Teorema oii

Drama românească şi comedia americană:

raci15l

Să facem diferenţa între suflarea artistică românească şi cea din State. În cadrul demonstraţiei, fiecare artist a primit o oaie.

Dacă vreţi, este diferenţa dintre “Măicuţă bătrână cu brâul de lână, din ochi lăcrimând, pe culmi alergând, pe toţi întrebând (…) Tu mioara mea, să te-nduri de ea şi-i spune curat că m-am însurat c-o fată de crai, pe-o gură de rai. Iar la cea măicuţă să nu spui, drăguţă, că la nunta mea a căzut o stea, c-am avut nuntaşi brazi si păltinaşi, preoţi munţii mari, păsări lăutari, păsărele mii şi stele făclii”

Şi

“Mary had a little lamb, little lamb, little lamb. Mary had a little lamb, its fleece was white as snow.
And everywhere that Mary went, Mary went, Mary went, everywhere that Mary went the lamb was sure to go.”

Deosebirile majore dintre cele două concepte sunt explicabile. Tolba primordială din care artiştii îşi trag seva creaţiei stă agăţată pe şoldul istoriei. Bagajul genetic al fiecăruia şi simţământul creator s-au adunat precum un bulgăre de zăpadă, rostogolit peste zeci de generaţii.

Iar noi, românii, ne-am călit în timp ca o naţie veşnic lovită de lăcomia prădătorilor. Am crescut din patimă şi suferinţă. Din dramă.

Niciodată un american nu va înţelege de ce trebuie să-şi otrăvească propria fântână şi să-şi incendieze lanul de porumb. El nu înţelege drama cocoţatului în bradul din spatele casei. Sus, tot mai sus, până pe vârful arcuit. Şi nici ruga n-o cunoaşte: “Uei! Ueeei! Ueeeei, Doamniii! Cum mă leşi tu făr di toati, Doamniii. Ie Doamni ienişeru cela de sub brad. Promit să nu mai bieu, Domniii!”

Au avut şi americanii doza lor de dramă care, atent perpetuată până la generaţia sec. XXI, le-ar fi putut da substanţă creaţiei. Din păcate, cei ce ar fi avut ceva important de transmis urmaşilor s-au stins prematur. Atârnaţi pe aceeaşi bârnă cu pieile de bizon.

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

1 Comments

Leave a Comment.