a muncă, iar rezultatele au fost remarcabile :).

– Gândac, termini de mâncat, iei siropelul bâz bâz, îți dă tati cioco, mergem în parc și după amiază facem bradul pentru moș Crăciun. Ăsta-i programul, băgat la cap, gâzanule?

– Mergem???

– Da, măi, mergem.

Și ne-am plimbat frumușel și-am dat peste o ceată de porumbei flămânzi ca vai de ei și i-am îngrășat ca pe niște porci. Pentru Ioana nu există bucurie mai mare decât să facem ceva în formație completă și probabil de asta a fost toată ziua numai un zâmbet și-un chiot.

A venit seara și-am muncit la cel mai frumos și mai frumos brad din toată Bucovina și Ioana a pus cu tac-su globuri de jur împrejur pe unde ajungea, inclusiv cele două bufnițele cumpărate chiar de ea, una aurie, una argintie, pe care le pupă de-atunci înainte de culcare.

După ce l-am terminat am pus-o să închidă lumina (nu-mi vine să cred că ajunge deja la întrerupător) și să aprindă ea instalația. Să vezi bucuria aia de copil, care-i luminează toată mutrișoara și-apoi să se înghesuie între voi și să stați toți trei cu privirile în luminile bradului, uitând de planuri, griji, finanțe, căutări de credit și alte alea… vorba mastercardului – priceless.

*

– Mamiiiiii, mamiiiiii!

– ….

– Mergem să vedem dacă a venit Moș Crăciun la brad?

Ora 3 dimineața.

*

Duminică dimineață în mijlocul micului dejun, Ioana fuge de la masă și vine la mine cu o moacă emoționată și rugătoare:

– Mergem toți în parc?

– Da, pui, mergem.

S-a uitat la mine de parcă nu-i venea să creadă și apoi a zbughit-o înapoi la maică-sa strigând:

– Vine și tatiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii, vine și tatiiiiiiiiiiiiiiiiii!

Un mic miracol pentru ea, anul ăsta cred că am fost de cinci ori în parc cu ele și niciodată în aceeași lună de două ori.

*

În parc, în timp ce nevastă-mea era sloi de gheață și se ruga de noi să mergem, eu îi făceam omuleț periuță de zăpadă lui fiică-mea și ea mă bulgărea din toate părțile. Spre casă am luat-o încetișor noi doi și a durat un sfert de oră să facem două sute de metri, că ba ne opream să facem urme în zăpadă, ba Ioana era obosită și se făcea că doarme un pic sprijinită de tac-su, ba povesteam de ce jumpolină o să aibă Ioana dacă ne facem căsuță.

*

Seara am gătit un piept și niște pulpe de rață crescută în aer de munte, cu sos de prune și rom și varză roșie cu stafide. Perfecțiune culinară, așa de bine arăta și pocnea crusta când l-am tăiat, c-am uitat să-i fac poze.

*

Și uitasem că weekendul pentru asta e, pentru încărcat bateriile.

 

Vlad B Popa

Scriitor, producator de documentar si pasionat de fotografie. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen

Facebook  

Leave a Comment.