Tolontan s-a dat pe brazdă

wozniacki-ivanovic-halep-data“În fond, scopul participării la o competiție este acela de a o cîștiga. Dacă, la un Campionat Mondial de fotbal, o echipă și-ar odihni jumătate din titulari și ar remiza în ultima partidă din grupe ca să nu întîlnească Germania, ci Paraguay, în “șaisprezecimi”, am considera asta o mișcare strategică, nu un blat. Iar dacă ar fi “naționala” României, am obliga-o să-și gîndească traseul astfel încît să meargă mai departe!
Doar pentru că tenisul e un sport individual, nu cumva concentrarea noastră de ultramoraliști pică pe un singur cal de bătaie?” (Cătălin Tolontan)

Într-un articol de pe tolo.ro, mămica presei sportive din România (tăticul e nea Ovidiu) încearcă să taie firul de păr în patru, vertical şi transversal. De ce avem pretenţii de moralitate în cazul Simonei Halep, iar în cazul unor fotbalişti nu? Să îi înţelegem mai bine alegoria fotbal-tenis, Tolo ne prezintă scenariul de mai sus, cu echipa de fotbal care îşi odihneşte titularii.

Comparaţia asta mi se pare caraghioasă, mai ales venind din partea unui jurnalist, în general echilibrat. Da, mi se pare normal ca o echipă de fotbal să îşi odihnească titularii şi să dea şansa altor jucători, atunci când calificarea a fost deja rezolvată. Asta nu înseamnă ca rezervele intrate pe teren o lasă mai moale, ori trântesc meciul. Doar joacă în limitele posibilitătilor.

În cazul meciului Halep – Ivanovic ce ne-am fi aşteptat? Cumva Simona să îşi extragă moleculele talentate din organism şi să le injecteze pe cele de rezervă. Să joace legată la ochi sau exclusiv cu mâna stângă. Cum ar fi putut Simona să joace mai prost, fără să-şi propună asta? Adică să trântească meciul.

Sunt convins că însuşi Cătalin Tolontan (mă rog, însăşi, am uitat că e mămică) este conştient(ă) de faultul logic făptuit în comparaţia prezentată. E fault de roşu! Dar într-un mod cinic, şi-l asumă ca un ultim apărător. Face intenţionat asta pentru a-şi întărâta cititorii, pentru a crea dispute şi polemici. Pentru ca alţi zece, o sută, o mie de intrigaţi ca mine să îi răspândească scorneala.

În cazul ăsta, Tolo s-a transformat în Trolo. În sfârşit, şi-a suflecat mânecile de satin, vârându-şi mâinile în maldărul de presă autohtonă. Până la coate şi chiar mai sus. E de-ai noştri, Tolontan s-a dat pe brazdă.

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

Leave a Comment.