Teorie vs practică

Văd din ce în ce mai multe discuții despre același subiect dar pe planuri separate iar furibundul dialog pe tema religiei în școală exact așa a arătat.

Ce poate fi rău în a învăța ceva nou, orice? Ce poate fi rău să înveți despre o parte importantă a culturii noastre ca popor? Ce poate strica o oră de religie pe lângă educația familiei? Ce rezultate pe termen lung ar putea să aibă?

Cam ăsta e discursul teoretic care pornește de la premisa unui copil normal, dintr-o familie cu timp și înclinație spre educație și a unui profesor de religie hotărât să învețe elevul, nu să-l convertească. Și e perfect adevărat.

Marea majoritate a profesorilor de religie nu vin să predea ci să convertească iar metoda clasică pentru asta e bazată pe frică. Te ia dracu dacă faci cutare chestie. De ce să plătească bugetul, pe lângă sumele imense de bani virate BOR-ului și pentru mizeria asta, oră de convertire pe banii noștrii. Da, copilul poate să fie influențat puternic de ora de religie și nu neapărat în sensul că va deveni ortodox și asta e automat rău.

Sunt zeci de feluri în care o personalitate puternică și un abuz de încredere pot influența negativ un copil, modelându-i personalitatea pe viitor. Și aici e vorba de orice profesor, chiar ținut să respecte niște standarde teoretice și, la fel de teoretic, instruit în psiho-pedagogie. Ce să mai vorbim de un preot al cărui scop principal e să aducă copilul în biserică unde mediul este perfect controlat de el? Surprize-surprize, nu toți copii au acasă o atmosferă excelentă și părinții care îi ascultă și se ocupă de ei. Mai mult, cunoaștem oameni incapabili să-și dezvolte potențialul din cauza unei relații extrem de prost înțelese cu Dumnezeu și biserica.

Ăsta e discursul practic și, la fel ca cel teoretic, e perfect adevărat. Planurile însă sunt diferite și nu vor ajunge niciodată la un dialog real.

Și ca să înțelegeți despre ce e vorba, vă dau un exemplu mai puțin filosofic. Impozitul forfetar de acu câțiva ani, care pare c-o să revină în 2016.

Teoria era că bugetul va deveni mai puternic și că e normal pentru orice fel de firmă să plătească impozit și nu e în regulă ca tot venitul să fie acoperit de cheltuieli deductibile, multe probabil false. Perfect adevărat.

Cei care contra-argumentau pe latura practică, printre care la vremea aceea și eu, au zis așa: marea majoritate a firmelor înregistrate fiscal dar care nu plătesc aproape deloc impozit sunt afaceri de familie, ținute de 1-2 oameni și care acoperă strictul necesar al familiei. Oamenii ăia pun totul pe cheltuieli, chiar dacă multe sunt aiurea, pentru că acolo se duce tot venitul firmei, în supraviețuirea familiei. Obligă-i să plătească o sumă și nu un procent și i-ai înecat, îi faci să închidă șandramaua, îi transformi din indivizi care nu contribuie cine știe ce la buget în indivizi pe care trebuie să-i ții tu cu bani de la buget.

Ce s-a întâmplat? Ce se întâmplă de obicei când o teorie se aplică, are efecte practice. Peste 100.000 de firme s-au închis iar statul a pierdut bani atât din șomaj, cât și din lipsa taxelor indirecte pe care le primea din ce cheltuiau ăia până atunci.

Bineînțeles situația nu e atât de gravă când vorbim despre orele de religie și efectele negative ale ei se vor simți probabil la foarte puțini copii, având o influență mult mai mică decât grămada de lucruri urâte și greșite pe care le poate lua un copil din societatea și sistemul școlar de azi.

Ideea e că nu poți purta coerent o discuție când unu vorbește pur teorie și altul pur practică.

PS. Cât despre părerea mea, nu consider că un stat laic ar trebui să cheltuie bugetul pe ore de convertire într-o religie anume, dar aș fi foarte de acord cu religia predată ca o disciplină umană și nu ca un instrument de formare a următorilor călcători în picioare la moașele Sfintei Paraschiva.

 

 

Vlad B Popa

Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati

Facebook personal

Pagina fb de autor

website de autor

13 Comments

  1. problema cu biserica si statul nostru laic e un pic mai complicata, fiind practic o tiganeala. biserica ortodoxa acuza statul ca nu i-a retrocedat mare parte din proprietatile pe care le avea in 1944, ramanand astfel fara mijloace de a se autosustine. statul a refuzat retrocedarile respective, dar in schimb s-a angajat sa sustina biserica ortodoxa pentru ca toti suntem romani verzi ortodocsi.

    as fi foarte curios sa vad niste cifre reale, cat cheltuie statul pe biserica ortodoxa in fiecare an, cat i-ar datora statul bisericii ortodoxe daca luam in considerare proprietatile din 1944 si legile in vigoare si cat de pline sunt bisericile in medie.

    Reply
    • Da, Perkele, da când vezi că biserica e ultra-capabilă să se autosusțină din dările credincioșilor și din afacerile cu lumânări, pensiuni și alte alea, poate ar trebui să te simți mai puțin obligat :).

      Și eu aș fi curios, iar calculul să fie făcut cu valoarea pământului așa cum era la momentul în care s-a cerut retrocedarea (să ne dăm seama dacă s-ar fi refuzat pe cauză de utilitate publică și s-ar fi dat despăgubiri atunci, cam cum ar fi stat balanța).

    • biserica de asta se plange, ca statul e dator la ea si ca nu se poate sustine singura. de aceea vreau cifre si vreau sa se faca o regula.

      de exemplu, in Finlanda exista si biserica ortodoxa (am impresia ca doar luteranii si ortodocsii au biserici oficiale de stat), iar cine vrea servicii la biserica trebuie sa se inregistreze si sa plateasca 2% din venit. preotii sunt platiti cu salariu fix (destul de ok, nu exagerat de mare, dar mediu), iar serviciile pe care le presteaza (botez, inmormantare, cununie) sunt gratuite pt ca membrii biserici deja platesc aia 2%.

    • Vai de istoria pe care nu am invatat-o si pe care o ignoram in continuare.

      Averea bisericii a confiscat-o Cuza si s-a angajat ca va plati statul tot ce va fi nevoie pentru biserici, cladiri, salarii, si orice alte nevoie. Ca va sustine si scolile infintate de biserica romana (circa 800, toate infintate in, lanaga biserici si manastirie).

      Doar pamantul bisericii era circa un sfert din Moldova si circa 23% in Tara Romaneasca. Nu am datele pentru Trasilvania.

      Suma aia uriasa data la BOR in 2013 a fost de 69 milioane euro. Taxele platite pentru impozitele salariale doar, nu si constructiile care se fac si care genereaza alte taxe acopera aceasta suma. Insa cum e un dialog ar surzilor si cliseelor nimic nu este de facut. Asteptam – cu frica – sa fim pusi in lanturi si pe cruce ca si in primele secole si mai recent ca in perioada comunista.

      Începe sarabanda populismului extrem: ce s-ar putea face cu 540 milioane de euro? Cîte şcoli, cîte spitale, am putea merge în Lună şi am construi un Hubble românesc, am putea împînzi România cu autostrăzi – din argumente deduci că toate binecuvîntările acestea nu se întîmplă pentru că 540 de milioane de euro merg la Biserică şi nu rămîn în mîna Guvernului care, se ştie, e capabil să pogoare prosperitate şi civilizaţie pe tot cuprinsul, bani să aibă. După un timp, cineva se uită mai bine. Stai aşa, cei 0.4% nu sînt din PIB, ci din buget şi cei 540 de milioane sînt, de fapt, 69 de milioane. Faimosul tabel dintr-o simpatică emisiune economică care a devenit viral pe internet trebuie schimbat. Radical, chiar. Nu-şi mai poate atinge scopul. Acuma, dacă tot ai apucat să te indignezi de cît de mare e suma (540 de milioane) şi ai calculat cîte şcoli, spitale şi telescoape s-ar face, nu te poţi dezice, chestie de consecvenţă. Şi continuă strigătul: e mult şi aşa! Urmează calculul pe 69 de milioane, probabil. Iarăşi, şcoli (ceva mai puţine), spitale (nu atît de multe), telescoape (doar o parte) şi mersul pe Lună, doar pînă la ieşirea din atmosferă de data asta. Motivele de furie civică trebuie demontate cu răbdare. Că salariul preoţilor se plăteşte de la stat. Nu e chiar aşa. Doar o parte (cam 60%) dintr-un salariu care, de altfel, este la fel de mic ca al profesorilor din preuniversitar. Că Biserica nu plăteşte taxe. Ba plăteşte. Citiţi mai atent bilanţurile şi veţi afla, surpriză!, că impozitele plătite de BOR sînt cam la nivelul subvenţiei primite de la stat, iar în cazul celorlalte biserici probabil că-l depăşesc. Credincios fiind, sufăr cînd văd că Biserica mea dovedeşte atîta inabilitate în a comunica astăzi, cu straturile cele mai exigente ale cetăţii. Mă indignează şi pe mine un anume preot care spune enormităţi precum aceea că vaccinul anti-HPV generează curvie. Şi pe mine m-a amuţit scrisoarea prin care Biserica se oferea să-i plătească înmormîntarea lui Sergiu Nicolaescu, deşi regizorul lăsase cu limbă de moarte să fie incinerat. Înţeleg bine de ce BOR nu poate gira incinerarea şi, personal, sînt de acord cu Biserica. Cei care cred că Biserica e un prestator de servicii după dorinţele clientului se înşeală. Dar să trimiţi în acele zile o asemenea scrisoare era cel mai prost lucru care putea fi făcut. Pe de altă parte, cred că datorăm Bisericii măcar răbdarea de a o asculta şi de a cîntări argumentele şi mesajele ei cu atenţie, repsect şi empatie. Să dai cu piatra în Biserică pentru că ştii tu un preot nedemn sau tîmp este, totuşi, o prostie

    • A postat Dani ceva asemănător, de la un islamist ceva parcă și am fost destui care nu au crezut că e pe bune. Nu știam că avem așa stand-up și la noi 🙂

  2. Sunt de-acord cu faptul ca nu te poti intelege cu cineva care gandeste in alt plan decat tine. Pentru ca fiecare se raporteaza la sisteme de referinta diferite.
    La fel de-acord sunt ca un teoretician pur sange nu se poate intelege cu un practician pur sange. Teoreticienii cauta situatiile si rezolvarile ideale ale problemelor, riscul de generalizare si desprindere de asa zisa “realitate” fiind crescut. Practicienii in schimb, se impotmolesc de foarte multe ori in detalii si nu vad padurea de copaci.

    Insa eu nu cred ca asta este problema disputelor pe tema orei de religie. Eu nu vad o disputa intre teorie vs. practica.

    Uite, eu ma regasesc in ceea ce numesti tu discurs teoretic. Adica sunt un sustinator al orei de religie, nu din motive religioase ci din motive pur social-educative si sunt de parere ca o ora de religie pe saptamana, nu poate face nimic rau unui copil. Dimpotriva.
    Insa eu cand sustin asta, nu o fac pur teoretic, referindu-ma la situatia ideala, adica la copii crescuti in familii echilibrate, dedicate educatiei copiilor lor, ci ma refer la majoritatea reprezentativa a copiilor, adica cei sanatosi mintal (ma feresc sa folosesc cuvantul normal) care cresc in familii cat de cat functionale, adica in care parintii nu sunt drogati, alcoolici, violenti si agresivi fata de copil sau unul fata de altul. Ce vreau sa spun este ca nu ma raportez doar la mine si la familia mea, gen daca fiul meu nu vine traumatizat de la ora de religie, inseamna ca niciun copil nu o va face.
    Ci ma bazez pe cunostinte teoretice in domeniu, precum si pe observatii si experiente personale, de natura practica.

    Eu sustin ca un copil sanatos, crescut intr-un mediu nereligios, adica intr-un sistem de referinta agnostic sau materialist, nu va putea fi indoctrinat de la o ora de religie per saptamana, oricat de mult ar incerca profesorul de religie sa-l spele pe creier.
    Trebuie sa tinem cont de faptul ca copiii sunt fiinte extrem de emotive, ei reactioneaza foarte sensibil la sentimente gen teama, frica, la orice le poate pune in pericol siguranta. Familia, scoala si mediul inconjurator formeaza sistemul de referinta emotional si rational al copilului, ii modelaza personalitatea si-i influenteaza comportamentul.

    Daca profesorul de religie incearca sa indoctrineze copilul crescut intr-un mediu necredincios, singurul lucru care va reusi sa faca este sa-l sperie. Un copil speriat si terorizat de Dumnezeu nu va putea fi niciodata indoctrinat si “spalat pe creier”.
    Unii copii se vor plange la parinti ca profesorul este ciudat si baga frica in ei, altii vor tine in ei, fara sa zica nimic. In ambele situatii, ruptura dintre copil si credinta religioasa este una profunda si de multe ori irecuperabila.

    Legat de traumatismele suferite de copii crescuti in spirit libertin, din cauza acestor profesori de religie de rit vechi, trebuie sa precizam anumite lucruri.
    Da, copiii sufera cand sunt expusi unor oameni care baga frica in ei, pentru ca sunt fiinte emotive. Insa nu putem vorbi de traumatisme cu urmari grave sau chiar irecuperabile in dezvoltarea lor, cum am auzit pe unii urland si facand spume la gura.
    La fel cum nici un copil nu a ramas traumatizat pe viata de Baubau si de intuneric, nu se va intampla nici din pricina pedepselor lui Dumnezeu. Oricat de speriat este, copilul va continua sa minta, sa injure, sa pacaleasca, sa fie egoist, in functie de mediul in care traieste si de masura tupeului si curajului propriu.
    El va experimenta ca nu se intampla nimic din toate cele spuse de profesorul de religie. Nu-i pica nasul cand minte, nu-i cade o caramida in cap daca nu-si spune rugaciunea seara inainte de culcare. Nu paralizeaza daca se gandeste la lucruri rele.
    Asa cum se va convinge ca nu exista Baubau, omul negru, fantome si alte personaje de poveste, se va convinge ca nu exista nici mos craciun, si nici Dumnezeu, care pedepseste oamenii.

    Diferentele si disputele referitoare la ora de religie, nu tin in opinea mea de planul teoretic vs plan practic de discutie, ci de lucruri cat se poate de banale, cum ar fi simpatiile, antipatiile sau indiferentele cu privire la ora de religie.
    Daca iti vine sa-ti smulgi parul din cap cand te gandesti la profesorii de religie, care folosesc metode arhaice de educatie bazate pe intimidare si frica, in mod evident vei milita impotriva orei de religie. Nu vrei ca copilul tau sa fie nici o secunda expus unui asemenea tratament.
    Povestile cu traumatisme si indoctrinari sunt incercari ieftine de a argumenta rational niste stari emotionale negative. Nimic mai mult.

    Daca religia in general nu te sperie, si nu faci pe tine nici la metodele de predare mai invechite ale unor profesori de religie, vezi lucurile cu alti ochi. Ai detasarea si relaxarea necesara de a critica constructiv si de a vedea si latura pozitiva a orei de religie in scoala. Eu am inceput sa ma pronunt si sa devin activ pentru ora de religie obligatorie, nu pentru ca fabulez in lumea mea teoretica, rupt fiind de realitatea din teren, cum iti place tie sa ma vezi uneori (:)))), ci pentru ca m-a speriat teribil cu cata usurinta si determinare sunt in stare romanii sa-si distruga identitatea spirituala si propria mostenire culturala.

    Reply
    • Da, Hary, înțeleg ce spui tu și consider că segmentul de copii lipsiți de o educație coerentă acasă (pe care eu îl văd mult mai larg decât tine) este expus la pericole mult mai mari și mai grave din partea societății de azi, educativ vorbind, decât ora de religie.

      Însă eu nu rezum efectele negative ale orei de religie la îndoctrinarea ortodoxă, ba chiar unul dintre ele e exact opusul. O să dezvolt într-un articol.

  3. Ia să ne facem, taică, un cult închinat lui Gebeleizis și să cerem Dacia înapoi dacă tot merge cu alesul oricărui moment din timp ne convine nouă mai bine, ca să arătăm cu cât e ne dator statul.

    Reply

Leave a Comment.