Ucigașul

  Am plecat la drum în mijlocul nopții, plănuind să ajungem în locația țintită dimineața, de care ne despărțeau vreo 600 de kilometri. Da, la pescuit, era o vreme când mergeam la pescuit… des… partide lungi… liniște, sălbăticie, natură… ahhhhhhhhhhhh…

În timp ce conduceam eu așa cu elan prin serpentine, printre pădurile falnice de conifer, iar copilotul meu încerca să îți țină ochii deschiși (numa copiloți din ăștia teribili am avut, care adorm după o oră de șofat ) îmi iese în cale o arătare roșiatică ce râde strâmb la mine și apoi se aruncă în șanț. Cum eu știam de problemele zonei cu pocitaniile, într-un impuls de protejare a orătăniilor ouătoare am purces după lighioană în șanț.

Văzând manevrele oarecum ciudate, copilotul s-a trezit și m-a întrebat ce am, exact la timp pentru a simți o hurducătură molatecă, de organism viu, în caucioace; s-a lămurit singur și a scăpat un fută-te Domnu sau ceva de genu ăsta, că nu-mi amintesc.

– Ce-ai făcut bre?

– Morții mamii ei de vulpe râde de mine și le fură găinile la săteni, am amorțit-o un pic.

– Păi stai mă, dacă tot ești cu capu, măcar hai să o dăm la cineva, sau ai stricat-o de tot?

– Cum măi, de tot, exact pe cap ca un profesionist.

Opresc mașina, dau în marșarier și ne coborâm noi, masculi feroce, lângă dihania întinsă pe șosea, cu limba atârnându-i pe asfaltul negru proaspăt turnat.

– Adu un sac, mă!

Noone se execută și aduce un sac iar eu latru autoritar:

– Hai că eu țin sacu tu dirijeaz-o înăuntru!

Pun sacul lângă vulpe și Noone începe să o împingă cu adidasul, cu o siguranță și o stăpânire de sine nemaivăzută, abia dacă îi mișcă firele din blană.

– Hai, bă, ce faci o mângâi?

– Păi dacă e vie?

– Dacă e vie moare de plictiseală până o bagi tu în sac, hai schimbăm, ține tu plasticu’!

Se pune el la sac și eu mă pregătesc să o șutez în interior. Fiind un fost fotbaliator cu experiență îi ard o ștachetă forțoasă, de capul vulpii ajunge pe mâna lui Noone, care urlă de s-au căcat pe ele veverițele de la zece kilometri de pădure și începe să alerge ca o găină beată pe contra sens.

– Ce faci mă nebunule, unde fugi?

– E vieeeeee, e vie pocitania!

– Treci mă înapoi că nu e vie, ți se pare.

– E vie mă, cât pe ce să mă muște.

– Cum să fie mă vie, dacă i-am trecut cu un jeep de 2 tone peste cap?

– Nu știu mă, da jur ca i-am simțit respirația.

– Bine mă, spun eu și îi articulez un spiț în devlă de pica și taurul comunal.

– Da, acuma e moartă! se declară el satisfăcut.

O iau până la urmă de ureche și o dirijez în sac. Apoi mă apuc de dat telefoane, la 2 jumătate noaptea, să văd care vrea vulpe. Aflu plin de surprindere că vara, blana vulpii nu e de calitate. Ei asta e, lasă că noi avem pește de prins că ăla nu are blana.

Am avut mustrări de conștiință tot drumul, ceea ce m-a determinat să fac slalom printre posesoarele de coadă ( ca mi-au mai ieșit vreo zece în față dar nu erau în sate ) în loc să le genocidez. Nu mai vorbesc de nenorocitul de copilot, care tot drumul a ținut-o cu “ cum așteaptă puișorii ei, sărăcuții, o guriță de lapte cald de la mama lor… aia din sac, cu limba de juma de metru… micii de ei, cum suferă de foame…) de îmi dăduseră lacrimile la un moment dat.

Noroc c-a adormit și m-a scutit înainte de a ajunge în pădure să căutam vulpișorii și să îi hrănim.

 

PS. Iubitorii de animale să nu cumva să citească despre acest tragic act de șoferie.

PS2. Dacă deja ați citit că sadicul de autor a pus avertizarea la urmă în loc s-o pună în titlu, puteți să-i acordați totuși circumstanțe atenuante, gen – a ieșit tembela exact sub roți – și să presupuneți că manevrele de introducere în sac erau de fapt încercări de resuscitare. Procedând astfel nu vă veți pierde imensa simpatie ce i-o purtați acestui suflet deosebit de cald și milos care este în general autorul.

Vlad B Popa

Scriitor, producator de documentar si pasionat de fotografie. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen

Facebook  

17 Comments

  1. Întotdeauna e mai interesant să citești povestile spuse de Vlad decât să fii prezent de față când se-ntâmplă.

    Numai să nu-ntrebați de ce avea șoferul feroc(e) saci de-ngropăciune la el. Considerați că a fost o pură coincidență. Și tot așa, nu-ntrebați ce s-a ales cu vulpea după aia. Oricum a avut o soartă mai blândă față de crapii uitați ca din întâmplare într-o pungă sub salteaua unui coleg de cameră. Și totuși Pământul rabdă în continuare atâtea și atâtea rele… Doamne… până când?

    Reply
    • Las’c-o să dezvălui soarta vulpii, nu las așa suspans… halal participant la aventuri de pescuit mai ești și tu, pânnă acum tot n-ai învățat diferența între crap și caras – carași erau ăia de la saltea.

      Am lăsat Pământul să respire da la toamna parc-aș băga o aventură, după doi ani și de pauză…

  2. Da, da! Si tot la fel de intamplator, in portbagajul lui se mai gasesc: o lopata, un harlet, un tarnacop, un fierastrau, o rola mare de banda adeziva, cateva kile de soda caustica, niste bidoane cu apa si un recipient mare de plastic, de-ala de facut mortar in el, cum se foloseste in constructii. Totul absolut intamplator :-))

    Reply
    • Nu înțeleg unde bați, din câte știu eu toate cele enumerate sunt scule obligatorii pentru orice pescar serios :)))

  3. Bravo Vlad, super tare. Ai distrus ceva ce numai Dumnezeu poate crea, si anume viata, dar nu ma lua in seama, marea majoritate a oamenilor din jur, dintre care probabil esti mandru sa faci parte, sunt sigura ca aproba isprava ta, ca in felul asta satenii isi pastreaza masa de pranz aia carnivora, fara tine poate mancau si ei o salata.

    Reply
    • Eu in locul tau as fi mai rezervată – se simte din tonul tastaturii câte vieți de nobili țânțari ai curmat până acum… și de ei săracii nu avea nimeni nevoie nici măcar pentru o salată…

  4. Vlad, nu pot sa zic ca n-am omorat in viata mea un tantar, si eu nu zic acuma sa te lasi parazitat de orice creatura care are chef sa-ti suga sangele, dar daca nu intelegi singur valoarea vietii, de obicei isi face Dumnezeu mila de tine si iti da experientele necesare ca sa o intelegi, dar experientele alea sunt de regula legate de pierderi. Asa ca mai bine incrci singur sa intelegi fara ajutor. Iar animalele salbatice cred ca ar trebui respectate, ca noi le-am luat habitatul, nu ei noua.

    Reply
    • Incredibil cât de sfântă poți să te dai și cât de ipocrită poți să fii. Mă iei de pe înaltul tău piedestal cu ”Ai distrus ceva ce numai Dumnezeu poate crea, si anume viata” și-apoi o dai la întors penibil când îți arăt că ești ipocrită.

      Și viața țânțarului o crează tot Dumnezeu, de mult încerc să îți spun că te comporți ca și cum ai fi deasupra tuturor datorită unor alegeri destul de comode, nu nu e mare lucru să activezi la modul tău, nu necesită nici sacrificii, nici supreme batalii (datul din taste nu e fata război).

      E un comportament ce l-aș accepta fără să crâcnesc de la niște călugări budiști care-și feresc furnica de sub picior și își dedică viața comuniunii cu natura și spiritualitatea, când văd însă o zână din asta care are tupeul și mândria că ea înțelege valoarea vieții, după ce în prealabil sărise în sus că – vai dar am omorât creația Domnului – mă apucă râsul/plânsul.

      Un nenorocit de țânțar, chiar dacă e clar că e la fel de viu și la fel de divin în creație ca o vulpe, merită strivit pentru că îți suge sângele și pentru că tu ai hotărât că viața lui nu este nici sfântă nici necesară ba chiar e incomodă.

      O vulpe care mănâncă munca omului, provocând mult mai mari neplăceri decât țânțarul, nu mai vorbim de boboci de rățușcă mici și pufoși, este însă o victimă pentru care merită să te indignezi, să îți înfoi penele de apărătoare a vieții și naturii pe Pământ.

      Pentru că, nu-i așa, vulpea e frumoasă, vizibilă, nu e o insectă – astea-s la liber și peștii tot, că mai mănânci și tu din când în când.

      Nu mai fi ipocrită și ridicolă în același timp și data viitoare adu un discurs sincer și nu umflat de superioritate buboasă- nu-mi veni cu bășini de genul viața e sfântă, Dumnezeu și Sf.Duh, dacă după aia ai pretenția să judeci tu ce viața e valoroasă și care nu…

      Zi, frate, sincer – bă, mă doare sufletul când văd o creatură atât de frumoasă omorâtă, na așa sunt eu, ăsta mi-e crezul, nu aprob deloc sălbatici ca tine. Așa da, suntem exact pe aceeași lungime de undă… înțeleg perfect, de asta nici eu nu aș putea ucide o căprioară, un urs, un lup, da cu rațe n-aș avea probleme, sau cu pești – e vorba de preferințe personale, de limite ale blândeții tale interioare nu de poziții de superioritate divină, false și penibile.

      Nu ești un mesager al naturii, nu ești un înger de pădure sau vreo zână a vulpilor, ești un om care și-a găsit o cauză și asta nu te ridică absolut deloc, deși tu evident crezi că asta îți dă dreptul să cataloghezi viețuitoare după importanță și să înțelegi, nu-i așa, spiritul divin în care ele au fost create și pot fi ucise.

      Prințeso, dă-te jos din turlă, că e din mămăligă.

    • Atâta falsitate în atât de puține cuvinte este o performanță greu de atins. Pentru asta -1.
      Aducerea într-o discuție ca asta a lui Dumnezeu poate fi înțeleasă dacă se rezumă la indicarea generică a faptului ca a creat viața, iar noi nu ar trebui sa o luăm (dicton simplist, de altfel, pentru nenumărate argumente, dar acceptabil de dragul continuării conversației).
      Dar să te apuci să spui că i se face lui Dumnezeu milă de tine și îți dă pierderi, într-un context în care vorbim despre lovirea unei vulpi cu mașina, asta aduce teribil de tare cu răspunsul dat de una rătutită în curtea Patriarhiei când a fost intrebată dacă a ținut post. Nu vreau să postez aici un link, dar poți căuta singură pe Youtube filmulețul și să verifici dacă te identifici cu personajul.

    • Vlad, acum nu ai numai o vulpe pe constiinta ci si pe Olivia…:))
      Saraca fata, ai executato cu atata sange rece, de am simtit cum i s-a spart self-esteem-ul in doua. Sper sa aibe o oglinda buna in casa. Buah, ce lovitura…

  5. Hary, ți se pare, Olivia are abilitatea aia tipic muierească de a lua dintr-o replică exact cuvintele care o îndreptățesc la un răspuns la fel de superior ca și până acum, exact cuvintele ce îi trebuie ca să mă construiască cumva negativ și să treacă neatinsă pe lângă logica și adevărul evident al poziției mele.

    De executat/schimbat/făcut să înțeleagă din vorbe poți reuși doar cu cineva care urmărește același fir, nu se apucă să scoată scame de pe ici pe colo cu ce-i convine.

    Din motivul ăsta sunt convins că Olivia nu a simțit asprimea replicii mele, venite din motivul simplu al saturației maxime față de un alt personaj de genul – Captain Planet încrucișat cu Maica Tereza și nășit de urși panda – care crede că niște posturi cu poze cu animale și lipsa cărnii de iepure din alimentație îi dă dreptul să fie sanctificat.

    PS – poate ar fi trebuit sa anunț și pe net ceea ce familionul știe deja – tati o să fie arici vreo 2-3 luni până-i iese proiectul stresant :)), nu-l frecați la icre că n-o să vă placă țepii :))

    Reply
    • Fatooo… ieu ași vrea să spun că în urma întâmplării de mai sus am devenit dupe 3 ani vegetarian, iete deasta nu mai vin așa des în vizită pe la tine că primesc decât carne pe masă și ași muri de foame.

    • Vlad, mi-am dat seama imediat ca e un comentariu ventil, scris in afect… pentru ca motivul era prea neinsemnat pentru o asemenea rabufneala din partea ta.

      Ce ai facut tu se numeste executare.
      E drept, te-a provocat, tu ai avertizato sa nu intinda coarda, si ea nimic, ba chiar a continuat discursul tipic femeiesc.

      In privinta Oliviei insa sa stii ca nu ai dreptate.
      Chiar daca face ea pe viteaza pe aici, printre noi, Olivia este o persoana sensibila si sunt convins ca a simtit din plin impactul violent al cuvintelor tale.

      Olivia nu merita asemenea tratament. Este o comentatoare fidela, cu care poti discuta absolut despre orice in contradictoriu.

      Insa nu pot sa nu recunosc ca modul in care ai executato a fost absolut grandios, ba chiar artistic as putea spune…:)))

  6. :)))Am simtit-o Hary, dar nu m-a enervat. M-a enervat cu calcatul vulpii, ptr care sincer imi venea sa-i dau lui Vlad un cap in gura si niste palme cu pumnul, dar sunt oarecum obisnuita cu reactiile de iritare ale lui Vlad care poate fi uneori taios. Nu zic, ca nici eu nu reactionez cu dragoste crestina cand aud de animale omorate. Si Vlad, chestia cu tantarii, de care n-am mai omorat de mult, ptr ca nu am pe la mine prin cartier, e ca mi se pare ca esti indreptatit in masura in care te ataca. La fel si restul parazitilor. Dar fata de alte creaturi cum ar fi gandacii, de care mi-e sincer frica si scarba in acelasi timp, sa stii ca mi-e mila. De exemplu am observat la gandacii aia mari si negri de canalizare ca au relatii sociale, am vazut gandaci mici care stateau pe langa aia mari, sau mai ciudat stateau in spatele celor mari, si am banuit ca erau familii. Nu stiu sigur, dar mi s-a luat cheful sa-i mai otravesc, prefer sa-i gonesc pe unde au venit. Iar chestia cu Dumnezeu, eu chiar o cred. Nu am crezut-o dintotdeauna, dar am ajuns sa o cred cand mi s-a imbolnavit unul din copiii blanosi si suferea si era in pericol sa moara si nu-mi doream decat ca Dumnezeu sa mi-l lase in viata. Pe mine chestia asta m-a schimbat si am inceput sa cord cu totul alta importanta fiintelor din jur. Chestia cu pestele e ca as renunta, dar imi e destul de greu din cauza ca tot timpul cumpara tata, care vocifereaza ca il oblig sa manance numai vegetale, ceea ce oricum nu e adevarat ptr ca folosesc si lactate si oua la gatit, dar na, carnivorul din el e in plina revolta. Nici pesti, daca sunt vii nu pot sa spun ca mi se pare ok sa-i omori si sa-i gatesti. Mi s-a intamplat cand eram pustoaica sa aduca bunica-miu niste crapi cred, vii. Erau vreo 5-6 pesti vii care se zbateau iar bunica-miu se pregatea sa le taie capetele. N-am fost de acord, bunica-miu tipa ca a dat bani pe ei si acuma ce sa faca, asa ca i-am rascumparat de le el din economiile proprii, i-am cazat temporar in cada, iar dupa aia le-am cumparat o galeata in care sa-i transport in cel mai apropiat lac si anume Herastrau. Sunt sigura ca au fost pescuiti intre timp, dar mie chiar mi-a facut placere sa-i vad inotand liberi in lac. Dupa asta n-a mai venit cu pesti vii acasa.Si sa stii ca pasarile nu sunt proaste. Deloc. Citeam despre gaste un articol odata, despre cum se organizeaza in stol, cum se schimba gasca din fata care sparge aerul si face cel mai mare efort, cum zboara alte gaste pe langa ea ca n-am inteles in ce fel o ajuta asta sa faca efort mai mic si sa se odihneasca, cum coboara doua gaste cu ea pe pamant cand nu mai poate, si alte asemenea. In stol exista o solidaritate pe care n-o s-o vezi printre oameni. Stolul are grija de toti membrii lui si in felul asta de stol in intregime. Nici gainile nu sunt proaste. Am avut demult un pui pe care il respinsese ma-sa ca era cafeniu si sa stii ca se poarta ca orice animal de companie. Iti cauta prezenta, e fericit sa se cuibareasca in brate, vine cu tine la masa cand mananci si alte asemenea. L-am trimis la matusa-mea, care tine gainile doar ptr oua, nu le taie, ca dupa cum zicea bunica-mea de la tara, daca vin cu puiul de gaina la Bucuresti, pe ea o bate cuscra :)) Deci na, ce sa-ti zic, cam orice animal daca ii dai o sansa o sa te surpinda placut cu complexitatea lui si a comportamentelor sociale sau familiale.

    Reply
  7. Hary, sunt femei pe care cand le faci gaste jignesti gastele, asa cum exista si barbati la care daca le spui porci jignesti porcii.Cat despre biserica, cel mai frumos lucru mi se pare cum femeile dupa ce au nascut nu au voie in biserica 45 de zile parca, ca dupa ce aduci un copil pe lume esti cumva murdara. Asa ca un preot barbat fireste, trebuie sa iti faca o slujba care nu mai stiu cum se cheama, dar care te cumva purifica. Nici macar nu mai comentez…

    Reply

Leave a Comment.